Nivel ridicat de poluare în Bulgaria, din cauza folosirii cărbunelui pentru încălzire

Poluarea aerului cu particule fine depăşeşte normele pentru o săptămână pe întreg teritoriul Bulgariei, cu niveluri de două până la cinci ori mai ridicate decât limitele autorizate, a anunţat miercuri Ministerul Mediului, conform căruia încălzirea cu cărbune este principala cauză.
Romania TV
23 nov. 2011, 21:44
Nivel ridicat de poluare în Bulgaria, din cauza folosirii cărbunelui pentru încălzire

Normele de poluare cu particule fine au fost depăşite din 15 noiembrie„, a declarat Valeri Serafimov, responsabil de calitatea aerului în cadrul agenţiei bulgare de Protecţie a Mediului, aflată sub direcţia Ministerului.

În condiţiile în care concentraţia normală de particule de praf în atmosferă este de 50 mkg/m3, luni, în localitatea Pernik (vestul ţării) a fost măsurată o concentraţie de 5,63 de ori mai mare, iar la Sofia cifrele depăşesc de patru ori această limită.

„Acest tip de poluare este tipic pentru zilele de iarnă fără vânt şi se datorează utilizării masive a cărbunelui pentru încălzire”, atât de către gospodării, cât şi de centralele termice, a declarat Serafimov pentru cotidianul 24 Ceasa.

Conform unui recensământ realizat în februarie, 58% dintre gospodării folosesc cărbune şi lemn pentru încălzire, datorită costurilor mai reduse decât cele ale încălzirii centrale de care dispun 13,7% dintre gospodării. Reţeaua de gaze este utilizată de doar 2% dintre gospodării.

Folosirea combustibilului lichid şi a cărbunelui de către centralele termice, flota de automobile vechi alcătuită în mare parte din vehicule fără catalizator şi starea proastă a drumurilor curăţate rar constituie alţi factori importanţi ai poluării, relevă un raport recent emis de Ministerul Mediului.

Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) a publicat pe 2 noiembrie un raport conform căruia Bulgaria are cel mai mare număr de decese cauzate de poluarea aerului, împreună cu România şi Armenia. Expunerea prelungită la acest tip de poluare provoacă probleme respiratorii şi imunitare, arată acest raport.

Conform unui doctor bulgar citat de cotidianul 24 Ceasa, pătrunderea particulelor de praf în sânge creşte riscul de infarct şi hemoragie cerebrală.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Orașul mare din Europa care a fost asaltat de români. Au ajuns a doua comunitate ca mărime și puțini vor să se mai întoarcă în țară: “Ne-au primit foarte frumos, cu multă căldură”
Capital.ro
Se montează obligatoriu pe mașini. Regulă nouă UE, aplicabilă din ianuarie 2026. Șoferii vor controla direct
Playtech.ro
Care sunt drepturile soțului supraviețuitor la moștenire. Ce spune legea
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Lovitură masivă pentru Trump: Un gigant auto japonez își mută producția în afara SUA, ca urmare a tarifelor impuse
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Paștele Blajinilor: sfaturi ale preoților pentru o pomenire adevărată – rugăciune, nu mese festive la cimitir
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Avertizări de Cod Galben în toată țara. Vremea se schimbă radical între 25 și 27 aprilie
Cancan.ro
NU E BANC! Câți lei câștigă lunar un livrator de mâncare în Timișoara: 'Lucrez de luni până joi, 12 ore pe zi'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Banii de care trebuie să te ferești în România. Avertismentul Băncii Centrale: Sunt ușor de detectat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Planul secret al lui Trump să destrame Uniunea Europeană. A făcut deja primul pas
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte