Cazul e departe de a fi rezolvat, dar anchetatorii au aflat că cei doi tineri găsiţi morţi într-o pădure din apropierea localităţii Boiţa nu au fost plecaţi în Germania aşa cum ştiau părinţii lor.
În perioada 2011-2012, ei au locuit într-un apartament închiriat în Sibiu. Apartamentul aparţine unei persoane fizice cu care aceştia au încheiat contract de închiriere. În luna mai a acestui an ei au părăsit locuinţa spunându-i proprietarului că se vor muta într-o garsonieră. Anchetatorii nu ştiu însă în ce direcţie au plecat aceştia, iar moartea lor rămâne în continuare un mister.
Cadavrele celor doi tineri au fost găsite în stare de putrefacţie lângă o pădure din localitatea sibiană Boiţa. Aceştia au fost înmormântaţi joi, în Băicoi, oraşul natal al bărbatului.