Noi reguli în pandemie, decizia a apărut în Monitorul Oficial: cum vom merge la cinema, în teatre sau la muzeu

A apărut în Monitorul Oficial ordinul prin care se aprobă măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 în domeniul culturii. Ordinul se aplică: muzeelor și galeriilor de artă, bibliotecilor, librăriilor, domeniului producției de film și audiovizual, organizatorilor de spectacole si evenimente culturale, teatrelor și cinematografelor, școlilor populare de artă și meserii.
Romania TV
02 sept. 2020, 10:55
Noi reguli în pandemie, decizia a apărut în Monitorul Oficial: cum vom merge la cinema, în teatre sau la muzeu

MĂSURI din 31 august 2020 privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 și pentru asigurarea desfășurării activităților în condiții de siguranță sanitară în domeniul culturii

Capitolul I Măsuri și reguli pentru activitatea muzeelor și galeriilor de artă

1. Măsuri care privesc angajații și răspunderea individuală; angajații vor respecta măsurile de precauție universal valabile:

a) portul obligatoriu al măștii (medicală/nonmedicală), care, pentru o protecție eficace, trebuie să acopere atât gura, cât și nasul;

b) se vor izola la domiciliu în cazul în care au venit în contact cu un caz suspect sau confirmat de infecție cu virusul SARS-CoV-2;

c) nu trebuie să se prezinte la muncă dacă prezintă simptomatologie de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree, febră, stare generală alterată);

Reguli noi anti-COVID-19 din septembrie. În ce condiţii se redeschid restaurantele, teatrele şi cinematografele

d) își vor informa fără întârziere superiorii în cazul în care află că o persoană cu care au avut contact în perioada desfășurării activității este infectată/suspectă că ar fi infectată cu virusul SARS-CoV-2, precum și în cazul în care află că au fost infectați ei înșiși;

e) spălatul pe mâini ori de câte ori este nevoie, evitarea atingerii feței cu mâinile neigienizate.

2. Măsuri care privesc accesul și contactul cu publicul vizitator:

a) coordonarea cu autoritățile de sănătate și cele locale astfel încât asigurarea sănătății angajaților și a publicului să reprezinte obiectivul prioritar;

b) deschiderea graduală, fazată, în concordanță cu situația epidemiologică locală, din județul/regiunea în care se află muzeul sau galeriile de artă;

c) se vor plasa la loc vizibil anunțuri scrise privind regulile de distanțare fizică și cele de acces în muzeu;

d) accesul în muzeu sau în galeria de artă se face cu respectarea de către participanți a distanțării de minimum 2 m, se vor monta marcaje;

e) limitarea accesului publicului vizitator astfel încât să fie asigurată o distanță de minimum 2 m între oricare două persoane, dar fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului;

f) stabilirea unor fluxuri de vizitare unidirecționale pentru facilitarea menținerii distanței fizice;

g) accesul publicului va fi permis numai în condițiile purtării măștii (medicală/nonmedicală) pe toată durata vizitei în muzeu. Pentru a oferi o protecție eficace, masca trebuie să acopere gura și nasul;

Ce este INTERZIS în restaurant: transferul meniurilor, solniţelor, olivierelor şi dansul. Se recomandă plata cu cardul

h) vizitatorii își vor dezinfecta mâinile cu dezinfectant pe bază de alcool avizat de Ministerul Sănătății care va fi pus la dispoziție la intrarea în muzeu sau în galeria de artă;

i) vizitatorii vor utiliza covoarele cu dezinfectant pentru încălțăminte aflate la intrarea în muzeu sau în galeria de artă;

j) la intrarea în muzeu sau în galeria de artă se va efectua un triaj observațional și nu se va permite accesul persoanelor care prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree);

k) termometrizarea noncontact a vizitatorilor. Persoanele care refuză să le fie verificată temperatura nu vor avea acces în muzeu sau în galeria de artă;

l) plasarea de paravane despărțitoare la ghișeele muzeului;

m) încurajarea utilizării plății cu cardul contactless sau telefonul;

n) interzicerea reutilizării pliantelor, broșurilor și a altor materiale informative în format fizic;

o) dezinfecția zilnică și ori de câte ori e nevoie a suprafețelor cu produse dezinfectante avizate;

p) interzicerea utilizării aparatelor de audio-guide;

q) aerisirea zilnică și ori de câte ori e nevoie a încăperilor;

r) în cazul încăperilor climatizate cu recircularea aerului se va efectua nebulizare o dată pe săptămână, de preferat la sfârșitul săptămânii, și se va efectua dezinfecția instalației de climatizare conform instrucțiunilor producătorului;

s) limitarea accesului în sălile de expoziție cu suprafețe mici;

t) accesul în cafeneaua/bistroul muzeului sau a galeriei de artă, acolo unde acestea există, se va face respectând normele prevăzute de art. 6 din Măsurile pentru diminuarea impactului tipului de risc prevăzute în anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 668/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 16 august 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare;

Premierul Orban anunţă prelungirea stării de alertă la o zi după deschiderea şcolilor

u) grupurile de vizitatori, tururile ghidate, evenimentele publice/private se organizează cu respectarea regulilor stabilite de anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 668/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 16 august 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare;

v) restricționarea accesului în spații de joacă organizate în aer liber, acolo unde acestea există.

3. Măsuri care privesc angajatorii:

a) triajul observațional al angajaților nu permite prezența la locul de muncă a persoanelor care prezintă simptomatologie de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree, febră, stare generală alterată);

b) termometrizarea noncontact zilnică, la intrarea în serviciu – angajații cu temperatura peste 37,3°C vor fi trimiși acasă;

c) angajații muzeului vor purta mască (medicală/non-medicală);

d) se va asigura distanța fizică între angajați de minimum 2 m;

e) acordarea pauzelor de masă eșalonat, cu respectarea distanței sociale de minimum 1,5 m;

f) decalarea programului de lucru pentru a evita aglomerările la intrare/ieșire din incintă și pentru a limita numărul de angajați prezenți în același timp în incintă.

4. Măsuri pentru personalul care lucrează în birouri:

a) asigurarea distanței de minimum 1,5 m între angajații care lucrează la birouri orientate față-spate și spate-spate;

b) pentru birourile deschise orientate față-față, asigurarea separării acestora cu paravane care se vor dezinfecta zilnic cu produse dezinfectante avizate;

c) dezinfecția suprafețelor de lucru la începerea serviciului și apoi o dată la 4 ore;

d) acordarea pauzelor de masă eșalonat, cu respectarea distanței fizice de minimum 1,5 m;

e) aerisirea periodică a încăperilor;

f) în cazul încăperilor climatizate cu recircularea aerului se efectuează nebulizare o dată pe săptămână, de preferat la sfârșitul săptămânii, și se va efectua dezinfecția instalației de climatizare conform instrucțiunilor producătorului.

5.

a) Comitetele județene pentru situații de urgență din județele unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori pot decide restricționarea sau închiderea activității muzeelor și galeriilor de artă dintr-o anumită localitate, din zona de competență, dacă incidența cumulată a cazurilor din această localitate, în aceeași perioadă de timp, trece peste pragul de 1,5/1.000 de locuitori.

b) Comitetele județene pentru situații de urgență din județele unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5/1.000 de locuitori pot decide reluarea activității muzeelor și galeriilor de artă dintr-o anumită localitate, din zona de competență, dacă incidența cumulată a cazurilor din această localitate, în aceeași perioadă de timp, este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori.

