Apple CarPlay devine realitate. După anunţul oficial de lansare făcut de Apple la începutul săptămânii, au apărut noi detalii despre cum funcţionează CarPlay.
Volvo, Mercedes-Benz şi Ferrari au dat publicităţii clipuri video demonstrative ale sistemului Apple Carplay în acţiune. Clipul creat de cei de la Volvo nu dă foarte multe detalii tehnice, însă scote în evidenţă experienţa plăcută care îi aşteaptă pe utilizatori, suficient încât să incite interesul multor şoferi, precizează mashable.com.
Şi Mercedes-Benz a lansat un asemenea video demonstrativ, care este mai lung şi pune accentul pe felul în care sistemul răspunde la comenzile vocale. Clipul video arată şi gadget-ul asemănător unui mouse pentru computer, care este localizat lângă piciorul şoferului.
Din clipurile video se poate vedea asemănarea izbitoare între modul în care poate fi operat CarPlay şi interacţiunea cu un iPhone. Acest aspect va face tranziţia între cele două sisteme facilă, potrivit mashable.com.