NOUL COD PENAL: De anul viitor, femeile care-şi vor vinde serviciile sexuale vor primi sancţiuni contravenţionale, iar în cazul în care nu le vor achitata, vor presta muncă în folosul comunităţii, scrie cugetliber.ro.
Poliţiştii consideră, însă, că această modificare nu va aduce o schimbare reală. „Aspectul cel mai important este ce se întâmplă ulterior neplăţii sancţiunii contravenţionale. Căci, şi la această oră, prostituatele primesc amenzi, nu luni de închisoare, dar nu le plătesc. Este necesară o modificare a legislaţiei privind munca în folosul comunităţii, este nevoie de o structură specializată la nivelul autorităţilor locale, care să supravegheze dacă într-adevăr este efectuată”, au spus oamenii legii.