Capitolul II Măsuri și reguli pentru activitatea bibliotecilor

1. Măsuri care privesc angajații și răspunderea individuală; angajații vor respecta măsurile de precauție universal valabile:

a) portul obligatoriu al măștii (medicală/nonmedicală), care, pentru o protecție eficace, trebuie să acopere atât gura, cât și nasul;

b) se vor izola la domiciliu în cazul în care au venit în contact cu un caz suspect sau confirmat de infecție cu virusul SARS-CoV-2;

c) nu trebuie să se prezinte la muncă dacă au simptomatologie de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree, febră, stare generală alterată);

d) își vor informa fără întârziere superiorii în cazul în care află că o persoană cu care au avut contact în perioada desfășurării activității este infectată/suspectă că ar fi infectată cu virusul SARS-CoV-2, precum și în cazul în care află că au fost infectați ei înșiși;

e) spălatul pe mâini ori de câte ori este nevoie, evitarea atingerii feței cu mâinile neigienizate.

2. Măsuri care privesc accesul și contactul cu publicul:

a) coordonarea cu autoritățile de sănătate și cele locale astfel încât asigurarea sănătății angajaților și a publicului să reprezinte obiectivul prioritar;

b) deschiderea graduală, fazată, în concordanță cu situația epidemiologică locală, din județul/regiunea în care se află biblioteca;

c) se vor plasa la loc vizibil anunțuri scrise privind regulile de distanțare fizică și cele de acces;

d) limitarea accesului astfel încât să fie asigurată o distanță de minimum 2 m între persoane, se vor monta marcaje;

e) au obligația de a termometriza noncontact publicul/ beneficiarii. Persoanele care refuză să le fie verificată temperatura nu vor avea acces în incinta clădirii;

f) accesul publicului va fi permis numai în condițiile purtării măștii (medicală/nonmedicală) pe toată durata activității desfășurate în bibliotecă. Pentru a oferi o protecție eficace, masca trebuie să acopere gura și nasul;

g) publicul/beneficiarii își va/vor dezinfecta mâinile cu dezinfectant pe bază de alcool avizat de Ministerul Sănătății care va fi pus la dispoziție la intrare;

h) publicul/beneficiarii va/vor utiliza covoarele cu dezinfectant pentru încălțăminte aflate la intrare;

i) se va efectua un triaj observațional și nu se va permite accesul persoanelor care prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree);

j) plasarea de paravane despărțitoare la ghișee/casierii;

k) încurajarea utilizării plății cu cardul contactless sau telefonul;

l) dezinfecția regulată a suprafețelor;

m) aerisirea periodică a încăperilor;

n) în cazul încăperilor climatizate cu recircularea aerului se efectuează nebulizare o dată pe săptămână, de preferat la sfârșitul săptămânii și se va efectua dezinfecția instalației de climatizare conform instrucțiunilor producătorului;

o) limitarea accesului în sălile de lectură cu suprafețe mici;

p) accesul în cafeneaua/bistroul bibliotecii, acolo unde acestea există, se va face respectând normele prevăzute de art. 6 din Măsurile pentru diminuarea impactului tipului de risc prevăzute în anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 668/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 16 august 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare;

q) evenimentele publice și/sau private se vor organiza doar cu respectarea regulilor stabilite de anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 668/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 16 august 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare;

r) activitățile culturale și de educare în biblioteci se vor organiza doar cu respectarea regulilor stabilite de anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 668/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 16 august 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare;

s) asigurarea amenajării biroului de la recepție astfel încât să existe mai multe stații de lucru separate, aflate la cel puțin 1,5 m una de alta, și fiecare angajat să aibă locul său;

t) recepția și birourile de împrumut vor trebui să aibă instalate paravane despărțitoare de protecție;

u) se vor monta marcaje în apropierea biroului pentru a impune respectarea unei distanțe de cel puțin 1 metru între utilizatori;

v) se va stabili și implementa un plan de trafic pentru a limita aglomerările și pentru respectarea distanțării impuse;

w) organizarea rezervărilor documentelor se va putea face prin telefon, e-mail, site etc., cu stabilirea unor intervale orare de ridicare a cărților, pentru a elimina formarea de aglomerări de cititori;

x) în vederea limitării numărului de persoane care ating un obiect, personalul bibliotecii va merge la rafturi pentru a procura documentul cerut de utilizator;

y) accesul în sălile de lectură va fi redus, cu respectarea prevederilor referitoare la distanțarea socială, astfel încât să fie asigurată o distanță de minimum 1,5 m între oricare 2 persoane sau 4 m^2 pentru fiecare beneficiar/participant;

z) accesul la calculatoare în bibliotecă va fi limitat, cu respectarea normelor de distanțare socială, iar în lipsa unui protocol de dezinfectare se recomandă anularea acestui serviciu;

aa) se recomandă o perioadă de carantină a documentelor, în cazul în care dezinfecția acestora nu este posibilă;

bb) restituirea documentelor împrumutate și împrumutul de documente se vor face cu respectarea următoarelor reguli:

(i) documente (cărți, reviste etc.) pe hârtie fără elemente din plastic: minimum 3 zile de carantină;

(ii) documente pe hârtie (monografii sau periodice) cu coperte laminate: 10 zile de carantină; sau dezinfectarea copertelor cu material îmbibat cu produse biocide autorizate, respectând timpul de uscare, urmat de o carantinare de 3 zile, înainte de a intra din nou în circulație, pentru a se asigura că virusul nu mai este viabil pe suprafața de hârtie;

(iii) documente din plastic (CD, DVD etc.): 10 zile de carantină sau dezinfecție cu material îmbibat cu produse biocide autorizate, respectând timpul de uscare, urmat de o carantinare de 3 zile, dacă sunt documente din hârtie în acel CD sau DVD (broșuri, cutii din carton etc.), apoi pot fi puse la raft;

3. Măsuri care privesc angajatorii:

a) vor efectua triajul observațional al angajaților și nu vor permite prezența la locul de muncă a persoanelor care prezintă simptomatologie de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree, febră, stare generală alterată);

b) termometrizarea zilnică, la intrarea în serviciu – angajații cu temperatura peste 37,3°C vor fi trimiși acasă;

c) angajaților li se vor asigura măști (medicală/nonmedicală);

d) nu vor obliga angajații să se prezinte la muncă dacă aceștia prezintă simptomatologie de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree, febră, stare generală alterată);

e) se va asigura distanța fizică între angajați de minimum 2 m;

f) acordarea pauzelor de masă eșalonat, cu respectarea distanței sociale de minimum 1,5 m;

g) decalarea programului de lucru pentru a evita aglomerările la intrarea/ieșirea din incintă și pentru a limita numărul de angajați prezenți în același timp în incintă.

4. Măsuri pentru personalul care lucrează în birouri:

a) asigurarea distanței de minimum 1,5 m între angajații care lucrează la birouri orientate față-spate și spate-spate;

b) pentru birourile deschise orientate față-față, asigurarea separării acestora cu paravane care se vor dezinfecta zilnic cu soluții dezinfectante pe bază de alcool avizate de Ministerul Sănătății;

c) dezinfecția suprafețelor de lucru la începerea serviciului și apoi o dată la 4 ore;

d) acordarea pauzelor de masă eșalonat, cu respectarea distanței fizice de minimum 1,5 m;

e) aerisirea periodică a încăperilor;

f) în cazul încăperilor climatizate cu recircularea aerului se efectuează nebulizare o dată pe săptămână, de preferat la sfârșitul săptămânii, și se va efectua dezinfecția instalației de climatizare conform instrucțiunilor producătorului.

