NOAPTEA MUZEELOR: Lingouri de aur şi un protest inedit în 2015

NOAPTEA MUZEELOR 2015: Lingouri de aur vor fi expuse la Banca Naţională, arii din spectacole de operetă vor fi interpretate la Cimitirul Bellu, iar capodopere de Tonitza vor putea fi admirate la Artmark, sâmbătă, de Noaptea Muzeelor, un eveniment organizat sub umbrela unui protest inedit, cel al "revoltei colecţiilor".
Alina Costache
16 mai 2015, 16:03
NOAPTEA MUZEELOR: Lingouri de aur şi un protest inedit în 2015

NOAPTEA MUZEELOR: Ediţia din 2015 a Nopţii Muzeelor va fi una cu totul specială, pentru că va fi marcată de un protest pe care Reţeaua Naţională a Muzeelor din România (RNMR), organizatorul evenimentului, l-a propus tuturor muzeelor din ţară, membre sau încă neafiliate organizaţiei. Astfel, câte o piesă valoroasă din instituţiile muzeale care se vor alătura acestui protest va fi acoperită. Acest protest subtil şi inedit are scopul de a atrage atenţia publicului şi autorităţilor asupra situaţiei dramatice în care se află muzeele României.

Totodată, protestul este o consecinţă a unui fenomen dramatic, respectiv, în ultimii zece ani, peste 110 sedii unde funcţionează muzee de tot felul şi zeci de mii de piese din colecţiile mai multor astfel de instituţii au fost deja retrocedate sau sunt în curs de retrocedare, după cum a declarat Dragoş Neamu, directorul executiv al RNMR, într-o conferinţă de presă organizată pe 8 mai, la sediul Bibliotecii Centrale Universitare din Bucureşti.

În afara acestui protest inedit, ediţia din acest an a Nopţii Muzeelor îşi propune să continue să fie un reper în calendarul consumatorului de cultură din Bucureşti şi din întreaga ţară. „Noaptea Muzeelor este unul dintre cele mai importante branduri culturale care s-au impus la nivel naţional”, a explicat Mihaela Simion, de la RNMR.

NOAPTEA MUZEELOR 2015: La rândul său, Luiza Zamora, coordonatorul din Bucureşti al Nopţii Muzeelor, a spus că ediţia de anul acesta a Nopţii Muzeelor va fi una record, nu doar în Bucureşti, ci şi în ţară.

„În Bucureşti, sunt 30 de muzee şi 20 de organizaţii culturale care participă la Noaptea Muzeelor, iar, pe ultima sută de metri, mai avem candidaţi. Sunt şi câteva premiere. De exemplu, este prima dată când Muzeul Băncii Naţionale participă la acest circuit, sărbătorind astfel cei 135 de ani de la înfiinţarea Băncii Naţionale. Pe lângă organizaţiile culturale care au deja la activ câteva participări la acest circuit, în Bucureşti sunt zece alte organizaţii noi şi implicit spaţii culturale, dând astfel imaginea potenţialului cultural şi creativ al Bucureştiului într-o seară de sâmbătă”, a explicat Luiza Zamora.

Astfel, câteva tipuri de lingouri de aur „standard” vor fi expuse într-o casetă specială, în holul sediului Băncii Naţionale a României (BNR), sâmbătă, la Noaptea Muzeelor, între orele 19.00 şi 23.00, în cadrul evenimentului „Aur din Tezaur”. De asemenea, pe un ecran TV amplasat în exterior va putea fi vizionat un film documentar cu tema „Aurul românesc şi BNR”, realizat cu sprijinul Televiziunii Române, iar faţada clădirii din strada Doamnei numărul 8 va beneficia de efecte şi proiecţii luminoase speciale.

Programul Nopţii Muzeelor 2015 este foarte divers şi ofertant. Muzeele nu vor fi pur şi simplu deschise până târziu noaptea, ci au pregătit foarte multe evenimente organizate special pentru sâmbătă seara.

