Noi mărturii în cazul medicului Florian Robe de la maternitatea Polizu. „Aveam dureri îngrozitoare. (…)Vreau să vorbesc, pentru că nu vreau să treacă şi alte mame prin ce am trecut eu”

Cazul medicului ginecolog de la Maternitatea Polizu, acuzat de mai multe acte de malpraxis, ia amploare. Alte paciente ale medicului Florian Robe rupt tăcerea şi povestesc problemele pe care le-au avut după ce au fost tratate sau operate de el. O fostă pacientă a povestit chinurile prin care a trecut după ce medicul i-ar fi cusut uterul de abdomen.
Alina Costache
09 oct. 2022, 14:08
Noi mărturii în cazul medicului Florian Robe de la maternitatea Polizu.

Noi mărturii în cazul medicului de la maternitatea Polizu. O fostă pacientă îl acuză pe medicul Florian Robe de faptul că i-a cusut uterul de abdomen. Femeia a povestit că a mers de urgenţă la spital să nască, în urmă cu 11 ani, şi a fost nevoie de operaţie cezariană. După operaţie, spune femeia, medicul nu a mai intrat în salonul ei până la externarea din spital.

„În urmă cu 11 ani eram însărcinată cu băiatul. Eu nu am avut doctor care să mă asiste şi am mers la Polizu. Acolo m-a luat domnul doctor Robe Florian şi am născut cu dânsul. Pe timpul acela era medic rezident, din câte ştiu eu. Am venit acasă după o săptămână şi am început să am dureri foarte, foarte mari de burtă. Timp de cinci ani am umblat prin spitale, nimeni nu îmi spunea ce am. Într-un final, am mers la CFR 2 şi acolo am dat de o doctoriţă, nu are rost să-i dau numele, care la prima ecografie mi-a spus că am uterul cusut de burtă. Aveam dureri îngrozitoare, nopţile nu le dormeam. Zi de zi aveam dureri mari. Am cerut doamnei doctor să-mi dea şi mie ce am avut, că am avut uterul cusut de burtă şi din păcate, dânsa nu a vrut şi a scris că am avut sarcină extrauterină. Dacă îmi dădea la mână atunci ce am avut, puteam să fac şi eu ceva”, a declarat femeia pentru News.ro.

Citeşte şi: Noi acuzații dramatice la adresa monstrului de la Polizu. O mamă povestește că medicul i-a scăpat copilul în cap: „Nu a reușit să-l prindă, acuzându-mă pe mine”

Fosta pacientă a afirmat că nu a dat declaraţie în dosarul care îl vizează pe medicul Florian Robe, dar că este dispusă să facă acest lucru.

„Vreau să vorbesc, pentru că nu vreau să treacă şi alte mame prin ce am trecut eu”, a mai spus femeia.

O altă mamă a povestit că în urmă cu cinci ani medicul Florian Robe i-a scăpat în cap fetiţa tocmai născută.

„Am născut pe cale naturală, la termen. Nu am avut niciun fel de complicaţii. În momentul în care am fost dusă în sala de naştere, domnul doctor nu mi-a prins copilul, l-a scăpat în cap. Norocul fetiţei a fost că nu a fost scăpată direct pe podea. Sub masa de ginecologie exista o găleată şi a căzut cu capul în acea găleată şi din găleată jos. M-am ridicat brusc – pentru că toată lumea, asistenţe, moaşe ţipau «A căzut copilul!» – am fost împinsă înapoi. Apoi am fost pusă într-un cărucior, dusă în sala de recuperare. Am dat telefonul unei asistente pe care am rugat-o să facă două poze. Într-adevăr, copilul era vânăt”, a povestit mama pentru News.ro.
Femeia mai spune că a născut în jurul orei 10:00, iar la câteva zeci de minute copilul i-a fost dus pentru a-l alăpta şi a constatat că avea o echimoză la frunte, în partea dreaptă.
Ea mai spune că, din informaţiile pe care le are, după incident, fetiţa a fost văzută abia în jurul orei 16:00 de un medic neonatolog.
Mama a mai povestit că în aceeaşi zi familia a sunat la poliţie, iar în seara zilei în care s-a născut fetiţa Poliţia a mers la spital. Ea mărturiseşte că nu ştie rezultatul anchetei, familia fiind preocupată de bunăstarea copilului şi nedorind despăgubiri pentru incident.
„Mulţumesc lui Dumnezeu, fetiţa acum este bine. Am fost la mai multe controale, o perioadă lungă de timp, pe banii noştri, pe timpul nostru. Nu m-a interesat în momentul acela decât ca fetiţa mea să fie sănătoasă”, adaugă mama.

Florian Robe, medic de specialitate obstetrică-ginecologie din cadrul Maternităţii Polizu, este urmărit penal pentru tentativă de omor calificat în urma unei plângeri penale formulate de părinţii unei fetiţe pe care medicul a aruncat-o la gunoi deşi era vie, refuzând să-i acorde primul ajutor.

