Noi impozite şi taxe în 2019. Ce este taxa de habitat şi cine trebuie să o plătească. Sute de mii de români, vizaţi

Impozite și Taxe 2019. Taxa de habitat, este un nou fel de imozit obligatoriu pentru sute de mii de bucureşteni, mai exact pentru cei care locuiesc pe raza sectorului 2 din București. Aici a fost instituită taxa pentru habitat, iar aceasta trebuie plătită în fiecare lună de către toţi proprietarii de imobile.
Romania TV
05 apr. 2019, 16:29
Noi impozite şi taxe în 2019. Ce este taxa de habitat şi cine trebuie să o plătească. Sute de mii de români, vizaţi

Impozite și Taxe 2019. Taxa de habitat reprezintă o taxă specială „fiind fundamentată pe necesitatea asigurării prestaţiilor efectuate pentru salubrizarea Sectorului 2 (din capitală), de care beneficiază întreaga comunitate locală”. Astfel, autoritatea publică locală face trimitere la asociaţiile de proprietari pe de o parte, iar pe de altă parte, face trimitere la un protocol de colaborare.

Primăria Sectorului 2 a stabilit cuantumul taxei de habitat cu destinația specială de salubrizare la 159 de lei/persoană/an, respectiv 13,25 lei/lună, inclusiv copiii, potrivit unui proiect de hotărâre adoptat de Consiliul Local Sector 2 în luna decembrie. Taxa ar urma să fie instituită de la 1 martie 2019, potrivit regulamentului de aplicare a taxei, aflat în dezbatere publică în perioada sărbătorilor, dar neaprobat încă. Pentru anul 2019, Consiliul Local Sector 2 a aprobat subvenționarea din bugetul local a sumei de 30 lei/ persoană/an pentru cei care colectează separat deșeurile reciclabile (hârtie, metal, sticlă, plastic).

Acum, cetățenii din Sectorul 2 plătesc direct la operatorul de salubrizare un tarif de 8,46 lei/persoană/lună. Practic, prin instituirea acestei taxe, dacă se colectează selectiv, tariful pe lună va crește de la 8,46 lei la 10,75 lei. Dacă nu colectează selectiv, acesta va fi de 13,25 lei/lună/persoană.

Cetățenii din Sectorul 2 au fost deja informați că trebuie să depună o declarație de impunere în care să specifice câte persoane locuiesc în imobilul pentru care se face documentul.

Impozite și Taxe 2019. Declarația poate fi depusă online sau la Direcţia Venituri Buget Local Sector 2. Pentru contribuabilii care locuiesc la bloc, Declaraţia de impunere poate fi depusă şi la Asociaţia de proprietari de care aparţin, în baza contractului/protocolului de colaborare încheiat de Primăria sectorului 2 cu asociaţia, urmând ca aceasta din urmă să le înainteze la Primărie.

Conform HCL Sector 2 nr.392 din 04.12.2018 s-au hotărât următoarele:
– începând cu anul fiscal 2019 persoanele fizice – locuitori ai Sectorului 2 – au obligaţia de a achita taxa de habitat;

– în termen de 60 de zile de la adoptarea Hotărârii, proprietarul/coproprietarul are obligaţia de a depune Declaraţia de impunere, în care se vor menţiona numărul de persoane, numele, CNP-ul şi calitatea acestora faţă de proprietar;

– în termen de 30 de zile de la data apariţiei oricărei modificări privind numărul de persoane, se instituie obligaţia depunerii Declaraţiei rectificative;

– nerespectarea termenelor, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 71 lei la 283 lei.

