Noaptea Cercetătorilor 2014, organizată, vineri, în 16 oraşe din ţară

Cercetători, ingineri, exploratori şi inventatori îşi dau întâlnire şi îi invită pe toţi cei atraşi de lumea ştiinţei să participe, vineri, 26 septembrie, la evenimentul "Noaptea Cercetătorilor 2014", organizat în 16 oraşe din ţară.
Ionela Marcu
10 sept. 2014, 11:27
Noaptea Cercetătorilor 2014, organizată, vineri, în 16 oraşe din ţară

Vizitatorii sunt aşteptaţi în campusurile universitare sau zonele centrale ale oraşelor Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Timişoara, Constanţa, Craiova, Galaţi, Braşov, Suceava, Bacău, Arad, Sibiu, Piatra Neamţ, Tulcea, Oradea şi Târgu Jiu, pentru a participa la experimente inedite, conferinţe şi concursuri, organizate în cadrul ediţiei din acest an a evenimentului „Noaptea Cercetătorilor”, informează Agerpres.

„Călătoria în lumea ştiinţei începe devreme, la ora 17,00, în toate oraşele menţionate. Drone, roboţi, spectacole cu lasere, iluzii optice, levitaţie, metale lichide, observaţii astronomice sau prin microscop, călătorii virtuale prin Sistemul Solar şi alte experimente inedite îi aşteaptă pe vizitatori. În unele locaţii, există o zonă destinată celor mici, plină de jocuri care să le stimuleze creativitatea şi gândirea critică, dar şi să-i binedispună. Pentru cei mai mari, am pregătit dezbateri şi conferinţe pe temele cele mai de interes la ora actuală în cercetare. Pentru a nu rata şansa de a sta faţă în faţă cu cei mai renumiţi cercetători români şi a lua parte la activităţile pregătite de aceştia, se recomandă rezervarea unui loc pe www.noapteacercetatorilor.eu din timp”, se arată într-un comunicat de presă al Institutului de Ştiinţe Spaţiale.

CITEŞTE ŞI Anunţul oamenilor de ştiinţă: Când va avea loc cu adevărat SFÂRŞITUL LUMII

Organizatorii ediţiei din acest an îi provoacă, totodată, pe curajoşi să îşi testeze inovaţia şi creativitatea în universul ştiinţific, prin participarea la cele două concursuri organizate înainte de eveniment: concursul de videoclipuri ‘Vreau să fiu cercetător’, dedicat pasionaţilor de ştiinţă indiferent de vârstă şi competiţia de desene ‘Cercetătorii şi laboratoarele lor’, la care se poate înscrie orice elev sau grup de maxim 5 elevi, precum şi orice persoană pasionată de ştiinţă care însă nu desfăşoară activitate de cercetare, până pe 19 septembrie 2014 inclusiv.

Noaptea Cercetătorilor se înscrie în seria evenimentelor ‘Marie Curie’, la nivelul Uniunii Europene, şi îşi propune să arate publicului larg ce înseamnă să fii cercetător şi cât de interesantă poate fi munca de cercetare.

Primul eveniment european ‘Noaptea Cercetătorilor’ a fost organizat în 2005 şi a atras până acum 1,5 milioane de vizitatori. Evenimentul oferă oamenilor de ştiinţă şansa de a intra în legătură cu publicul, iar publicului şansa de a descoperi universul ştiinţei şi oamenii din spatele experimentelor.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Primele imagini cu Papa Francisc în sicriu! Ce ritualuri urmează în Vatican | FOTO
Bzi.ro
Andreea Esca, petrecere în costum de baie de Paște! Imagini inedite cu vedeta PRO TV în vacanța din Grecia
Fanatik.ro
Ce trebuie să dai de pomană și ce nu e bine să împarți de Sfântul Gheorghe 2025. Este sărbătoare mare, cu cruce roșie în calendar
Capital.ro
Românii vor fi amprentați. Obligație pentru noile buletine cu cip. Te prezinți la serviciul comunitar
Playtech.ro
Moștenitor în străinătate. Unde se face procura pentru succesiune
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Gabriel Liiceanu spune cu cine (nu) votează și de ce. „Poporul român doarme liniștit în cel mai cumplit vacarm”
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Chef Richard Abou Zaki de la Chefi la cuțite, alături de Mădălina Ghenea, la Roma. Ce pun la cale cei doi: “Abia aștept…” | FOTO
Spynews
Elena Viscu se căsătorește din nou?! Fosta soție a lui CRBL, moment emoționant la o nuntă! | VIDEO
Evz.ro
Bijuteria renăscută din colbul ruinelor: Povestea unui lăcaș legendar din România ce ascunde secretele trecutului
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
O turistă a murit dupa ce s-a răsturnat cu ATV-ul pe Clisura Dunării
Cancan.ro
Cauza morții fetei de 15 ani care a căzut cu trotineta. Ce s-a întâmplat cu Valentina, în șanț
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut o mare valoare. Și-a pus amprenta asupra întregii țări. Va fi veșnic în amintirea românilor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Comoara romană ascunsă, găsită înainte de Paște în Giurgiu! Este una dintre cele mai mari descoperiri din istoria recentă
Horoscop special Alina Bădic. Finalul lunii aprilie aduce surprize total neașteptate, dar și provocări. Zodiile care dau lovitura
MediaFlux
Cea mai mare teamă a lui Papa Francisc înainte de moarte. Ultimele ore din viață
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Orașul în care un apartament renovat costă cât o mașină SH