Se vor desfăşura evenimente diverse, de la concerte la două dintre muzeele afiliate Muzeului Municipiului Bucureşti la ateliere pentru copii la Antipa. Fanfara va cânta la Foişorul de Foc, iar limitele vizuale şi auditive ale publicului vor putea fi testate la Muzeul Tehnic.

Pe de altă parte, concertul „Dolce Vita”, pus în scenă de artişti ai Teatrului de Operetă şi Musical „Ion Dacian”, va fi prezentat bucureştenilor în Cimitirul Bellu, sâmbătă, de la ora 21.00, când vor fi interpretate live cele mai frumoase momente din spectacole celebre de operetă şi musical.

La Muzeul Naţional „George Enescu” va avea loc un eveniment special, intitulat „Aeroportul Oniria”, în care mai mulţi artişti vor propune o experienţă formată din muzică clasică, fusion, corală, dar şi muzică la instrumente tradiţionale.

Pe de altă parte, la Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR) vor putea fi vizitate Galeria Naţională şi expoziţiile temporare. Însă MNAR se va alătura şi protestului ediţiei din acest an a evenimentului şi va organiza, sub titlul „Priveşte arta, arta te priveşte”, un periplu mai puţin obişnuit într-o „galerie de neuitat”. Această galerie va cuprinde ramele şi soclurile unor lucrări care nu mai fac parte din patrimoniul MNAR, pentru că „au plecat în urma unor hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile”. Această „galerie de neuitat” se va afla la parterul Galeriei Naţionale a MNAR.

De asemenea, Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) a pregătit pentru Noaptea Muzeelor „o mare petrecere”, cu ocazia împlinirii a 43 de ani de la înfiinţarea acestei instituţii. Publicul va putea să viziteze expoziţiile permanente şi va putea să participe la ateliere de creaţie, la concerte şi la un moment de reconstituire istorico-militară.

MNIR se va alătura şi protestului, sub titulatura „revolta colecţiilor”. Astfel, o piesă excepţională din patrimoniul muzeului, Coiful de la Ciumeşti, va fi expusă în cutie, ambalată, aşa cum stau de foarte multă vreme zeci de mii de obiecte din patrimoniul muzeului. Motivul acestei prezentări inedite este acela de a atrage atenţia asupra situaţiei deja dramatice în care MNIR se află de 13 ani, aceea de a fi un muzeu parţial închis, de a nu putea oferi publicului bucuria de a admira valori excepţionale din patrimoniul său.

O altă noutate a ediţiei din acest an a Nopţii Muzeelor este prezenţa în circuit a Aeroportului Otopeni, unde va fi prezentată pentru cei care vin în România o expoziţie organizată de Romanian Design Week. De asemenea, în Aeroportul Otopeni va fi venisată în acest context expoziţia de fotografie „Bucureştiul văzut prin ochii tăi”. Aceasta va fi poarta de intrare în Noaptea Muzeelor anul acesta, după cum a explicat Luiza Zamora.

Pe de altă parte, la Şcoala Centrală de Fete din Bucureşti va fi prezentat un proiect al unui posibil Muzeu al Literaturii, având în vedere că, de anul trecut, nu mai există un sediu al acestei instituţii muzeale, dar şi o expoziţie cu caricaturi şi desene din presa centrală de la începutul secolului al XX-lea şi proiecţii cu poveştile Bucureştilor. În plus, Şcoala Centrală de Fete se va alătura protestului şi, la ora 22.00 şi la miezul nopţii, timp de 5 minute, se vor stinge toate luminile în această instituţie, în semn de protest faţă de situaţia gravă a muzeelor din România.

