Numărul persoanelor care au murit până în prezent din cauza gripei a ajuns la 51, a anunţat, marţi, Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică.
Ultimele două persoane care au murit de gripă sunt un bărbat de 83 de ani din judeţul Timiş, confirmat cu virus gripal tip A, subtip H3, şi o femeie de 83 de ani din judeţul Ilfov, confirmată cu virus gripal tip B.
Ambii aveau condiţii medicale preexistente şi nu fuseseră vaccinaţi antigripal.