Google, cu 612,23 dolari, este cea mai scumpă acţiune din S&P 500, urmată de Priceline.com, cu 549,55 dolari, şi Apple. Intuitive Surgical şi MasterCard sunt următoarele cu 493,50 dolari şi 399,59 dolari, transmite Bloomberg.
Acţiunile Apple se aflau în urcare cu 1,8%, la 502,4 dolari în prima parte a şedinţei bursiere.
„Ne aduce aminte tuturor de transformarea uimitoare a Apple din ultimii opt ani. Credem că acţiunile Apple pot creşte încă. Urmează pragul de 600 de dolari”, a declarat directorul pentru investiţii al Solaris Group, Timothy Ghriskey, care administrează active de două miliarde de dolari.
Cotaţia Apple a crescut în 10 din cele 13 şedinţe de la raportarea de rezultate financiare pentru trimestrul încheiat în decembrie. Apple a anunţat, la sfârşitul luni ianuarie, profit de 13,1 miliarde de dolari pentru ultimele trei luni ale anului trecut, cu 36% peste estimările analiştilor, în timp ce veniturile s-au situat de asemenea peste aşteptări.