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” din Bucureşti, care sărbătoreşte în această perioadă 79 de ani de la înfiinţare (pe 17 mai), a pregătit pentru după-amiaza de sâmbătă (între 17.00 şi 19.00) o serie de evenimente conexate Nopţii Muzeelor. Din motive de securitate, programul Muzeului Satului nu va fi prelungit în timpul nopţii. Oferta instituţiei vizează lansări de carte, o expoziţie, un Festival al Culturii Thailandeze, un târg al meşterilor populari, dar şi lansarea ceaiului muzeului, denumit „Bogăţia satului” şi care va avea la bază iasomia.

La Muzeul Naţional al Ţăranului Român, publicul va putea vizita de Noaptea Muzeelor, între orele 18.00 şi 21.00, expoziţia permanentă, urmând ca, până la miezul nopţii, să fie deschise expoziţiile temporare ale instituţiei. Totodată, în curtea interioară a instituţiei va fi organizată o proiecţie de film documentar.

La Centrul Cultural „Palatele Brâncoveneşti” Mogoşoaia, pe lângă expoziţii şi proiecţii video şi de lumini, va fi organizat un concert de muzică klezmer cu actriţa Maia Morgenstern. Totodată, comunitatea muzeală pregăteşte, pentru Noaptea Muzeelor, la acest Centru Cultural de la Mogoşoaia, un moment de susţinere a fostului director artistic, Doina Mândru, cea care a contribuit la organizarea acestei instituţii, şi care ar fi fost înlăturată de la conducerea centrului, fără niciun motiv, de la 1 mai. Astfel, în timpul conferinţei de presă, care a avut loc pe 8 mai, a fost făcut un apel la reprezentanţii comunităţii muzeale să meargă la Mogoşoaia şi să poarte pancarte cu numele Doinei Mândru.

Pe de altă parte, printre organizaţiile culturale care vor participa pentru prima dată în acest an la Noaptea Muzeelor se numără Centrul Naţional al Dansului Bucureşti, care, cu această ocazie, va propune un proiect de Muzeu al Dansului Modern şi Contemporan.

În plus, publicul va putea să meargă la „observatorul parcului naţional Văcăreşti”. Astfel, mica deltă a Bucureştiului va putea fi admirată de la etajul 17 al complexului rezidenţial din preajma Văcăreştiului.

Şi Târgul de artă comporană Art Safari Bucharest participă la Noaptea Muzeelor. Vizitatorii se pot bucura, printre altele, de Art Safari Dialogues Talk Non Stop, o serie de prezentări de artişti contemporani, sâmbătă, când programul va fi de la 19.00 la 04.00.

NOAPTEA MUZEELOR 2015:Totodată, de Noaptea Muzeelor, expoziţia de fotojurnalism World Press Photo (WPP) 2015, din Piaţa Universităţii, va fi deschisă între orele 21.00 şi 04.00 şi vor fi proiectate şi scurtmetraje, în parteneriat cu ShortsUp.

Şi Artmark invită publicul, de Noaptea Muzeelor, să vadă expoziţia „Capodopere de Nicolae Tonitza din colecţii private”, între orele 19.00 şi 04.00, la Palatul Cesianu-Racoviţă.

Evenimentul expoziţional se concentrează în jurul uneia dintre personalităţile marcante ale artelor plastice autohtone, Nicolae Tonitza. Expoziţia îşi propune să cuprindă lucrări sugestive ale artistului, aflate în colecţii particulare, înscrise în toate etapele de creaţie ale lui Tonitza. Totodată pentru o reprezentare cât mai fidelă a sensibilităţii artistului predispusă la variaţiuni stilistice şi a laitmotivelor care i-au marcat opera, expoziţia va oscila pentru fiecare perioadă în parte de la producţia de grafică la mediile picturale.