5.

a) Comitetele județene pentru situații de urgență din județele unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori pot decide restricționarea sau închiderea activității bibliotecilor dintr-o anumită localitate, din zona de competență, dacă incidența cumulată a cazurilor din această localitate, în aceeași perioadă de timp, trece peste pragul de 1,5/1.000 de locuitori.

b) Comitetele județene pentru situații de urgență din județele unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5/1.000 de locuitori pot decide reluarea activității bibliotecilor dintr-o anumită localitate, din zona de competență, dacă incidența cumulată a cazurilor din această localitate, în aceeași perioadă de timp, este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori.

Capitolul III Măsuri și reguli pentru activitatea librăriilor

1. Măsuri ce privesc personalul din librării; angajații vor respecta măsurile de precauție universal valabile:

a) portul obligatoriu al măștii (medicală/nonmedicală), care pentru o protecție eficace trebuie să acopere atât gura, cât și nasul;

b) se vor izola la domiciliu în cazul în care au venit în contact cu un caz suspect sau confirmat de infecție cu virusul SARS-CoV-2;

c) nu trebuie să se prezinte la muncă dacă prezintă simptomatologie de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree, febră, stare generală alterată);

d) își vor informa fără întârziere superiorii în cazul în care află că o persoană cu care au avut contact în perioada desfășurării activității este infectată/suspectă că ar fi infectată cu virusul SARS-CoV-2, precum și în cazul în care află că au fost infectați ei înșiși;

e) spălatul pe mâini ori de câte ori este nevoie, evitarea atingerii feței cu mâinile neigienizate.

2. Măsuri care privesc angajatorii:

a) angajaților li se vor asigura măști (medicală/nonmedicală);

b) vor efectua triajul observațional al angajaților și nu vor permite prezența la locul de muncă al persoanelor care prezintă simptomatologie de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree, febră, stare generală alterată);

c) termometrizarea zilnică la intrarea în serviciu – angajații cu temperatura peste 37,3°C vor fi trimiși acasă;

d) nu vor obliga angajații să se prezinte la muncă dacă aceștia prezintă simptomatologie de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree, febră, stare generală alterată);

e) se va asigura distanța fizică între angajați de minimum 2 m;

f) acordarea pauzelor de masă eșalonat, cu respectarea distanței sociale de minimum 1,5 m;

g) decalarea programului de lucru pentru a evita aglomerările la intrare/ieșire din incintă și pentru a limita numărul de angajați prezenți în același timp în incintă.

3. Măsuri care privesc accesul și contactul cu publicul:

a) coordonarea cu autoritățile de sănătate și cele locale astfel încât asigurarea sănătății angajaților și a publicului să reprezinte obiectivul prioritar;

b) se vor plasa la loc vizibil anunțuri scrise privind regulile de distanțare fizică și cele de acces;

c) pentru limitarea accesului se vor monta marcaje astfel încât să fie asigurată o distanță de minimum 2 m între persoane;

d) accesul publicului va fi permis numai în condițiile purtării măștii (medicală/nonmedicală) pe toată durata vizitei. Pentru a oferi o protecție eficace, masca trebuie să acopere gura și nasul;

e) igienizarea mâinilor cu dezinfectant pe bază de alcool avizat de Ministerul Sănătății care va fi pus la dispoziție la intrare;

f) se va efectua un triaj observațional și nu se va permite accesul persoanelor care prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree);

g) plasarea de paravane despărțitoare la casierii;

h) încurajarea utilizării plății cu cardul contactless sau telefonul;

i) dezinfecția zilnică și de câte ori este nevoie a suprafețelor;

j) aerisirea zilnică și de câte ori este nevoie a încăperilor;

k) în cazul încăperilor climatizate cu recircularea aerului se efectuează nebulizare o dată pe săptămână, de preferat la sfârșitul săptămânii, și se va efectua dezinfecția instalației de climatizare conform instrucțiunilor producătorului;

l) restricționarea accesului la spații de joacă pentru copii organizate în aer liber sau în interior, acolo unde acestea există;

m) accesul în cafeneaua/bistroul librăriei, acolo unde acestea există, se va face respectând normele prevăzute de art. 6 din Măsurile pentru diminuarea impactului tipului de risc, prevăzute în anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 668/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 16 august 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare;

n) evenimentele publice și/sau private se vor organiza cu respectarea regulilor stabilite de anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 668/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 16 august 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare.

4.

a) Comitetele județene pentru situații de urgență din județele unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori pot decide restricționarea sau închiderea activității librăriilor dintr-o anumită localitate, din zona de competență, dacă incidența cumulată a cazurilor din această localitate, în aceeași perioadă de timp, trece peste pragul de 1,5/1.000 de locuitori.

b) Comitetele județene pentru situații de urgență din județele unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5/1.000 de locuitori pot decide reluarea activității librăriilor dintr-o anumită localitate, din zona de competență, dacă incidența cumulată a cazurilor din această localitate, în aceeași perioadă de timp, este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori.

Capitolul IV Măsuri și reguli în domeniul producției de film și audiovizual

Activitățile de producție cinematografică fac parte din categoria serviciilor cu potențial mediu-ridicat de răspândire a infecției cu virusul SARS-CoV-2.

1. Măsuri care privesc angajații și răspunderea individuală:

a) portul obligatoriu al măștii (medicală/nonmedicală), care trebuie să acopere atât gura, cât și nasul;

b) se vor izola la domiciliu în cazul în care au venit în contact cu un caz suspect sau confirmat de infecție cu virusul SARS-CoV-2;

c) nu trebuie să se prezinte la muncă dacă au simptomatologie de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree, febră, stare generală alterată);

d) își vor informa fără întârziere superiorii în cazul în care află că o persoană cu care au avut contact în perioada desfășurării activității este infectată/suspectă că ar fi infectată cu virusul SARS-CoV-2, precum și în cazul în care află că au fost infectați ei înșiși;

e) spălatul pe mâini ori de câte ori este nevoie, evitarea atingerii feței cu mâinile neigienizate.

2. Măsuri care privesc angajatorul:

a) elaborarea instrucțiunilor proprii pe baza evaluării de risc pentru fiecare angajat, în funcție de programul de lucru, specificul activității desfășurate, structura organizatorică, structura incintei;

b) medicii de medicina muncii vor face evaluarea de risc și vor emite recomandări privind necesitatea purtării măștii pentru angajați, în funcție de specificul activității desfășurate;

c) responsabilul SSM va efectua instruirea angajaților în ceea ce privește securitatea și sănătatea în muncă;

d) reluarea activității se va face gradual, în concordanță cu situația epidemiologică locală din județul/regiunea în care se află locația filmării;

e) plasarea, la loc vizibil, de anunțuri scrise privind regulile de distanțare fizică și cele de acces în platou;

f) măsurarea temperaturii prin termometru noncontact, precum și efectuarea triajului observațional zilnic la intrarea în platou/spațiul de filmare. Nu se va permite accesul persoanelor simptomatice (tuse, strănut, rinoree, febră, stare generală modificată), precum și al celor care înregistrează temperatura măsurată mai mare de 37,3°C. În cazul în care temperatura înregistrată depășește 37,3°C, se recomandă repetarea măsurării temperaturii, după o perioadă de 2-5 minute de repaus;

g) organizarea spațiului de lucru astfel încât să permită menținerea distanței fizice de 1,5 m între oricare două persoane;

h) promovarea măsurilor de igienă individuală;

i) plasarea de dispensere cu soluții dezinfectante atât la intrarea în platoul de filmare, în rulotele individuale, cât și în spațiile comune;

j) instruirea personalului privind măsurile de igienă;

k) dezinfecția zilnică și de câte ori este nevoie a suprafețelor utilizate de mai mult de o persoană cu substanțe biocide autorizate;

l) dezinfectarea echipamentului tehnic: camere de filmare, microfoane, walkie-talkie, căști etc. Dacă materialele și echipamentul aferente filmării sunt achiziționate/închiriate, trebuie stabilit un protocol împreună cu fiecare furnizor privind procedura de curățare și igienizare a acestora, astfel încât să nu fie afectate calitatea și proprietățile materialelor și echipamentelor;

m) se va evita organizarea meselor cu bufet deschis. Se vor distribui alimente ambalate și băuturi răcoritoare pentru consum individual;

n) mesele se vor servi în porții individuale, cu menținerea distanței fizice de 1,5 m;

o) încăperile în care se desfășoară activitate vor fi aerisite periodic;

p) în cazul încăperilor climatizate cu recircularea aerului se va efectua nebulizare o dată pe săptămână, în afara programului de lucru, și se va efectua dezinfecția instalației de climatizare conform instrucțiunilor producătorului.

3. Măsuri de precauție speciale:

a) componența distribuției filmului, precum și componența membrilor echipei de filmare participanți la realizarea unei producții cinematografice vor fi decise în funcție de necesitățile tehnico-artistice ale proiectului, fiind în responsabilitatea companiei de producție de film și/sau a responsabilului desemnat de către aceasta, care vor avea în vedere și respectarea tuturor măsurilor de protecție sanitară prevăzute în prezentul ordin;

b) machiajul și coafura se vor efectua cu respectarea precauțiunilor universale: igienizarea mâinilor și dezinfecția suprafețelor înainte și după ședința de machiaj/coafor;

c) se vor organiza spații de machiaj și vestiare separate pentru actori și figurație;

d) asistența la echipare/îmbrăcare va fi limitată la minimum posibil;

e) vestiarele vor fi dezinfectate regulat;

f) se recomandă folosirea transportului individual, cu autoturism personal, pe cât posibil. În cazul în care se va utiliza transport organizat pentru mai multe persoane, se vor respecta regulile obligatorii pentru persoanele care folosesc mijloacele de transport în comun;

g) pe toată perioada producției se recomandă limitarea la strictul necesar a deplasărilor personale ale membrilor echipei;

h) în situația extraordinară în care un membru al echipei dezvoltă simptome respiratorii în timpul programului de lucru, recomandările sunt următoarele:

(i) izolarea imediată de restul echipei și organizarea transportului individual al acestuia la domiciliu și contactarea medicului de familie;

(ii) încăperea în care respectiva persoană a petrecut timp îndelungat se închide și se aerisește timp de 24 de ore;

(iii) după aerisirea spațiului, se realizează curățenia, precum și spălarea și dezinfecția riguroasă a respectivei încăperi;

(iv) în cazul în care persoana a petrecut mai mult timp, în egală măsură, în mai multe încăperi, se va aplica procedura de la pct. (iii) pentru fiecare încăpere;

i) în situația în care o persoană suspectă sau confirmată cu COVID-19 a fost prezentă în una sau mai multe locații de producție, într-un interval mai scurt de 7 zile, se aplică procedura prevăzută anterior;

j) pentru activitatea desfășurată în birourile companiilor de producție se vor aplica măsuri conform Ordinului ministrului muncii și protecției sociale și al ministrului sănătății nr. 3.577/831/2020 privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 și pentru asigurarea desfășurării activității la locul de muncă în condiții de securitate și sănătate în muncă, pe perioada stării de alertă;

k) pentru cetățenii străini, sosiți în România, membri ai echipelor de filmare, se vor respecta regulile și măsurile de protecție stabilite de Legea nr. 136/2020, precum și de Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 36/2020 privind constatarea pandemiei de COVID-19 și stabilirea unor măsuri necesar a fi aplicate pentru protecția populației.

4.

a) Comitetele județene pentru situații de urgență din județele unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori pot decide restricționarea sau închiderea activităților dintr-o anumită localitate, din zona de competență, dacă incidența cumulată a cazurilor din această localitate, în aceeași perioadă de timp, trece peste pragul de 1,5/1.000 de locuitori.

b) Comitetele județene pentru situații de urgență din județele unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5/1.000 de locuitori pot decide reluarea activităților dintr-o anumită localitate, din zona de competență, dacă incidența cumulată a cazurilor din această localitate, în aceeași perioadă de timp, este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori.

Capitolul V Măsuri și reguli pentru evenimentele/acțiunile culturale organizate în aer liber, pe perioada stării de alertă, pentru prevenirea răspândirii COVID-19

Prezentul capitol conține un set de măsuri și reguli cu privire la standardul minim aplicabil pentru evenimentele și acțiunile culturale organizate în aer liber, denumite în continuare evenimente. Persoanele care coordonează fiecare eveniment (de exemplu, organizator, director tehnic etc.) sunt responsabile de verificarea modalității de implementare a acestor recomandări, în vederea reducerii impactului riscului de infecție cu SAR-CoV-2 la locul de muncă.

Asumarea riscurilor ce revin în urma participării la un eveniment se face de către toți participanții: spectator, artist, furnizor de servicii sau lucrător.

Prin evenimente sau acțiuni culturale se înțelege, fără a se limita la: teatru, dans, concert, proiecție cinematografică, standup comedy, târg, expoziție, workshop, conferință cu caracter cultural.

1. Măsuri care privesc angajații și răspunderea individuală; angajații/voluntarii vor respecta măsurile de precauție universal valabile:

a) portul obligatoriu al măștii (medicală/nonmedicală), care pentru o protecție eficace trebuie să acopere atât gura, cât și nasul;

b) în cazul în care angajatul are simptomatologie de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree, febră, stare generală modificată) acesta nu se prezintă la locul de muncă și contactează medicul de familie;

c) izolare la domiciliu, în cazul în care au intrat în contact cu un caz suspect sau confirmat de infecție cu virusul SARS-CoV-2, și anunțarea medicului de familie;

d) efectuarea frecventă a igienei mâinilor (cu apă și săpun sau dezinfectant pe bază de alcool avizat de Ministerul Sănătății) și evitarea atingerii feței cu mâinile neigienizate;

e) măsurile de distanțare socială nu ar trebui să cauzeze alte condiții de lucru nesigure pentru echipele tehnice și de producție (de exemplu, ridicarea pieselor de echipament care necesită mai multe persoane etc.).

