Teama a pus stăpânire pe locuitorii Israelului. Mai multe rachete au fost trase joi-noapte asupra ţării dinspre Fâşia Gaza, controlată de gruparea islamistă Hamas. Palestienii au lansat atacul cu mortiere după ce o rachetă trasă de armata israeliană a ucis trei persoane şi a rănit alte câteva zeci.
„Am supravieţuit 22 de zile în războiul din 2009, tot poporul a supravieţuit mai mult de 22 de zile. După câţiva ani de la acel război, suntem pregătiţi să rezistăm mai mult de atât”, a declarat Ismail Haniyeh, liderul mişcării Hamas.
Armata israeliană a anunţat că peste 70 de locaţii de lansare a rachetelor palestiniene au fost distruse în urma raidurilor aeriene. Peste 30 de mii de militari în rezervă au fost mobilizaţi în Israel. Opinia publică a condamnat atacul israelian asupra nordului fâşiei Gaza, controlate de Hamas.
Iranul a acuzat Israelul de terorism, Egiptul şi-a rechemat ambasadorul, iar Barack Obama i-a cerut lui Benjamin Netanyahu să facă toate eforturile pentru a evita victimele civile.
În raiduirle israeliene din Gaza a fost ucis liderul militar al Hamas, Ahmed al-Jabari. În total, în atacuri, au murit peste 18 palestienieni şi mai mult de 150 au fost răniţi.