Gigi Becali a venit în faţa judecătorilor de la Tribunalul Constanţa purtând gulerul cervical recomandat pentru a-i atenua durerile provocate de hernia de disc cervicală.
Omul de afaceri a fost consultat atât de medicii de la spitalul Penitenciarului Poarta Albă, cât şi de cei de la Spitalul Militar Constanţa, iar aceştia au opinat că starea omului de afaceri necesită o intervenţie chirurgicală. O asemenea operaţie nu se poate efectua, însă, în sistemul penitenciar din România, astfel că avocaţii lui Gigi Becali au înaintat o cerere privind întreruperea pedepsei.
Omul de afaceri Gigi Becali s-a prezentat, luni dimineaţă în faţa judecătorilor care analizează cererea sa de întrerupere a pedepsei pentru a beneficia de tratament pentru afecţiunea la coloană. becali a spus că vrea să se opereze în Statele Unite ale Americii pentru a scăpa de boala care îl chinuie de 20 de ani şi care l-ar putea lăsa paralizat.
„Cer întreruperea pedepsei pentru că vreau să fac operaţia. Eu nu mai pot să dorm noaptea, mă trezesc de 20 de ori pe noapte. Vreau să fac operaţia asta in America. Vreau o expertiză medico-legală, care să stabilească dacă această afecţiune se vindecă fără operaţie şi dacă se poate face în reţeaua de spitale a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor”, a spus Gigi Becali, în faţa instanţei de la Tribunalul Constanţa.
Omul de afaceri le-a mărturisit magistraţilor că a făcut inclusiv tratament cu venin de albine.
Gigi Becali purta de mai multă vreme gulerul cervical, însă după ce a fost condamnat şi încarcerat la Penitenciarul Jilava conducerea închisorii nu i-a permis să primească de acasă dispozitivul. Omul de afaceri a putut primi gulerul odată transferat la Penitenciarul Poarta Albă, motiv pentru care i-a şi acuzat pe şefii de la Jilava pentru agravarea stării sale.
Magistraţii au dispus, conform cererii înaintate de Gigi Becali, efectuarea unei expertize medico-legale care să arate cât de gravă este starea omului de afaceri şi tratamentul de care acesta are nevoie, o decizie în privinţa întreruperii pedepsei pentru tratament urmând să fie luată pe 29 ianuarie.