Un proiect nou în Bucureşti, Muzeul Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”, va fi deschis publicului, în cadrul evenimentului Noaptea Muzeelor. În perioada evenimentului, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” deschide „Uşa Mare”, o importantă comoară arhitecturală, uşă ce este închisă în restul anului, cu excepţia vizitelor anumitor personalităţi. De asemenea, vor putea fi vizitate amfiteatrul şi sala Frescelor, în care vor rula filme de prezentare ale Universităţii, care vor include şi informaţii despre noua structura educaţională. Printre acestea se numără şi prezentări ale Facultăţii de Urbanism şi ale programului de admitere. Noaptea Muzeelor, în cadrul Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”, se va desfăşura între orele 19.00 – 02.00.

În plus, Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) înfiinţează o linie specială, pentru Noaptea Muzeelor, autobuzele urmând să aibă staţii la muzee şi să plece pe trasee de la Palatul Parlamentului şi Piaţa Unirii, la intervale de o oră şi jumătate. Mai multe informaţii despre traseul autobuzelor se găsesc pe site-ul ratb.ro.

Pe de altă parte, Noaptea Muzeelor va fi organizată în acest an în numeroase instituţii muzeale din ţară. Totodată, vor fi organizate circuite muzeale, pe lângă cel din Bucureşti, şi în Galaţi şi Iaşi.

Organizatorii Nopţii Muzeelor vor organiza la Bucureşti, Iaşi şi Galaţi şi o campanie de strângere de obiecte. „Am ales trei locuri, muzee, unde oamenii pot să doneze un obiect”, a spus Dragoş Neamu, la conferinţa de presă. Acesta a precizat că donatorii pot să plaseze respectivul obiect oriunde doresc în sălile muzeelor respective. „Aceste obiecte donate şi poveştile lor vom încerca să le valorificăm în expoziţii. Mesajul este acela că populaţia poate crea colecţii, lucru pe care ni-l dorim şi din partea autorităţilor tutelare”, a explicat Dragoş Neamu.

Lista completă a instituţiilor participante la Noaptea Muzeelor şi a programelor pregătite de acestea pot fi consultate pe site-ul www.noapteamuzeelor.ro.

Ajuns în 2015 la a 11-a ediţie, Noaptea Muzeelor este unul dintre cele mai populare şi longevive evenimente culturale destinate publicului larg, sărbătorit la nivel european. Iniţiată de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa, manifestarea atrage anual în România sute de mii de participanţi. Noaptea Muzeelor are loc în fiecare an sâmbăta, în jurul datei de 18 mai – Ziua Internaţională a Muzeelor, sărbătoare instituită de International Council of Museums (ICOM).

Anul trecut, în România, la Noaptea Muzeelor au participat peste 150 de instituţii muzeale şi organizaţii de cultură şi educaţie din aproximativ 50 de localităţi.

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Țara europeană cu cei mai mulți hoți de buzunare. Locul foarte popular în care îi fură pe turiști
Capital.ro
Decizie pentru românii cu mașini vechi. Primesc 10.000 de lei de la stat. Înscrieri din 30 aprilie, ora 10:00
Playtech.ro
Mișcarea „istorică” făcută de Prințul William la funeraliile Papei Francisc. Viitorul rege a avut o reacție senzațională, abia acum s-a aflat
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Haos total în Spania. Criza e fără precedent
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Trei români și-au pierdut viața într-un accident rutier, în Ungaria! Aceștia urmau să ajungă la muncă, în Franța
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Adevărul despre Călin Georgescu. Serviciile secrete americane au confirmat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Ea este Andreea Cristiana, eleva de clasa a XI-a din Iași care s-a speriat de un urs și s-a înecat în Lacul Frumoasa din Harghita
Explozie uriașă la cel mai mare port din Iran! Sunt zeci de morți și peste 700 de răniți
MediaFlux
Surpriză privind voucherele de vacanță din 2025! Cum se pierd banii și când se dau înapoi. Noile reguli vizează toți angajații
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
A cumpărat Bitcoin de 1,4 miliarde de dolari şi depăşeşte de peste 50 de ori Tesla la deţinerile de criptomonede