Regulamentul pentru aplicare la taxa de habitat

  • taxa se va colecta începând cu 1 martie 2019;
  • persoanele fizice trebuie să depună deșeurile de hârtie, plastic, metal și sticlă (fracție uscată) în saci sau recipienți (pubele / containere), după caz, personalizați / inscripționați distinct, asigurați de operatorul de salubrizare;
  • deșeurile trebuie predate exclusiv operatorului de salubrizare autorizat pentru Sectorul 2;
  • cantitatea minimă de fracție uscată predată trebuie să reprezinte minimum 25 % din totalul cantității de deşeuri;
  • în cazul în care utilizatorul serviciului nu separă în mod corespunzător cele două fluxuri de deşeuri ( fracție uscată și fracție umedă) și nu îndeplinește condiția menționată anterior privind cantitatea minimă de fracție uscată, operatorul de salubrizare autorizat are obligația să informeze Primăria Sectorului 2, care va proceda la reanalizarea taxei de habitat cu destinația specială de salubrizare, respectiv cuantumul subvențiilor propuse.
  • persoanele fizice trebuie să nu sustragă fracțiile reciclabile din deşeurile municipale (metal, sticlă, hârtie, plastic) în scopul valorificării/predării unor alte persoane fizice sau juridice;
  • până la dată instituirii taxei de habitat pentru utilizatorii non casnici – persoane juridice care își desfășoară activitatea permanent sau temporar pe teritoriul administrativ al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti trebuie să aibă / să încheie contracte exclusiv cu operatorul de salubrizare autorizat pentru Sectorul 2 pentru colectarea / transportul/ sortarea / tratarea / neutralizarea / depozitarea finală a deșeurilor similare pe care le produc și să achite tarifele stabilite în condițiile legii, inclusiv contribuția pentru economia circulară.
  • contribuabilii au obligaţia de a depune o declarație la Direcția Venituri Buget Local Sector 2, în termen de 30 zile de la dată apariției oricărei modificări în ceea ce privește numărul de persoane care locuiesc în imobil. Declararea se va face pe propria răspundere sub sancțiunile aplicate faptei de fals în acte publice
  • taxa de habitat cu destinația specială de salubrizare, se plăteşte în două rate egale, respectiv: rată I, până la dată de 31 martie, rată a ÎI-a, până la dată de 30 septembrie, inclusiv
  • pentru neplata taxei de salubrizare la termenele scadente, se datorează după aceste termene majorări de întârziere în cuantum de 1%, calculate pentru fiecare lună sau fracție de lună, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la dată stingerii sumei datorate, inclusiv.
  • constituie contravenţii următoarele fapte: depunerea peste termen a declarațiilor; nedepunerea declarațiilor; depunerea declarațiilor cu informații eronate – nedeclararea în termen de 30 zile a modificărilor intervenite care conduc la recalcularea taxei. Contravențiile prevăzute mai sus se sancționează cu amendă de la 71 lei la 283 lei.
  • Impozite și Taxe 2019.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Orașul mare din Europa care a fost asaltat de români. Au ajuns a doua comunitate ca mărime și puțini vor să se mai întoarcă în țară: “Ne-au primit foarte frumos, cu multă căldură”
Capital.ro
Se montează obligatoriu pe mașini. Regulă nouă UE, aplicabilă din ianuarie 2026. Șoferii vor controla direct
Playtech.ro
Care sunt drepturile soțului supraviețuitor la moștenire. Ce spune legea
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Lovitură masivă pentru Trump: Un gigant auto japonez își mută producția în afara SUA, ca urmare a tarifelor impuse
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Paștele Blajinilor: sfaturi ale preoților pentru o pomenire adevărată – rugăciune, nu mese festive la cimitir
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Avertizări de Cod Galben în toată țara. Vremea se schimbă radical între 25 și 27 aprilie
Cancan.ro
NU E BANC! Câți lei câștigă lunar un livrator de mâncare în Timișoara: 'Lucrez de luni până joi, 12 ore pe zi'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Banii de care trebuie să te ferești în România. Avertismentul Băncii Centrale: Sunt ușor de detectat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Planul secret al lui Trump să destrame Uniunea Europeană. A făcut deja primul pas
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte