„Vin de 30 de ani aici, de când l-au omorât. E şi consătean de-al meu. A fost un om super. Nu cred că se va mai naşte preşedinte ca Nicolae Ceauşescu. El a creat locuri de muncă, a dat locuinţe populaţiei, a ţinut cu ţara. Astăzi este criticat, pentru că lumea nu ştie cum a fost pe timpul lui. Pe atunci a fost nemaipomenit de bine. Eu regret timpul lui, pentru că nu va mai fi ca atunci. De exemplu, dacă nu voiai să munceşti, te băga la puşcărie. Acum vrea să te scoată din serviciu pentru că nu mai are cu ce să te plătească”, spune Gabriel Ionel, 60 de ani, potrivit MEDIAFAX.
Citeşte şi 100 de ani de la naşterea lui Nicolae Ceauşescu. Cum a ajuns din ucenic la cizmărie dictator
„Sunt tată a şase copii. Am venit la mormântul lui Nicolae Ceauşescu nu din nostalgie, ci pentru a protesta depunând o floare. El mi-ar fi dat casă mult mai repede decât cei din democraţie, tot el mi-ar fi dat mâncare şi venitul de mamă eroină. Eu de patru ani de zile vin la mormântul lui Nicolae Ceauşescu în semn de protest. Vremuri de astăzi nu acordă multe drepturi familiilor cu mulţi copii, de la trei în sus. Tot ce mi-a dat Primăria a fost de 225 de lei, atât, o alocaţie de susţinere familială. Am adus copiii pentru că vreau să le arăt cine i-ar fi ajutat mai repede”, a declarat Cristian Vrânceanu.
„Am lucrat şi în agricultură. Pe timpul lui nu făceam faţă să cărăm cartofii – atâta producţie era. Erau grâu, secară. Atâta producţie era… acum nu mai e nimic. (…) Eram foarte mulţumit. Am muncit 27 de ani. Am venit aici pentru că acest om merită tot. Datoriile de 26 de miliarde de dolari au fost achitate. Fiecare orăşel avea fabrici. Era ciorchine de oameni, fiecare muncea. Cei care aveau 10 copii îi puteau hrăni. Acum, politicienii nu vorbesc de oamenii care dau cu sapa, cu lopata. Toată lumea zicea că Nicolae Ceauşescu era analfabet. Eu nu ştiu cum era, dar probabil că avea gaşca foarte bună în jurul lui şi îl dirija”, a spus Valerian.
Nicolae Ceauşescu s-a născut pe 26 ianuarie 1918 la Scorniceşti. În 1965 a devenit secretar general al PCR, iar în 1967 şef de stat, până la căderea regimului comunit, 22 decembrie 1989.