2. Măsuri care privesc angajatorii și organizatorii:

a) elaborarea instrucțiunilor proprii pe baza evaluării de risc pentru fiecare angajat, în funcție de programul de lucru, specificul activității desfășurate, structura organizatorică, structura incintei;

b) medicii de medicina muncii vor face evaluarea de risc și vor emite recomandări privind necesitatea purtării măștii pentru angajați, în funcție de specificul activității desfășurate;

c) responsabilul SSM va efectua instruirea angajaților în ceea ce privește securitatea și sănătatea în muncă;

d) angajaților/voluntarilor li se va asigura echipamentul de protecție necesar (mască, mănuși, viziere etc.);

e) reluarea activității se va face gradual, în concordanță cu situația epidemiologică locală din județul/regiunea în care va avea loc evenimentul;

f) plasarea, la loc vizibil, de anunțuri scrise privind regulile de distanțare fizică și cele de acces în cadrul delimitat aferent evenimentului;

g) măsurarea temperaturii prin termometru noncontact, precum și efectuarea triajului observațional zilnic la intrarea în zona delimitată a evenimentului pentru echipa de organizare, echipa artistică și pentru public. Nu se va permite accesul persoanelor simptomatice (tuse, strănut, rinoree, febră, stare generală modificată) și nici al celor care înregistrează temperatura măsurată mai mare de 37,3°C. În cazul în care temperatura înregistrată depășește 37,3°C, se recomandă repetarea măsurării temperaturii, după o perioadă de 2-5 minute de repaus; angajații cu temperatura peste 37,3°C vor fi trimiși acasă;

h) organizarea spațiului de lucru astfel încât să permită menținerea distanței fizice de 1,5 m între oricare două persoane;

i) promovarea măsurilor de igienă individuală;

j) plasarea de dispensere cu soluții dezinfectante la intrare în spațiul delimitat al evenimentului;

k) instruirea personalului privind măsurile de igienă;

l) dezinfecția frecventă a suprafețelor utilizate de mai mult de o persoană cu substanțe biocide autorizate;

m) dezinfectarea echipamentul tehnic: camere de filmare, lavaliere, microfoane, walkie-talkie, căști etc. Dacă materialele și echipamentul sunt achiziționate/închiriate, trebuie stabilit un protocol împreună cu fiecare furnizor procedura de curățare și igienizare a acestora, astfel încât să nu fie afectate calitatea și proprietățile materialelor și echipamentelor;

n) se va evita organizarea meselor cu bufet deschis. Se vor distribui alimente ambalate și băuturi răcoritoare pentru consum individual;

o) mesele se vor servi în porții individuale, cu menținerea distanței fizice de 1,5 m;

p) în situația extraordinară în care un membru al echipei de organizare sau artistice prezintă simptome respiratorii în timpul programului de lucru, recomandările sunt următoarele:

(i) izolarea imediată de restul echipei și organizarea transportului individual al acestuia la domiciliu și contactarea medicului de familie;

(ii) încăperea în care respectiva persoană a petrecut timp îndelungat se închide și se aerisește timp de 24 de ore;

(iii) după aerisirea spațiului, se realizează curățenia, precum și spălarea și dezinfecția riguroasă a respectivei zone de activitate;

(iv) în cazul în care persoana a petrecut mai mult timp, în egală măsură, în mai multe încăperi, se va aplica procedura de la pct. (iii) pentru fiecare zonă de activitate;

q) în situația în care o persoană suspectă sau confirmată cu COVID-19 a fost prezentă în una sau mai multe zone de activitate, într-un interval mai scurt de 7 zile, se aplică procedura prevăzută anterior;

r) pentru activitatea desfășurată în birourile organizatorilor de evenimente se vor aplica măsuri conform Ordinului ministrului muncii și protecției sociale și al ministrului sănătății nr. 3.577/831/2020 privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 și pentru asigurarea desfășurării activității la locul de muncă în condiții de securitate și sănătate în muncă, pe perioada stării de alertă;

s) pentru cetățenii străini, sosiți în România, membri ai echipei artistice sau de organizare de evenimente, se vor respecta regulile și măsurile de protecție stabilite de Legea nr. 136/2020, precum și de Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 36/2020 privind constatarea pandemiei de COVID-19 și stabilirea unor măsuri necesar a fi aplicate pentru protecția populației.

3. Recomandări pentru organizatorii evenimentelor culturale:

a) modificarea așteptărilor publicului. Menționări repetate pentru măsuri de siguranță: pe social media, pe bilete, semnalizare la locul evenimentului, e-mail etc.;

b) emiterea de bilete cu acces orar pentru evitarea aglomerației la intrarea în spațiul delimitat;

c) fiecare organizator are obligația de a întocmi procedurile necesare referitoare la situația în care unei persoane sau unui grup nu i se permite accesul la eveniment în urma triajului epidemiologic. Fiecare organizator are obligația de a informa și instrui angajații/voluntarii și agenții de pază cu privire la această procedură;

d) organizatorii și administratorii spațiului gazdă își vor împărți responsabilitățile pentru diferite activități și proceduri legate de sănătate și siguranță printr-un acord scris încheiat între cele două părți;

e) delimitarea clară a spațiului în care se va desfășura evenimentul.

4. Măsuri care privesc accesul și contactul cu publicul:

a) coordonarea cu autoritățile de sănătate și cele locale astfel încât asigurarea sănătății angajaților și a publicului să reprezinte obiectivul prioritar;

b) deschiderea graduală, fazată, în concordanță cu situația epidemiologică locală, din județul/regiunea în care se desfășoară evenimentul;

c) la intrare se va efectua un triaj observațional și nu se va permite accesul persoanelor care prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree);

d) se vor plasa la loc vizibil anunțuri scrise privind regulile de distanțare fizică;

e) accesul în spațiu se face cu respectarea de către participanți a distanțării de minimum 1,5 m, prin montarea de marcaje;

f) termometrizarea spectatorilor/vizitatorilor. Persoanele care refuză să le fie verificată temperatura nu vor avea acces în locație;

g) accesul publicului va fi permis numai în condițiile purtării de mască (medicală/non-medicală) pe toată durata evenimentului. Pentru a oferi o protecție eficace, masca trebuie să acopere gura și nasul;

h) persoanele își vor dezinfecta mâinile cu dezinfectant avizat pe bază de alcool care va fi pus la dispoziție la intrare;

i) stabilirea unor fluxuri de intrare/ieșire separate, unice pentru facilitarea menținerii distanței fizice;

j) limitarea evenimentului la un interval de timp de 4 ore;

k) accesul se face pe timpi cu până la o oră înainte pentru a evita aglomerația. Timpul ar trebui să fie menționat pe biletul fiecărui participant, dacă acest lucru este posibil;

l) plasarea de paravane despărțitoare la casele de bilete/ghișee, acolo unde este cazul;

m) încurajarea utilizării plății contactless cu cardul sau telefonul;

n) interzicerea reutilizării pliantelor, broșurilor și a altor materiale informative în format fizic;

o) dezinfecția zilnică și ori de câte ori este nevoie a suprafețelor cu produse dezinfectante avizate;

p) pe cât posibil, biletele ar trebui scanate; se va evita ruperea sau atingerea biletelor;

q) organizarea cozilor la intrarea/ieșirea din locație prin marcaje care să indice distanța fizică regulamentară de 1,5 m între persoane.

5. Măsuri care privesc spațiul/locul:

a) organizarea spațiului, astfel încât să permită prezența a cel mult 500 de spectatori cu locuri pe scaune, aflate la distanță de minimum 2 metri unul față de celălalt,

b) participanții au obligația purtarea măștii de protecție;

c) în cazul în care locația este organizată cu scaune mobile (sau pufuri), acestea vor fi poziționate de către organizator la o distanță de 2 m între ele;

d) în cazul în care locația dispune de gradene, organizatorul va marca pe acestea locurile disponibile, la o distanță de 2 m între ele;

e) în cazul în care locația nu dispune de scaune sau gradene și este liberă (iarbă, pământ, zgură etc.), iar publicul vine cu propriile pături sau perne, organizatorul va marca solul astfel încât să creeze spații care să respecte distanțarea socială pentru fiecare persoană, precum și spații mai mari pentru familii;

f) prin excepție de la prevederile literelor a), b) și c), menținerea distanței fizice de 2 m între persoane nu se aplică pentru membrii aceleiași familii sau pentru grupuri de până la 3 persoane;

g) difuzarea de comunicate audio, atât înainte de începerea spectacolului, cât și pe timpul pauzei, adaptate spațiului respectiv de desfășurare a spectacolului/evenimentului;

h) dezinfectarea cu substanțe biocide autorizate a tuturor scaunelor, pufurilor etc. după și/sau înaintea fiecărei proiecții;

i) în cazul utilizării toaletelor se va respecta distanța obligatorie de minimum 1,5 m;

j) punerea la dispoziție a unui număr rezonabil de toalete, unde este posibil, pentru evitarea aglomerației. În cazul toaletelor ecologice, se recomandă să existe lavoare cu apă și săpun în proximitatea acestora;

k) dedicarea unor toalete strict copiilor și/sau familiilor cu copii, acolo unde acest lucru este posibil;

l) punerea la dispoziție a unui număr rezonabil de recipiente/coșuri de gunoi cu capac dedicate exclusiv aruncării măștilor de protecție;

m) dezinfectarea toaletelor cu substanțe biocide autorizate, înainte și după fiecare proiecție/spectacol și/sau la fiecare 4 ore;

n) asigurarea permanentă a substanțelor și materialelor de curățenie/igienizare necesare în locație;

o) asigurarea personalului de curățenie, instruit profesional, într-un număr suficient.

6. Măsuri legate de consumul de mâncare și băutură în locație; se interzice consumul de mâncare și băutură în locație, în afară de:

a) băutură în recipiente individuale. Se interzice folosirea paielor de unică folosință;

b) mâncare ambalată individual, sigilată, conform normelor în vigoare.

7. Măsuri care privesc prestații artistice, unde este aplicabil:

a) accesul și evacuarea echipelor de organizare, lucrătorilor și artiștilor se va realiza prin locuri/porți separate de cele pentru spectatori și/sau la intervale orare diferite;

b) artiștii interpreți sau executanți ar trebui să își aducă propriile microfoane, instrumente, căști și alte echipamente pe care le folosesc;

c) aceleași reguli de distanțare socială se impun și zonei de backstage;

d) se vor asigura timpi adiționali pentru dezinfectarea spațiilor de backstage folosite de echipe diferite;

e) dacă scena se situează la același nivel cu spectatorii, distanța între interpreți și public va fi de cel puțin 2,5 m. Dacă scena este mai sus decât spectatorii, distanța minimă va fi de 3 m;

f) structura repertoriului va fi decisă de echipa de management a fiecărei instituții culturale sau a fiecărui organizator de evenimente care va avea în vedere toate măsurile de protecție sanitară prevăzute în prezentul ordin;

g) componența distribuției, precum și componența membrilor echipei tehnice participanți la realizarea unei producții de spectacol/eveniment cultural vor fi decise în funcție de necesitățile tehnico-artistice ale proiectului, fiind în responsabilitatea echipei de management a fiecărei instituții sau a fiecărui organizator de evenimente care va avea în vedere toate măsurile de protecție sanitară prevăzute în prezentul ordin;

h) scena va avea o dimensiune suficient de mare pentru ca actul artistic să se desfășoare în condiții de siguranță și distanțarea socială să poată fi respectată;

i) toate măsurile de siguranță și sănătate vor fi respectate și în timpul repetițiilor și probelor etc.;

j) machiajul și coafura se vor efectua cu respectarea precauțiilor universale: igienizarea mâinilor și dezinfecția suprafețelor înainte și după ședința de machiaj/coafor;

k) asistența la echipare/îmbrăcare va fi limitată la minimum posibil;

l) vestiarele vor fi dezinfectate cu substanțe biocide autorizate zilnic și ori de câte ori este nevoie.

8.

a) Comitetele județene pentru situații de urgență din județele unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori pot decide restricționarea sau închiderea activității culturale dintr-o anumită localitate, din zona de competență, dacă incidența cumulată a cazurilor din această localitate, în aceeași perioadă de timp, trece peste pragul de 1,5/1.000 de locuitori.

b) Comitetele județene pentru situații de urgență din județele unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5/1.000 de locuitori pot decide reluarea activității culturale dintr-o anumită localitate, din zona de competență, dacă incidența cumulată a cazurilor din această localitate, în aceeași perioadă de timp, este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori.

Capitolul VI Măsuri și reguli pentru evenimentele de tip drive-in, pe perioada stării de alertă, pentru prevenirea răspândirii COVID-19

1. Măsuri care privesc angajații și răspunderea individuală. Angajații vor respecta măsurile de precauție universal valabile:

a) portul obligatoriu al măștii (medicală/nonmedicală), care pentru o protecție eficace trebuie să acopere atât gura, cât și nasul;

b) se vor izola la domiciliu în cazul în care au venit în contact cu un caz suspect sau confirmat cu infecție cu virusul SARS-CoV-2;

c) nu trebuie să se prezinte la muncă dacă prezintă simptomatologie de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree, febră, stare generală alterată);

d) își vor informa fără întârziere superiorii în cazul în care află că o persoană cu care au avut contact în perioada desfășurării activității este infectată/suspectă că ar fi infectată cu virusul SARS-CoV-2, precum și în cazul în care află că au fost infectați ei înșiși;

e) spălatul pe mâini ori de câte ori este nevoie, evitarea atingerii feței cu mâinile neigienizate.

2. Măsuri care privesc accesul și contactul cu publicul:

a) coordonarea cu autoritățile de sănătate și cele locale astfel încât asigurarea sănătății angajaților și a publicului să reprezinte obiectivul prioritar;

b) deschiderea graduală, fazată, în concordanță cu situația epidemiologică locală, din județul/regiunea în care se desfășoară evenimentul;

c) se vor plasa la loc vizibil anunțuri scrise privind regulile de distanțare fizică și cele de acces;

d) accesul se face exclusiv cu autoturismul, cu condiția ca ocupanții unui autovehicul să fie membrii aceleiași familii sau grupuri de până la 3 persoane;

e) la intrarea în locație se verifică temperatura celor din autoturism de către personalul echipat cu echipament de protecție. Sunt lăsate în incintă doar persoanele care au temperatura de maximum 37,3°C. Persoanele care refuză să le fie verificată temperatura nu vor avea acces;

f) parcarea va fi amenajată în așa fel încât între autovehicule să se păstreze distanța de 2 m stânga/dreapta și 2 m față/spate;

g) pe parcursul evenimentului tip drive-in, spectatorii nu părăsesc autoturismul, cu excepția cazului în care doresc să meargă la toaletă;