Conform avocatului Adrian Cuculis, din declaraţiile date de asistente şi cadre medicale din spital, medicul Florian Robe îşi făcuse „o practică” din a-i trata astfel de copiii născuţi prematur.

Citeşte şi: Detalii înfiorătoare despre monstrul de la Polizu. Mama fetiţei pe care doctorul a lăsat-o să moară: „Mi s-a spus că am născut un copil mort”

Mărturia tatălui unui copil declarat iniţial mort la naştere: Soţia a născut, i-a spus: „copilul este mort” şi l-a aruncat într-o tăviţă. În momentul în care a dat cu piciorul în sac copilul a început să plângă

Bărbatul, în vârstă de 35 de ani, a povestit că în 24 aprilie 2019, soţia sa a avut complicaţii la naştere iar medicii din Piteşti au trimis-o de urgenţă la maternitatea Polizu,  recomandându-l pe medicul Florian Robe.

Am ajuns acolo şi domnul doctor ne-a garantat că va face tot posibilul ca copilul să supravieţuiască. (…) A consultat-o pe soţie şi a zis că nu mai are lichid, că a pierdut lichidul pe drum. Au internat-o pe soţie, era pe 22. Pe 24 s-a pornit hemoragie şi domnul doctor a spus că nu mai poate face absolut nimic, că pe primul loc este mămica, să o salvăm –  asta e ce mi-a spus mie – şi că să stăm liniştiţi că suntem tineri şi vom face alt copil, nu e asta o problemă. I-a făcut nişte injecţii de dilatare la soţie, ca să avorteze, nu adus-o în sala de operaţii, a dus-o în cabinet la asistente, la salon unde era soţia internată. A născut, i-a spus că copilul este mort, a pus-o să semneze un act de deces că copilul este mort, a luat-o (n.r. pe fetiţa nou-născută) pur şi simplu şi a aruncat-o într-o  tăviţă. Nici nu i-a acordat primul ajutor, normal trebuia să-i acorde primul ajutor de resuscitare, pur li simplu a luat-o şi a aruncat-o într-o tăviţă”, a relatat bărbatul, potrivit news.ro.

El a povestit că a doua zi, după schimbarea turei, o asistentă a mers la soţia sa şi a întrebat-o dacă vrea să trimită acasă corpul bebeluşului sau dacă doreşte să-l ducă la anatomie patologică, pentru a stabili cauza morţii.

Soţia a spus că vrea să vadă cauza pentru care s-a întâmplat nenorocirea. În momentul ăla s-a dus asistenta la… probabil că acolo au o camera frigorifică, s-a dus în camera frigorifică şi din greşeală a lovit cu piciorul într-un sac. Şi în momentul în care a dat cu piciorul în sac copilul a început să plângă în sac. Bineînţeles că nu i-a venit să creadă şi a mai dat o dată, la fel a început să plângă copilul în sac. Când l-a scos din sac – când povestesc asta mă răscoleşte – era băgată într-o caserolă cu capac şi a scos-o din caserolă şi fata atunci a început să respire”, mai povesteşte bărbatul.

El susţine că în acel moment a sunat la şefa de la neonatologie căreia i-a povestit ce s-a întâmplat iar aceasta ar fi replicat: „Tot el?”.

Bărbatul a spus că ştie aceste detalii chiar de la asistenta care a găsit copilul viu şi care a dorit să-l boteze.

Ne-a povestit toate întâmplările pentru că ea a zis că nu mai poate ţine acest secret faţă de noi şi trebuie să ne spună tot adevărul şi să mergem mai departe, dacă putem”, adaugă bărbatul.

El adaugă: „Pe noi ne-a făcut să credem că s-a întâmplat în Săptămâna Mare a Paştelui şi că a fost o minune de la Dumnezeu ei au vrut să muşamalizeze cazul”.

De asemenea, a menţionat că şi el şi soţia sa au dat declaraţii la Parchet şi că aşteaptă „să se facă dreptate şi domnul doctor să nu mai profeseze” ca să nu li se întâmple şi altora.

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Se dau câte 800 lei. ANAF te va verifica. Depui declarație pe propria răspundere cum i-ai cheltuit
Playtech.ro
Ce conține carnea de mici vândută în supermarketurile din România înainte de 1 Mai. „Surpriza” din compoziție, semnalată de APC
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Pericol într-o zonă din România. Apa e periculoasă
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Trei români și-au pierdut viața într-un accident rutier, în Ungaria! Aceștia urmau să ajungă la muncă, în Franța
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Elena Udrea, OUT din închisoare?! Avocatul ei a dat imediat vestea uriașă: E aritmetică!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Ce s-a întâmplat cu Bogdan înainte de a fi înghițit de apele Dunării? Bărbatul care îl însoțea la pescuit face declarații cutremurătoare: „A început să țipe, să urle”
Explozie uriașă la cel mai mare port din Iran! Sunt zeci de morți și peste 700 de răniți
MediaFlux
Surpriză privind voucherele de vacanță din 2025! Cum se pierd banii și când se dau înapoi. Noile reguli vizează toți angajații
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre