Tribunalul Olt a decis săptămâna aceasta că poate începe judecarea pe fond a Dosarului Caracal, dar avocaţii Luizei Melencu şi Alexandrei Măceşanu au depus deja contestaţii, familiile celor două fete răpite de Gheorghe Dincă dorind ca dosarul să se reîntoarcă pe masa procurorilor.
Potrivit România TV, vineri au mers la Tribunalul Olt mama Luizei şi avocata Carmen Obârşanu, pentru a depune noi contestaţii, dar şi să studieze dosarul. La ora 11.00, Dosarul Caracal a plecat de la Tribunalul Craiova către Curtea de Apel Craiova, unde se va stabili şi un termen de soluţionare a contestaţiilor. Doi judecători se vor pronunţa cu privire la contestaţiile depuse de familiile celor două fete, un verdict în acest sens fiind aşteptat către sfârşitul săptămânii viitoare, potrivit România TV. Abia atunci se va spune cu certitudine dacă dosarul se va întoarce pe masa procurorilor sau, dacă vor fi respinse contestaţiile, se va întoarce la Tribunalul Olt şi va începe judecarea lui pe fond.
Miercuri, mama Luizei era disperată, după ce magistraţii au decis că procesul poate începe. „Nu m-am asteptat. Nu ma gandeam că instanţa o sa ne ingroape copilul de viu. E greu. Am asteptat si nu stiu ce interese sunt. A comis aceste fapte. Luiza nu a fost omorâtă. Sunt sigură că a fost traficată. Dar nu ştiu ce interese sunt. Merg cu doamna avocat sa depunem contestatie„, a declarat Monica Melencu, la România TV.