Noua şefă de la Poştă a făcut plângere penală la DNA împotriva fostelor conduceri. Fostul ministru Petrescu, vizat şi el

Elena Petraşcu, numită luna trecută director general interimar al Postei Române, a trimis corpul de control la filiala Broker de Asigurare. Neregulile găsite fac obiectul unei plângeri penale, trimisă la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), împotriva fostei conduceri a Poştei.
Filip Stan
12 nov. 2017, 08:27
Noua şefă de la Poştă a făcut plângere penală la DNA împotriva fostelor conduceri. Fostul ministru Petrescu, vizat şi el

Noua şefă a Poştei Române a declarat într-un interviu pentru News.ro că cea mai mare neregulă găsită este că banii destinaţi majorării capitalului social al filialei Broker de Asigurare cu 1,8 milioane lei au fost deturnaţi şi folosiţi în alte scopuri.

Plângerea penală se îndreaptă între alţii împotriva lui Alexandru Petrescu, în trecut director general al Poştei şi care a fost totodată în acest an ministru pentru Mediul de Afaceri, dar şi al Economiei, şi împotriva lui Dante Stein, fost consilier onorific al premierului Victor Ponta şi fost preşedinte CA al Poştei.

”În anul 2015, Consiliul de Administraţie al companiei a hotărât majorarea capitalului social al filialei cu 1,8 milioane lei, în două tranşe a câte 900.000 lei, în martie 2015 şi în septembrie-decembrie 2015 (când director general era Alexandru Petrescu, n.r.). Deşi banii s-au dat cu destinaţia precisă de majorare a capitalului social a acestei filiale, această capitalizare nu a fost pusă în practică”, a declarat într-un interviu pentru News.ro Elena Petraşcu, numită luna trecută director general interimar al Postei Române.

Managementul, împreună cu Consiliul de Administraţie şi Adunarea Generală a Acţionarilor Broker-ului, au decis să utilizeze banii în alte scopuri, de exemplu pentru plata salariilor.

”Mai precis, a fost deturnare de fonduri”, adaugă directorul general al Poştei Române.

Dacă Broker de Asigurare s-ar repune pe picioare, ar reprezenta o şansă de relansare pentru Poştă, asemeni modelului italian, consideră Elena Petraşcu.

”Având în vedere că banii daţi în 2015 pentru majorarea capitalului social nu au mai ajuns acolo, am purtat discuţii cu reprezentanţii Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) şi ai Ministerului Comunicaţiilor, ca să vedem ce se poate face legat de acele sume”, precizează directorul general al Poştei.

De asemenea, aceasta a trimis corpul de control al Poştei la Broker de Asigurare, ca să descopere ce s-a întâmplat cu suma respectivă şi care sunt persoanele care se fac vinovate de faptul că majorarea de capital nu a mai avut niciodată loc.

„Ni s-a prezentat un raport din care reiese inclusiv culpa CA-ului de la Poştă. Fiind vorba de o filială a companiei, consiliul de administraţie avea obligaţia să urmărească procesul respectiv după o perioadă anume, să vadă dacă s-a finalizat sau nu capitalizarea”, a adăugat ea.

În urma raportului corpului de control, Elena Petraşcu a făcut plângere penală, trimisă la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), împotriva fostei conduceri a Poştei şi a filialei sale.

Din raportul corpului de control a reieşit că fostele conduceri se fac vinovate de faptul că acea capitalizare a Brokerului nu a mai avut loc: Alexandru Petrescu, Andrei Stănescu, Viorel Motoroiu, Cătălin Radu, Benoit Pleska, Dante Stein, Bogdan Patriniche, Bogdan Matei.

Prejudiciul este de 1,8 milioane lei, reprezentând sumele destinate capitalizării, la care se adaugă penalităţi calculate pe zi de întârziere din 2015 până în 2017.

În plus, Poşta a făcut plângere penală şi către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2.

De asemenea, Poşta a avut săptămâna trecută o şedinţă a consiliului de administraţie, în care a solicitat o nouă majorare a capitalului social, cu 1,5 milioane lei.

Petraşcu speră ca Registrul Comerţului să înregistreze majorarea de capital social în următoarele două săptămâni.

De altfel, ANAF pusese poprire pe toate conturile filialei, din cauza datoriilor, poprire care ulterior a fost ridicată.

Mai mult, Petraşcu l-a schimbat în această săptămână pe Andrei Stănescu din funcţia de membru în board-ul Broker-ului, pe care îl consideră unul din vinovaţii de faptul că acea capitalizare nu a mai avut loc, întrucât nu şi-a respectat contractul de mandat.

Motoroiu şi Radu au demisionat la rândul lor din postul de membru CA al Broker de Asigurare.

”Voi numi noul consiliu de administraţie, care trebuie să ştie cum se fac asigurările”, a menţionat ea.

DailyBusiness
Schimbări majore în legea hărțuirii la locul de muncă și în școli. Măsuri radicale pentru protecția victimelor!
Spynews
Vlad Pascu a fost condamnat la 10 ani de închisoare, după ce a ucis doi tineri în 2 Mai. Decizia nu este definitivă
Bzi.ro
Cătălin Botezatu a stabilit cui îi lasă moștenirea! Ce îl leagă de Florin Burescu
Fanatik.ro
Planta puțin cultivată la noi în țară cu care un fermier român a făcut un profit frumos. E rezistentă și nu necesită costuri mari pentru a o îngriji
Capital.ro
Se modifică CNP-ul. Anunț pentru românii cu buletin. Cine schimbă actul de identitate
Playtech.ro
Pomul fructifer care produce cele mai multe fructe pe an. Secretul recoltelor bogate
DailyBusiness
Subvențiile APIA pentru motorină întârzie. Agricultorii sunt la capătul puterilor!
Adevarul
După ce a lovit un câine, un șofer cu mașina avariată nu reușește să-i găsească stăpânul. Motivul pentru care este refuzat de Poliție
wowbiz.ro
Ea este femeia de afaceri care a murit subit într-un salon de înfrumusețare! Avea 35 de ani și era proprietara unui cunoscut magazin de haine
Spynews
Rețetă de mini pancakes pentru micul dejun. Au puține calorii și se mănâncă cu zahăr pudră
Spynews
Cine sunt românii care în 2025, în locul voucherelor pentru alimente, ar putea primi pachete cu mâncare. Anunțul făcut de Marcel Boloș
Evz.ro
Escrocherie periculoasă. Ți se fură datele de pe card
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
kanald.ro
Bugetul pentru 2025. Care sunt ministerele care vor primi mai mulți bani și de unde se vor face concedieri masive în 2025
Cancan.ro
Monalisa, o femeie de afaceri de 35 de ani, a murit subit în timpul unei proceduri estetice 😲
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Bucurie maximă pentru Călin Georgescu. Anunțul care-l împinge pe locul 1: Majoritate absolută
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată tânăra care a fost agresată în tren, spre meciul de fotbal
stirilekanald.ro
"Ne-ai lăsat singure. Nu ai vrut să îți vezi fetele crescând". Motivul care l-a împins pe Bogdan, tatăl a trei fete mici, să se sinucidă în baie
substantial.ro
Prezența Chinei în jurul Canalului Panama atrage atenția SUA
MediaFlux
CAZARE, transport și ASIGURARE pentru cei din DIASPORĂ. Ministerul Muncii AJUTĂ ROMÂNII
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Au confundat aurul cu alama. Rezultatul? Un tezaur a stat „la liber” 10 ani pe holul unei școli din România