h) părăsirea de către spectatori a autoturismului conform lit. g) va fi permisă numai cu condiția purtării de mască (medicală/nonmedicală). Pentru a oferi o protecție eficace, masca trebuie să acopere gura și nasul;

i) distanța fizică între spectatorii care au părăsit autoturismul pentru motivele excepționale va fi de minimum 2 m;

j) toaletele și mânerele ușilor de acces vor fi dezinfectate cu soluții dezinfectante pe bază de alcool avizate de Ministerul Sănătății, o dată pe oră;

k) spectatorii își pot dezinfecta mâinile cu dezinfectant avizat pe bază de alcool, care va fi pus la dispoziție la intrarea în spațiul delimitat evenimentului de tip drive-in;

l) încurajarea achiziționării biletelor online;

m) se încurajează scanarea biletelor, pentru a evita atingerea sau ruperea acestora;

n) interzicerea reutilizării pliantelor, broșurilor și a altor materiale informative în format fizic;

o) dezinfecția regulată a suprafețelor comune;

p) obligația de a întocmi procedurile necesare referitoare la situația în care unei persoane sau unui grup nu i se permite accesul la eveniment în urma triajului epidemiologic. Fiecare organizator are obligația de a informa și instrui angajații/ voluntarii și agenții de pază cu privire la această procedură.

3. Măsuri care privesc angajatorii:

a) elaborarea instrucțiunilor proprii pe baza evaluării de risc pentru fiecare angajat, în funcție de programul de lucru, specificul activității desfășurate, structura organizatorică, structura incintei;

b) medicii de medicina muncii vor face evaluarea de risc și vor emite recomandări privind necesitatea purtării măștii pentru angajați, în funcție de specificul activității desfășurate;

c) responsabilul SSM va efectua instruirea angajaților în ceea ce privește securitatea și sănătatea în muncă;

d) angajaților/voluntarilor li se va asigura echipamentul de protecție necesar (mască, mănuși, viziere etc.);

e) reluarea activității se va face gradual, în concordanță cu situația epidemiologică locală din județul/regiunea în care va avea loc evenimentul;

f) plasarea, la loc vizibil, de anunțuri scrise privind regulile de distanțare fizică și cele de acces în cadrul delimitat aferent evenimentului;

g) măsurarea temperaturii prin termometru noncontact, precum și efectuarea triajului observațional zilnic la intrarea în zona delimitată a evenimentului pentru echipa de organizare. Nu se va permite accesul persoanelor simptomatice (tuse, strănut, rinoree, febră, stare generală modificată) și nici celor care înregistrează temperatura măsurată mai mare de 37,3°C. În cazul în care temperatura înregistrată depășește 37,3°C, se recomandă repetarea măsurării temperaturii, după o perioadă de 2-5 minute de repaus; angajații cu temperatura peste 37,3°C vor fi trimiși acasă;

h) organizarea spațiului de lucru astfel încât să permită menținerea distanței fizice de 1,5 m între oricare două persoane, prin montarea de marcaje;

i) promovarea măsurilor de igienă individuală;

j) plasarea de dispensere cu soluții dezinfectante avizate la intrarea în spațiul delimitat evenimentului de tip drive-in;

k) instruirea personalului privind măsurile de igienă;

l) dezinfecția zilnică și ori de câte ori este nevoie a suprafețelor utilizate de mai mult de o persoană, cu substanțe biocide autorizate;

m) dezinfectarea echipamentului tehnic: camere de filmare, videoproiectoare, ecrane cu led, lavaliere, walkie-talkie, căști etc. Dacă materialele și echipamentul sunt achiziționate/ închiriate, trebuie stabilit un protocol împreună cu fiecare furnizor privind procedura de curățare și igienizare a acestora, astfel încât să nu fie afectate calitatea și proprietățile materialelor și echipamentelor;

n) se va evita organizarea meselor cu bufet deschis. Se vor distribui alimente ambalate și băuturi răcoritoare pentru consum individual;

o) mesele se vor servi în porții individuale, cu menținerea distanței fizice de 1,5 m;

p) în situația extraordinară în care un membru al echipei de organizare prezintă simptome respiratorii în timpul programului de lucru, recomandările sunt următoarele:

(i) izolarea imediată de restul echipei și organizarea transportului individual al acestuia la domiciliu și contactarea medicului de familie;

(ii) încăperea în care respectiva persoană a petrecut timp îndelungat se închide și se aerisește timp de 24 de ore, dacă este cazul;

(iii) după aerisirea spațiului, se realizează curățenia, precum și spălarea și dezinfecția riguroasă a respectivei zone de activitate, dacă este cazul;

(iv) în cazul în care persoana a petrecut mai mult timp, în egală măsură, în mai multe zone de activitate, se va aplica procedura de la pct. (iii) pentru fiecare zonă de activitate;

q) în situația în care o persoană suspectă sau confirmată cu COVID-19 a fost prezentă în una sau mai multe zone de activitate, într-un interval mai scurt de 7 zile, se aplică procedura prevăzută anterior;

r) structura repertoriului va fi decisă de echipa de management a fiecărei instituții culturale sau a fiecărui organizator de evenimente care va avea în vedere toate măsurile de protecție sanitară prevăzute în prezentul ordin;

s) componența distribuției, precum și componența membrilor echipei tehnice participanți la realizarea unei producții de spectacol/eveniment cultural vor fi decise în funcție de necesitățile tehnico-artistice ale proiectului, fiind în responsabilitatea echipei de management a fiecărei instituții sau a fiecărui organizator de evenimente care va avea în vedere toate măsurile de protecție sanitară prevăzute în prezentul ordin;

t) pentru activitatea desfășurată în birourile organizatorilor de evenimente de tip Drive In, se vor aplica măsuri conform Ordinului ministrului muncii și protecției sociale și al ministrului sănătății nr. 3.577/831/2020 privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 și pentru asigurarea desfășurării activității la locul de muncă în condiții de securitate și sănătate în muncă, pe perioada stării de alertă;

u) pentru cetățenii străini, sosiți în România, membri ai echipei artistice sau de organizare de evenimente se vor respecta regulile și măsurile de protecție stabilite de Legea nr. 136/2020, precum și de Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 36/2020 privind constatarea pandemiei de COVID-19 și stabilirea unor măsuri necesar a fi aplicate pentru protecția populației.

Capitolul VII Măsuri și reguli pentru expoziții temporare de artă și design pe perioada stării de alertă, pentru prevenirea răspândirii COVID-19

Prezentul capitol conține un set de măsuri și reguli cu privire la standardul minim aplicabil pentru expozițiile temporare de artă și design. Prin expoziții temporare de artă și design se înțelege: pictură, desen, sculptură, design, instalații, artă new media, artă interactivă, performance, video. Expozițiile pot fi organizate în spații convenționale (de exemplu, muzee, galerii sau cluburi de artă, biblioteci etc.), dar și în spații alternative (de exemplu, în aer liber, hale sau vechi spații industriale, spații private, pavilioane temporare etc.).

1. Măsuri care privesc angajații și răspunderea individuală; angajații/voluntarii vor respecta măsurile de precauție universal valabile:

a) portul obligatoriu al măștii (medicală/nonmedicală), care pentru o protecție eficace trebuie să acopere atât gura, cât și nasul;

b) se vor izola la domiciliu în cazul în care au venit în contact cu un caz suspect sau confirmat de infecție cu virusul SARS-CoV-2;

c) nu trebuie să se prezinte la muncă dacă prezintă simptomatologie de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree, febră, stare generală alterată);

d) își vor informa fără întârziere superiorii în cazul în care află că o persoană cu care au avut contact în perioada desfășurării activității este infectată/suspectă că ar fi infectată cu virusul SARS-CoV-2, precum și în cazul în care află că au fost infectați ei înșiși;

e) spălatul pe mâini ori de câte ori este nevoie, evitarea atingerii feței cu mâinile neigienizate.

2. Măsuri care privesc angajatorii:

a) triajul observațional al angajaților nu permite prezența la locul de muncă a persoanelor care prezintă simptomatologie de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree, febră, stare generală alterată);

b) termometrizarea noncontact zilnică, la intrare – angajații cu temperatura peste 37,3°C vor fi trimiși acasă;

c) angajații/voluntarii vor purta mască (medicală/ nonmedicală);

d) se va asigura distanța fizică între angajați de minimum 2 m;

e) acordarea pauzelor de masă eșalonat, cu respectarea distanței sociale de minimum 1,5 m;

f) decalarea programului de lucru pentru a evita aglomerările la intrare/ieșire în/din incintă și pentru a limita numărul de angajați prezenți în același timp în incintă.

3. Măsuri pentru personalul care lucrează în birouri:

a) asigurarea distanței de minimum 1,5 m între angajații care lucrează la birouri orientate față-spate și spate-spate;

b) pentru birourile deschise orientate față-față asigurarea separării acestora cu paravane care se vor dezinfecta zilnic cu produse dezinfectante avizate;

c) dezinfecția suprafețelor de lucru la începerea serviciului și apoi o dată la 4 ore;

d) acordarea pauzelor de masă eșalonat, cu respectarea distanței fizice de minimum 1,5 m;

e) aerisirea periodică a încăperilor;

f) în cazul încăperilor climatizate cu recircularea aerului se efectuează nebulizare o dată pe săptămână, de preferat la sfârșitul săptămânii și se va efectua dezinfecția instalației de climatizare conform instrucțiunilor producătorului.

4. Măsuri care privesc accesul și contactul cu publicul vizitator:

a) coordonarea cu autoritățile de sănătate și cele locale astfel încât asigurarea sănătății angajaților și a publicului să reprezinte obiectivul prioritar;

b) deschiderea graduală, fazată, în concordanță cu situația epidemiologică locală, din județul/regiunea în care se află muzeul, galeriile de artă sau expoziția;

c) se vor plasa la loc vizibil anunțuri scrise privind regulile de distanțare fizică și cele de acces în muzeu, galerie de artă sau expoziție;

d) accesul în spațiu se face cu respectarea de către participanți a distanțării de minimum 1,5 m;

e) limitarea accesului publicului vizitator astfel încât să fie asigurată o distanță de minimum 2 m între persoane, dar fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului;

f) accesul fiecărui vizitator se face pe timpi pentru evitarea aglomerației și a cozilor. Alocarea fiecărui interval orar se va face ținând cont de capacitatea maximă a spațiului. Timpul ar trebui menționat în avans pe fiecare bilet, dacă acest lucru este posibil;

g) accesul vizitatorilor se va face treptat și controlat, printr-un circuit desemnat de organizatori prin stabilirea unor fluxuri de vizitare simultane, în zone diferite;

h) stabilirea unor fluxuri de vizitare unidirecționale pentru facilitarea menținerii distanței fizice;

i) termometrizarea noncontact a vizitatorilor. Persoanele care refuză să le fie verificată temperatura nu vor avea acces în locație;

j) accesul publicului va fi permis numai în condițiile purtării de mască (medicală/nonmedicală) pe toată durata vizitei. Pentru a oferi o protecție eficace, masca trebuie să acopere gura și nasul;

k) vizitatorii își vor dezinfecta mâinile cu dezinfectat avizat de Ministerul Sănătății pe bază de alcool care va fi pus la dispoziție la intrarea în muzeu, galerie de artă sau expoziție;

l) vizitatorii vor utiliza covoarele cu dezinfectant pentru încălțăminte aflate la intrare;

m) la intrare se va efectua un triaj observațional și nu se va permite accesul persoanelor care prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree);

n) obligația de a întocmi procedurile necesare referitoare la situația în care unei persoane sau unui grup nu i se permite accesul la eveniment în urma triajului epidemiologic. Fiecare organizator are obligația de a informa și instrui angajații/voluntarii și agenții de pază cu privire la această procedură;

o) plasarea de paravane despărțitoare la ghișee sau case de bilete, acolo unde este cazul;

p) încurajarea utilizării plății cu cardul contactless sau telefonul;

q) interzicerea reutilizării pliantelor, broșurilor și alte materiale informative în format fizic;

r) dezinfecția regulată a suprafețelor;

s) interzicerea utilizării aparatelor de audio-guide;

t) aerisirea periodică a încăperilor;

u) în cazul încăperilor climatizate cu recircularea aerului se va efectua nebulizare o dată pe săptămână, de preferat la sfârșitul săptămânii și se va efectua dezinfecția instalației de climatizare conform instrucțiunilor producătorului;

v) accesul în cafeneaua/bistroul muzeului sau a galeriei de artă, acolo unde acestea există, se va face respectând normele prevăzute de art. 6 din Măsurile pentru diminuarea impactului tipului de risc din anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 668/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 16 august 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare;

w) grupurile de vizitatori, tururile ghidate, evenimentele publice/private se organizează cu respectarea regulilor stabilite de anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 668/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României înc

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Alexia Eram are planuri mari de Crăciun! Cu cine va petrece Sărbătorile de iarnă
Fanatik.ro
Ce să pui în bradul de Crăciun ca să ai parte de noroc și prosperitate în 2025. Energiile negative vor fi eliminate
Capital.ro
Proprietarii de case și terenuri, obligați să plătească. Taxe majorate cu 38% din 2025. NU scapă nimeni
Playtech.ro
Unde s-a născut Iisus Hristos de fapt și de ce s-ar putea să nu fie Betleem, conform...
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Ovidiu Ioanițoaia cere bani de operație. Înșelăciunea cu care hackerii păcălesc oamenii din agenda jurnalistului
wowbiz.ro
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Lovește capota mașinii înainte de a porni motorul. La ce ajută
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Mesajul tulburător postat de tânărul de 30 de ani din Deva înainte de a-și pune capăt zilelor. A transmis live pe Facebook, iar apoi s-a aruncat în fața mașinilor de pe un pod
Cancan.ro
Meteorologii Weather.com au modificat prognoza: Vin ninsorile în București!
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Anunțul nopții despre Gheorghe Dincă. Ce s-a întâmplat cu criminalul din Caracal
StirileBZI
Această plantă nu trebuie să lipsească de pe masa de Crăciun! Atrage banii și bunăstarea
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
substantial.ro
Fondurile de pensii private din România înregistrează o creștere semnificativă a activelor
MediaFlux
PLATA cu CARDUL se SCHIMBĂ RADICAL! DISPARE în câteva ORE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ce filme mai vedem de Crăciun? Ce cărți merită citite? Ce jocuri video să încercăm? Recomandări proaspete pentru sărbători