Şoferul unei maşini de teren aştepta la semafor la intersecţia străzii Lizeanu cu Bulevardul Ştefan cel Mare. Nu a observat un cerşetor care stătea pe carosabil şi a trecut cu maşina peste el, informează România TV.
„Am stat pe roşu aici, am stat 10-15-20 de secunde, s-a făcut verde, am plecat. În zona asta am văzut că am trecut ceva, nevăzand nimic m-a luat prin surprindere mi-a luat o secundă să opresc maşina. Prima oara am crezut că am lovit un căine, un caţel”, a spus şoferitul implicat în accident.
După ce a fost luat sub roţile maşinii, cerşetorul a fost transportat cu răni la picior şi la cap la spitalul Floreasca.
„Din primele cercetări s-a sesizat că un autoturism Grand Cherochee a surprins şi accidentat o persoană care avea amputat un picior şi se afla pe partea carosabilă. Conducatorul autoturismului a fost testat alcoolscopic rezultatul fiind zero”, a declarat Cândea Liviu, poliţist Brigada Rutieră.
Nici în Zona Spitalului Obregia lucrurile nu au fost mai liniştite. Şoferul unei maşini cu mulţi cai putere a pierdut controlul volanului din cauza vitezei şi a lovit un copac. Înainte de impact, automobilul a lovit un gard şi s-a rostogolit de trei ori, potrivit martorilor. Şoferul a scăpat nevătămat.
„Deci eu stăteam aici pe garduţ cu câinele şi am auzit o frână foarte puternică. În momentul ăla m-am uitat şi am văzut cum se rostogoleşte şi am fugit spre scara blocului. Şi am simtit pomul pe picioarele mele”, a declarat un martor.
Tulburat, tânărul a ieşit singur din maşină, după care a mers la spital pentru un control.