Notele lui Petrov la Securitate. Ce spune unul dintre foştii studenţi care a aflat că ar fi fost turnat de Traian Băsescu

Grupul de Investigaţii Politice a publicat copii după notele de mână scrise de sursa Petrov a Securităţii, identificat de undele surse CNSAS ca fiind Traian Băsescu. Notele sunt din perioada de studenţie de la Institutul de Marină, iar Petrov dădea note cu caracter personal despre colegii săi. Unul dintre cei turnaţi spune că ar fi putut avea de suferit de pe urma notelor.
Bogdan Păcurar
04 iun. 2019, 11:40
Notele lui Petrov la Securitate. Ce spune unul dintre foştii studenţi care a aflat că ar fi fost turnat de Traian Băsescu

Notele olografe scrise de Petrov sunt datate 5 mai 1975, cu numerele 0020 şi 0023, predate către lt. col. Tudor.

În note, sursa Petrov scrie critic despre doi colegi de-ai săi. Pe unul îl numeşte superficial şi imatur, iar pe celălalt avid după bani şi caracter rău.

Nota 0020 din 05.05.1975: „Elevul B.I., deși dintr-o familie sănătoasă, manifestă prin acțiunile sale și modul său de a gîndi multă ușurință. Din discuțiile pe care le-am avut cu el, a rezultat că a venit la Institutul de Marină (…) pentru că această meserie îi dă posibilitatea să obțină niște avantaje materiale într-un timp foarte scurt. De asemeni, nu este dispus să se căsătorească decît foarte tîrziu și cu o fată care să aibă situația materială bună. În vara anului 1973 și a anului 1974 a avut relații cu femei de cetățenie cehă dar nu știu dacă în momentul de față mai întreține aceste relații”.

Nota 0023 din 05.05.1975: „Elevul sergent D.C. face parte din categoria oamenilor avari după bani, mergînd pînă la mercantilism. Din discuțiile purtate cu D.C., a rezultat clar că a venit la Institut pentru că acest lucru îi oferă posibilitatea unor cîștiguri materiale importante, cu condiția ‘să fii deștept’ (cum spunea el). Din discuțiile purtate cu verișoara lui – V – de profesie învățătoare, am înțeles că D.C. ar fi dispus, în cazul în care ar reuși să cunoască în străinătate o fată cu avere, să rămînă acolo. Cu verișoara lui D am avut ocazia să discut aceste probleme, deoarece am fost la un moment dat prieteni”.

Site-ul Dela0.ro a reuşit să stea de vorbă cu unul din cei doi studenţi turnaţi.

Ion Bîrgău, care a terminat Institutul de Marină şi a fost comandant de navă, spune că nu era prieten cu Traian Băsescu şi că nu şi că nu i-a făcut confidenţe.

„Cu ce a făcut Băsescu putea să-l dea afară din armată pe tata, pe fratele meu din facultate, iar eu eram mazilit. La asta nu s-a gândit, nemernicul?”, a spus Ion Bîrgău pentru Dela0.ro.

„Eu acasă am avut o educație militară. Probabil am spus la Constanța într-un grup mai mare: Bine că am venit aici, că nu mă mai cheamă tata la 9 seara în casă. Dar eu intim să-i spun lui așa ceva? Care alte convorbiri, Traine? Din discuțiile pe care le-am avut, adică never?”, a mai spus Bîrgău.

El este convins că Traian Băsescu turna ca să se simtp important.

„Să nu credeți că Băsescu era vreun prost care nu putea termina facultatea fără Securitate. O făcea din plăcere și ca să se vadă important într-o anumită zonă: Uite, eu colaborez cu Securitatea. Da, părea mea este că de aceea a făcut-o. Ca să pară important”, a mai afirmat Bîrgău.

Dosarul Petrov, trimis de CNSAS în instanţă

CNSAS a trimis în instanţă dosarul prin care solicită să-i fie recunoscută lui Traian Băsescu calitatea de colaborator al Securităţii, pe baza noilor dovezi găsite în arhive. Fostul preşedinte are mai multe adeverinţe de necolaborare cu Securitatea de la CNSAS, dar acum au apărut probe noi.

Traian Băsescu nu a negat că ar fi fost sursa Petrov a Securităţii, a spus doar că nu-şi aminteşte. El a refuzat să facă alte declaraţii, precizând că întâi merge în instanţă să-şi vadă dosarul.

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Cinci zodii încep luna mai în forță. Noroc cu carul în următoarele 20 de zile. Fecioarele, cele mai avantajate
Capital.ro
Anunț pentru românii cărora le expiră buletinele. Noua decizie a intrat deja în vigoare. Ce se întâmplă cu cărțile de identitate
Playtech.ro
Cât e ajutorul social în Spania în 2025. Ce condiții trebuie să îndeplinească un român pentru a-l primi
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
„Acea națiune va fi zdrobită foarte curând”. Trump spune că încearcă să salveze Ucraina
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Trucuri simple și eficiente. De ce să punem telefonul într-un pahar de sticlă
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
BREAKING | Vești proaste de la spital despre Mihai Leu. Sportivul român a fost indus în comă pentru a nu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
ANAF a dat ordin. Românii sunt obligați în mai 2025. Termen limită obligatoriu - vineri, 9 mai
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Restaurant mistuit de flăcări. Cel puțin 22 de oameni au murit
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
ANAF are o nouă țintă. Informații pentru românii care merg la medic
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri