Numărul deceselor cauzate de Ebola a depăşit pragul de 4.000, conform unui nou bilanţ OMS. Conform acestui bilanţ, încheiat la 8 octombrie, în total au fost înregistrate 8.399 de cazuri de îmbolnăvire în şapte ţări, dintre care 4.033 de morţi.
Bilanţul include 2.316 morţi în Liberia, 930 în Sierra Leone, 778 în Guineea, opt în Nigeria şi unul în SUA.
Datele includ câte un caz de îmbolnăvire în Spania şi Senegal, fără a fi înregistrate şi decese.
Un focar distinct din Republica Democrată Congo s-a soldat cu 43 de decese din 71 de cazuri înregistrate.