Noaptea Muzeelor. Sâmbătă noaptea, în intervalul 20:00-02:00, iubitorii de operă şi balet vor avea ocazia să descopere fosa orchestrei, scena mare, unde vor lua parte la procesul de schimbare a decorului, sălile de studiu şi de repetiţie, cabinele şi magaziile, unde vor descoperi decoruri, costume și butaforie. Foyerul Alb al instituţiei va oferi vizitatorilor scurte recitaluri vocal-instrumentale şi de balet.
„Lumea unui spectacol de operă este fascinantă. Până la produsul final, care delectează spectatorul așezat confortabil în fotoliu, sunt nenumărate aspecte, de care se ocupă o armată de oameni. Ne bucurăm să împărtășim aceste mici secrete care fac diferența dintre fantezie și realitate tuturor celor curioși să descopere cum se întâmplă magia pe scenă și în culise”, a declarat Felicia Filip, managerul instituției.
Noaptea Muzeelor este un eveniment european, iniţiat de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa în anul 2005. Evenimentul este patronat de Consiliul Europei, de UNESCO și de Consiliul Internațional al Muzeelor. Noaptea Muzeelor este pandantul nocturn al Zilei Internaţionale a Muzeelor, care are loc pe 18 mai.
Citeşte şi: NOAPTEA MUZEELOR 2015. Muzeele participante şi evenimentele organizate în Bucureşti
Anul acesta, Opera Comică pentru Copii pregătește alte două noi producții: „Fetița cu chibrituri” (balet, premiera pe 12 iunie) şi „Münchhausen”, de Dan Dediu (operă, premiera are loc în cadrul Festivalului Internațional „George Enescu”, în datele de 5 şi 6 septembrie). Biletele se pot achiziționa prin rețeaua bilete.ro – cu 48 de ore înainte de spectacol – și de la casa de bilete a Operei Comice pentru Copii (Calea Giulești nr. 16) – cu o oră înaintea începerii spectacolului – în limita locurilor disponibile.