Copilul a traversat drumului naţional fără să se asigure, moment în care a fost lovit de Ambulanţă. Cadrele medicale i-au acordat primul ajutor, iar micuţul a fost preluat de o altă Ambulanţă şi transportat la Secţia de Pediatrie. Starea lui este stabilă. Minorul era în grija unei mătuşi, ambii părinţi fiind plecaţi la muncă în străinătate.
„Ambulanţa se afla în misiune şi se deplasa la un apel 112, către Şoldăneşti. În localitatea Stăuceni a surprins şi accidentat un copil de 5 ani care s-a angajat în traversarea străzii neregulamentar. Din primele cercetări, vina aparţine minorului întrucât nu s-a asigurat şi a traversat prin loc nepermis”, a declarat Ionuţ Apostol, de la poliţia rutieră Botoşani.