„Direcția Generală de Poliție a Municipiului București a fost sesizată de către Poliția Locală, cu privire la faptul că, un bărbat i-a apelat telefonic, invocând faptul că a amplasat mai multe dispozitive explozive, atât în incinta unui centru comercial, din Sectorul 2, cât și într-o zonă publică din Sectorul 1 din municipiului București.
La fața locului, se află polițiști din cadrul Poliției Capitalei.
De asemenea, s-au deplasat grupa pirotehnică din cadrul SIAS și specialiști din cadrul SRI, pentru efectuarea de verificări specifice.
În urma controlului pirotehnic, din zona publică din Sectorul 1, s-a constatat faptul că aspectele semnalate nu se confirmă.
Cu privire la centrul comercial din Sectorul 2, sunt continuate verificarile de specialitate.”, se arată într-un comunicat al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.