Mai mulţi militanţi s-au strâns încă de dimineaţă în piaţa Tahrir din Cairo, în apropierea ambasadei americane, anunţă Mediafax. Forţele antirevoltă au fost atacate cu pietre şi au fost nevoite să se apare cu gaze lacrimogene. În piaţă, o tabără de corturi a fost instalată de vineri pentru a protesta faţă de decret.
Manifestaţiile agresive au loc în Egipt încă de la apariţia decretului care se pare că i-ar atribui liderului egiptean Morsi noi puteri constituţionale. Cel mai controversat punct al acestui decret este cel referitor la sistemul judiciar, în care se specifică că orice decizie a preşedintelui nu poate fi contestată de nicio o Curte de justiţie din Egipt.
Numeroase mişcări şi partide politice de opoziţie au făcut apel la organizarea unor manifestaţii masive, marţi, în toată ţara şi în special în piaţa Tahrir împotriva acestui decret.
Iniţiativa liderului Mohamed Morsi i-ar atribui acestuia noi puteri constituţionale pe care criticii le interpretează ca fiind o lovitură de stat.
„Preşedintele împinge poporul la nesupunere civilă”, „Fraţii Musulmani fură revoluţia”, sunt câteva dintre mesajele afişate pe bannerele din piaţa Tahrir.