Femeia în vârstă de 37 de ani, ale cărei motivaţii nu au fost încă stabilite, s-a stropit cu benzină şi şi-a dat foc în stradă, la periferia Sofiei.
Trecătorii au salvat-o rapid, dar ea a suferit arsuri pe 85 la sută din suprafaţa corpului şi a fost internată în spital în stare critică, a anunţat spitalul Pirogov.
Bulgaria a cunoscut un val de autoincendieri iarna trecută, pe fondul crizei sociale, marcate de manifestaţii masive împotriva sărăciei şi corupţiei, şi al demisiei premierului conservator Boiko Borisov.
Cu acest nou caz, zece persoane au încercat să îşi pună capăt vieţii în acest fel de la începutul crizei, o situaţie inedită în Bulgaria. Trei dintre ele au invocat motive politice, iar celelalte şi-au justificat actul prin sărăcie şi disperare. Şapte bărbaţi au decedat.
Un nou Guvern de tehnocraţi, susţinut de socialişti, a preluat puterea la sfârşitul lui mai, după alegerile legislative, încheiate fără un învingător clar, informează Mediafax.
Dar noua echipă aflată la putere s-a discreditat rapid numind un magnat de presă cu reputaţie îndoielnică la conducerea Agenţiei de Securitate Naţională, provocând un nou val de proteste faţă de oligarhie care continuă de două luni.