Nivelul salariului minim ar trebui stabilit cu câteva luni înainte de aplicare, consideră liderul Cartel Alfa

Nivelul salariului minim ar trebui stabilit, prin lege, cu câteva luni înainte de a fi aplicat, respectiv în octombrie - noiembrie pentru anul următor, consideră președintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu.
Filip Stan
15 dec. 2016, 17:15
Nivelul salariului minim ar trebui stabilit cu câteva luni înainte de aplicare, consideră liderul Cartel Alfa

Noi cerem stabilirea salariului minim pentru 2017 de la sfârșitul lunii august, tocmai datorită faptului că, la nivelul economiei, al unităților economice, se dorea în mod excepțional, în vederea construirii bugetelor de venituri și cheltuieli, mai ales pentru multinaționale, care au o procedură mai complicată. În mod normal ar trebui chiar să prevedem prin lege că la sfârșitul lui septembrie sau începutul lui octombrie salariul minim pentru anul următor ar trebui să existe, tocmai că să fie un ajutor pentru sistemul economic, care reprezintă o parte importantă în contribuții„, a declarat joi Bogdan Hossu, după întâlnirea cu patronatele și cu reprezentanții Ministerului Muncii pentru stabilirea mecanismului de calcul al salariului minim pe economie.

Acesta a precizat că va mai fi o întâlnire pe această temă săptămâna viitoare.

Noi sperăm că independent de subiectul ‘schimbarea Guvernului’, care va fi de-a lungul acestei luni sau de la începutul lunii viitoare, să avem un mecanism, adică să se continue activitatea de stabilire a noului mecanism, împreună cu viitorul ministru al Muncii și care în câteva luni de zile să poată să creeze un mecanism, care să dea predictibilitate și să putem crea, în baza lui, chiar acorduri tripartite, sindicate, patronate și Guvern, asupra modului de stabilire, deci să îi dea stabilitate„, a adăugat Bogdan Hossu.

Pe de altă parte, liderul Cartel Alfa a anunțat că Guvernul dorește promovarea, în ședința de joi, a unei Ordonanțe de Urgență prin care se prorogă o serie de beneficii pentru sistemul bugetar precum primele și toate formele de tichete.

În esență, proiectul de ordonanță face prorogări la nenumărate drepturi legate de sectorul bugetar, deci tot ce este în sectorul bugetar, plecând de la faptul că interzice primele, toate formele de tichete, asistență socială, pe de o parte, pune chiar sub semnul întrebării, dacă vreți, aplicabilitatea Ordonanței 20 (care prevăde majorări salariale în Educație și Sănătate n.r.), aprobată de CCR, dar nepromulgată încă de președinte„, a pecizat Bogdan Hossu.

Citeşte şi Guvernul Cioloş pasează viitorului Guvern modificarea SALARIULUI MINIM

DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Dan Capatos, de urgență pe masa de operație! „Anestezie totală, intubare…”
Fanatik.ro
Până la ce oră circulă metroul în noaptea de Înviere 2025. Program special anunțat de Metrorex pentru zilele de Paște
Capital.ro
Regulă nouă pentru gunoi. Românii trebuie să anunțe la primărie. Se aplică chiar din luna Aprilie
Playtech.ro
Unde poţi obţine cel mai uşor cetăţenia, în Europa? Ţările blânde cu străinii
DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Adevarul
Imagini tulburătoare din locuința lui Gene Hackman și a soției sale, făcute publice de autorități: mizerie, șobolani și urme de sânge
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu Rareș Ion, prietenul lui Vlad Pascu, înainte de a fi găsit mort în casă. Tânărul de 20 de ani s-a filmat într-o ipostază tulburătoare
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
Mari schimbări la BAC. Anunț de ultimă oră de la Ministerul Educației
Ego.ro
EXCLUSIV Ce s-a întâmplat cu Armin Nicoară, imediat după ce a născut Claudia Puican
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
kanald.ro
Val de căldură în România, înainte de Paște. Când va fi cea mai călduroasă zi din această primăvară
Cancan.ro
Scărlătescu a băut până a ADORMIT în fund! Imagini ȘOC: a căzut și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut-o pe cea mai iubită cântăreață de muzică populară. Rămâne veșnic în amintirea tuturor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Noi detalii ies la iveala in cazul celor doi tineri rezidenti, de la Spitalul Sfantul Spiridon, din Iasi, care s-au stins unul dupa celalalt…. Dezvaluirile facute de colegii lor de la spital
MediaFlux
Se dau bani retroactiv pentru milioane de seniori începând din mai! Șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu, a confirmat recalcularea pensiilor
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Păstorii de stele: cum au ajuns ciobanii din Sahara brokeri de meteoriți