Noi reguli de intrare în Marea Britanie de la 1 ianuarie. Cartea de identitate, de domeniul trecutului

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a făcut miercuri noi precizări legate de regimul de vize şi condiţiile de călătorie pentru cetăţenii români în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.
Claudia Simion
23 dec. 2020, 20:41
Noi reguli de intrare în Marea Britanie de la 1 ianuarie. Cartea de identitate, de domeniul trecutului

Începând cu data de 1 ianuarie, Marea Britanie îşi va asuma pe deplin statutul de stat terţ în relaţia cu statele Uniunii Europene, inclusiv cu România. Din această perspectivă, regimul de vize și condițiile de călătorie pentru cetățenii europeni, inclusiv cei români, se vor schimba.

Noi reguli de intrare în Marea Britanie de la 1 ianuarie. Cartea de identitate, de domeniul trecutului

• Conform noilor reglementări anunțate de Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, începând cu 1 ianuarie 2021, cetățenii români vor putea intra pe teritoriul Regatului Unit pentru șederi de scurtă durată (ex. în scop turistic, în vizită etc.) pentru o perioadă de până la 6 luni într-un an, fără a avea nevoie de o viză de intrare. Cu toate acestea, cetățenii români care doresc să muncească în cele 6 luni trebuie să obțină, în prealabil, o viză de intrare.

• Până la data de 30 septembrie 2021 inclusiv, intrarea pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord se va putea realiza în baza pașaportului sau a cărții de identitate românești valabile, iar ulterior acestei date se va putea călători doar pe baza pașaportului valabil (pașaport simplu electronic, pașaport simplu temporar).

• Cetățenii români care intră sub incidența Programului EU Settlement Scheme vor putea să călătorească în Regatul Unit folosind documentele naționale de identitate până la data de 31 decembrie 2025.

Cetățenii români care doresc să se deplaseze pe teritoriul Regatului Unit pentru o durată mai mare de șase luni (pentru activități de muncă, pentru studii etc.) au nevoie, începând cu data de 1 ianuarie 2021, de viză din partea autorităților britanice. Autoritățile britanice au prevăzut două modalități pentru obținerea vizei, astfel:

• Cetățenii români posesori ai unui pașaport simplu electronic pot obține viza online, prin accesarea paginii de internet (https://www.gov.uk/browse/visas-immigration). În cadrul acestui portal, solicitanții au la dispoziție un ghid conținând procedura detaliată de obținere a vizei. Persoanele care posedă un pașaport biometric vor putea completa cererea, inclusiv confirmarea identității, utilizând o aplicație pentru telefoane inteligente (tip smartphone). MAE subliniază că solicitările pentru obținerea vizei nu se pot depune în baza cărții de identitate.

• Cetățenii români care nu dețin pașaport simplu electronic și aplică în baza unui pașaport simplu temporar trebuie să depună documentația personal la centrul regional pentru vize din România – Bucharest Visa Application Centre, DBH-Group Serviced office, adresa: București, sector 1, strada Buzești nr. 50-52, et.2 Business Center. Pentru depunerea documentației, este necesară programarea prealabilă online, prin accesarea paginii de internet.

Autoritățile britanice au operaționalizat deja procedurile pentru primirea de solicitări de viză în următoarele scopuri: studii, activități de muncă (muncitori calificați, lucrători înalt calificați în anumite domenii/Global Talent, personal medical și asistenți), afaceri (inovare, desfășurarea de afaceri tip start-up). Solicitanții de viză vor avea de plătit o taxă de viză. Lista taxelor este disponibilă AICI.

Cu referire la lucrătorii sezonieri, MAE precizează că autoritățile britanice nu au furnizat până la acest moment date cu privire la procedurile aplicabile acestei categorii, urmând ca acestea să fie puse la dispoziție ulterior.

Pentru orice persoană care are mențiuni înscrise în cazierul judiciar, precum și cele cărora le-a fost refuzată, în trecut, intrarea pe teritoriul Regatului Unit, autoritățile britanice recomandă depunerea unei cereri pentru obținerea vizei și pentru deplasările de scurtă durată (sub 6 luni), potrivit datelor comunicate prin intermediul portalului.

MAE precizează că aceste noi condiții sunt rezultatul deciziei autorităților britanice, care, de la data de 1 ianuarie 2021, vor implementa un nou sistem de imigrație bazat pe puncte (point-based immigration system – PBS).

Informatii suplimentare

Autoritățile britanice au pus la dispoziție mai multe pagini de internet cu privire la noul sistem de imigrație în Regatul Unit, unele inclusiv în limba română. Acestea pot fi consultate la:

https://www.gov.uk/government/news/sistemul-de-imigrare-pe-baza-de-puncte-al-marii-britanii.ro

www.gov.uk/MutareainMareaBritanie.

În egală măsură, pentru verificarea îndeplinirii condițiilor legate de viză, în autoritățile britanice au elaborat o pagină de internet care permite un ghidaj util aplicanților: https://www.gov.uk/check-uk-visa.

MAE recomandă cetățenilor români să se informeze, în prealabil, anterior efectuării unei deplasări în Regatul Unit, utilizând sursele oficiale sus-menționate și reamintește că, până la data de 31 decembrie 2020, condițiile de călătorie nu se modifică, iar mai multe detalii pot fi accesate la secțiunea: www.mae.ro/travel-conditions/3725#843.

De asemenea, noile reguli nu afectează cetățenii români acoperiți de Acordul de retragere și eligibili pentru EU Settlement Scheme.

Români în Marea Britanie. Condiţiile obligatorii pentru a putea munci, de la 1 ianuarie

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Ce va face Irinel Columbeanu de Sărbătorile Pascale: Ce meniu special va avea la azilul de bătrâni
Fanatik.ro
Băutura care are rolul de a preveni apariția unui AVC. E una dintre cele mai consumate din lume și e recomandată de medicul Vlad Ciurea
Capital.ro
Amendă pentru românii care folosesc numerar. Obligația legală când ai bani cash. Fiscul nu mai iartă
Playtech.ro
Oraşul din afara ţării populat de români. Aici sunt peste 500.000 de cetăţeni de-ai noştri
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Orban o abandonează pe Lasconi și n-o mai susține în alegeri: „N-are nicio șansă”. Pe cine mizează acum
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
BCR, sfaturi financiare de Sărbători. Cum pot românii să economisească
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Criminalul din Băleni, care a ucis și batjocorit o femeie de 80 de ani, a fost trimis în judecată! Ce a făcut acesta după ce i-a luat viața bătrânei
Cancan.ro
Bianca Drăgușanu, GOALĂ în public! S-a dezbrăcat în fața celor prezenți și apoi și-a... GALERIE FOTO
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marele actor de care românii s-au despărțit cu durere. A fost cel mai bun. Nu poate fi uitat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
Cât de periculoasă este vopseaua de ouă. Atenționarea specialiștilor pentru sănătatea noastră
MediaFlux
Taxa ”ascunsă” la plata cu cardul. La ce trebuie să fim atenți
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai