Niţă: Termenul pentru depunerea ofertelor de preluare a Oltchim este 6 iunie

Constantin Niţă, ministrul Economiei, a declarat că termenul pentru depunerea ofertelor de preluare a Oltchim este de 6 iunie.
Romania TV
27 mai 2014, 12:47
Niţă: Termenul pentru depunerea ofertelor de preluare a Oltchim este 6 iunie

Constantin Niţă a precizat că cel care cumpără compania trebuie să o menţină şi să o dezvolte. 

„La Oltchim, până pe data de 6 iunie, cei care sunt interesaţi să investească în această companie sunt invitaţi să o facă. Să cumpere caietul de sarcini şi să participe la licitaţia organizată de administratorul judiciar. Este vorba de societatea care va prelua toate activele care nu sunt grevate de datorii şi preţul încasat va merge către plata creanţelor pe care Oltchim le are la ora actuală”, a spus Constantin Niţă.

Referitor la furnizorul principal de materie primă pentru Oltchim, rafinăria Arpechim, ministrul Economiei a declarat că statul este în negocieri cu Petrom pentru preluarea Arpechim. 

„Dacă investitorii sunt interesaţi să lucreze integrat, atunci statul va prelua rafinăria şi o va da la pachet cu Oltchim. De altfel, sunt investitori care şi-au exprimat intenţia de a participa la licitaţie condiţionat de vânzare la pachet cu Arpechim. Şi atunci noi avem datoria să pregătim acest proces”, a subliniat Constantin Niţă.

Mai mulţi disponibilizaţi de la Oltchim au protestat primele săptămâni din luna mai, în faţa sediului Prefecturii Vâlcea, solicitând plăţile care le-au fost promise în iunie 2013 când au fost concediaţi.

Disponibilizaţii de la Oltchim au pichetat Prefectura Vâlcea. Ei ameninţă cu GREVA FOAMEI

Oltchim este cel mai mare agent economic din Vâlcea şi se află în insolvenţă din ianuarie 2013.

Anul trecut, în luna iunie, 900 de salariaţi au fost disponibilizaţi, iar plăţile compensatorii au fost trecute la masa credală, urmând ca cei concediaţi să-şi primească drepturile după privatizarea combinatului. 

DailyBusiness
În aprilie, autostrada A0 Sud va fi gata! Drumul de la Pitești la Constanța, ca în Occident!
Spynews
Patru țări din Europa care merită vizitate cel puțin o dată. Surprind cu peisajele uimitoare și prețurile mici
Bzi.ro
Loredana a sărutat un celebru tiktoker! Acesta a rămas fără reacție
Fanatik.ro
Anca Alexandrescu, reacție după respingerea definitivă a candidaturii lui Călin Georgescu: “Ne merităm soarta. Prea puțini oameni în stradă, vor să rezolve altcineva problemele lor”
Capital.ro
EL îi va lua locul lui Călin Georgescu. Anunț oficial de candidatură: Sunt singurul român care...
Playtech.ro
Motivul ciudat pentru care Ilie Bolojan vrea să doarmă în Palatul Cotroceni. A spus-o fără reţineri
DailyBusiness
Amendă uriașă în 2025 pentru cei fără talon auto. Lista actelor obligatorii
Adevarul
Meseria viitorului pentru românii fără studii superioare. „Unii se bucură de un program lejer, pentru alții este un coșmar”
wowbiz.ro
Semnul divin primit de la Minerva de buna ei prietenă, astrolog Sanda Ionescu! Pur și simplu nu i-a venit să creadă și a surprins totul pe filmare | EXCLUSIV
Spynews
Mai bun decât carnea! Ciupercile pregătite astfel au gust chiar mai bun decât orice prăjeală
Spynews
Maria Constantin, încurajată de soț să se îmbrace provocator. Cum reacționează artista la comentariile lui Robert Stoica: „Știu că nu mai am 20 de ani”
Evz.ro
Brânza vegană din caju, ideală pentru perioada postului. O poți folosi în numeroase rețete
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
El este Alexandru, tânărul de doar 22 de ani care a murit în accidentul cumplit din Constanța! Acesta venise în vizită la tatăl și sora lui
Cancan.ro
Simona Halep, prinsă într-un triunghi amoros! Dorin Mateiu are iubită. Cine este Luciana și cu ce se ocupă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut cel mai mare actor. A murit singur și cu un mare regret. Rămâne veșnic în inimile românilor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
"Mă tem să nu îmi pierd soţia" Igor Cuciuc trăiește un calvar după ce și-a pierdut singura fiică, pe Andreea
Casa de Pensii a transferat banii pe carduri. La ce oră intră în cont pensia pe luna martie
MediaFlux
Cine îi ia locul lui Călin Georgescu! AUR a anunțat
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Pericolul pe care nu vrem să-l vedem: Dacă suveraniștii cer intervenția militară a Rusiei?