Facebook va introduce până în luna iunie noi măsuri pentru creşterea transparenţei în publicarea unor anunţuri publicitare în Marea Britanie şi solicită ca anunţurile politice să fie marcate în mod clar, a declarat joi directorul tehnic al Facebook, Mike Schroepfer, în faţa unei comisii parlamentare britanice, relatează Reuters.
Într-o declaraţie scrisă adresată comisiei pentru mass-media din parlamentul britanic, Mike Schroepfer a declarat că aceia care doresc să facă publicitate politică trebuie să parcurgă un proces de autorizare şi mesajele ar trebui, de asemenea, să menţioneze cine a plătit pentru ele.
Parlamentarii şi-au exprimat şi îngrijorarea cu privire la folosirea social media în influenţarea deciziei referendumului privind Brexit-ul, în 2016.
‘Vreau să încep prin a reafirma ceea ce a spus directorul executiv şi co-fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg: Ceea ce s-a întâmplat cu Cambridge Analytica a afectat încrederea şi ne pare foarte rău. Am făcut greşeli şi luăm măsuri pentru a vă asigura că aceasta nu se va mai întâmpla’, a scris Schroepfer.
Facebook se află în plin scandal în urma dezvăluirilor că firma britanică de consultanţă Cambridge Analytica a folosit datele personale a circa 87 de milioane de utilizatori ai reţelei, fără consimţământul acestora, pentru campania prezidenţială a lui Donald Trump în 2016.