Sute de femei şi copii au fost răpiţi de Boko Haram în oraşul Baga, din Nigeria

Grupul islamist armat Boko Haram a răpit sute de femei și copii în timpul atacului care a avut loc la începutul lunii ianuarie în orașul Baga, situat în nord-estul Nigeriei, și s-ar putea ca un număr mare dintre ei să se afle în continuare în captivitate, potrivit mai multor martori, relatează vineri AFP.
Alina Costache
16 ian. 2015, 14:58
Sute de femei şi copii au fost răpiţi de Boko Haram în oraşul Baga, din Nigeria

Sute de femei și copii au fost răpiți de grupul islamist Boko Haram în orașul Baga, situat în nord-estul Nigeriei.

Kaltuma Wari, care a fost răpită, fiind eliberată de către răpitorii săi după câteva zile, a declarat pentru AFP că ”peste 500 de femei și sute de copii” se aflau împreună cu ea într-o școală de fete în Baga unde era păzită de către islamiști.

Cifra nu a putut fi confirmată din surse independente, dar declarația ei este în concordanță cu cea a unei alte femei care a reușit să scape din captivitate, potrivit Amnesty International, și cu cea a unui martor contactat de AFP.

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Imagini din culise, care nu s-au difuzat la TV! Ce a putut face Gina Pistol după ce Smiley a pierdut finala Vocea României
Fanatik.ro
Ce să pui în bradul de Crăciun ca să ai parte de noroc și prosperitate în 2025. Energiile negative vor fi eliminate
Capital.ro
Doliu în România. Un mare nume ne-a părăsit. A fost răpus de o boală cruntă. Nu va fi niciodată uitat
Playtech.ro
Unde s-a născut Iisus Hristos de fapt și de ce s-ar putea să nu fie Betleem, conform...
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Ovidiu Ioanițoaia cere bani de operație. Înșelăciunea cu care hackerii păcălesc oamenii din agenda jurnalistului
wowbiz.ro
Karmen și Bogdan Căplescu, din nou împreună?! Cum au fost surprinși, după divorț
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Schimbări la plata cu cardul. Măsura intră în vigoare joi, 26 decembrie
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Mesajul tulburător postat de tânărul de 30 de ani din Deva înainte de a-și pune capăt zilelor. A transmis live pe Facebook, iar apoi s-a aruncat în fața mașinilor de pe un pod
Cancan.ro
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Se schimbă buletinele. Cartea electronică de identitate care se introduce în toată România
StirileBZI
Această plantă nu trebuie să lipsească de pe masa de Crăciun! Atrage banii și bunăstarea
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
substantial.ro
Tradiții și simboluri ale sărbătorii Crăciunului: Nașterea Domnului celebrată în întreaga lume
MediaFlux
PLATA cu CARDUL se SCHIMBĂ RADICAL! DISPARE în câteva ORE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Misterul sărbătoririi numelor de Cristian și Cristina: Tradiție sau confuzie?