Ninsorile revin de joi noaptea VEZI ZONELE AFECTATE

Gerul rămâne cuvântul de ordine până la finalul săptămânii, pentru că minimele rămân sub -10 grade în toată ţara, chiar sub -25 grade în estul Transilvaniei şi în nordul Moldovei, însă începând din noaptea de joi spre vineri, ninsorile revin tot mai hotărât.
Romania TV
09 feb. 2012, 14:42
Ninsorile revin de joi noaptea VEZI ZONELE AFECTATE

Dacă joi ninsorile aproape că lipsesc din peisajul meteorologic la zilei, începând din noaptea de joi spre vineri, ele revin tot mai hotărât. O depresiune atmosferică ce se dezvoltă deasupra bazinului central mediteranean se apropie de Peninsula Balcanică şi aduce ninsori mai întâi în sud-vestul ţării, iar duminică acestea cuprind toată jumătatea sudică, dar ajung local şi în celelalte regiuni.

La începutul săptămânii viitoare, ninge mai ales în jumătatea sud-estică, iar pe litoral vor fi şi precipitatii mixte şi condiţii de polei, timp în care vântul suflă mai tare în est şi în sud-est.

Nici gerul nu pleacă. În zilele următoare, masa de are polar nu lasă mercurul din termometre să se apropie de pragul de îngheţ. În est, sud şi în centru, mai ales, gerul va fi pătrunzător şi la orele amiezei, când maximele termice vor fi chiar şi cu peste 15 grade sub mediile climatologice.

O ameliorare din punct de vedere termic vom simţi în primele zile ale săptămânii viitoare, dar vremea va continua să fie rece pentru data din calendar.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Turnul de poveste din București care a fost demolat. A fost cea mai înaltă clădire din țară și o emblemă a orașului
Capital.ro
Am mai pierdut o stea! S-a stins un adevărat înger cu voce de aur. Îi vom păstra toate melodiile lângă inimă
Playtech.ro
Care sunt drepturile soțului supraviețuitor la moștenire. Ce spune legea
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Lovitură masivă pentru Trump: Un gigant auto japonez își mută producția în afara SUA, ca urmare a tarifelor impuse
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Alertă meteo la nivel național. Vin fenomene extreme
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Avertizări de Cod Galben în toată țara. Vremea se schimbă radical între 25 și 27 aprilie
Cancan.ro
NU E BANC! Câți lei câștigă lunar un livrator de mâncare în Timișoara: 'Lucrez de luni până joi, 12 ore pe zi'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Mașinile au primit interzis. Decizie obligatorie pentru șoferii români. Intră în vigoare luni, 28 aprilie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Klaus Iohannis dă cu mătura! Imaginile zile de la casa din Sibiu
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte