NOUL COD RUTIER a intrat duminică în vigoare. Tot ce trebuie să ştii ca să nu ai probleme

NOUL COD RUTIER a intrat în vigoare de duminică. Astfel, începând cu data de 28 septembrie, cei care vor călca pe bec vor fi sancţionaţi potrivit noilor reglementări. Noutăţile aduse ar trebui să reducă numărul de accidente rutiere, să simplifice sistemul, dar şi să crească gradul de conştientizare al şoferilor.  
Iulian Tudor
27 sept. 2014, 04:34
NOUL COD RUTIER a intrat duminică în vigoare. Tot ce trebuie să ştii ca să nu ai probleme

COD RUTIER 2014. Ordonanţa de urgenţă nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice a fost modificată şi completată printr-o ordonanţă publicată în Monitorul Oficial din 29 august, aceasta intrând în vigoare duminică, 28 septembrie.

Noile modificări ale legislaţiei rutiere, ce aduc, printre altele, amenzi de până la 450 de lei pentru şoferii care nu transportă copiii în scaune speciale sau cu centură, precum şi posibilitatea recoltării de probe biologice la locul accidentului, intră în vigoare duminică.

COD RUTIER: Motivul banal pentru care şoferii riscă amenzi de 5000 de lei

Una dintre noutăţile aduse de NOUL COD RUTIER este suspendarea permisului auto în urma neplăţii amenzilor de circulaţie.

În România, de exemplu, gradul de încasare al amenzilor este undeva la 40%, în timp ce, în alte state, gradul de încasare depăşeşte 90%, în Olanda fiind chiar 98%. Din cauza faptului că există mulţi şoferi care nu au bunuri pe numele lor, nici executarea silită nu poate fi valabilă, astfel că statul nu poate să recupereze cuantumul amenzii.

Citeşte şi A apărut aplicaţia pentru şoferii indisciplinaţi: conducătorii auto nesimţiţi pot fi raportaţi la poliţie

Nu plăteşti amenda rămâi pieton

De aceea, autorităţile s-au gândit să pună la punct un sistem prin care şoferii să fie, practic, obligaţi să plătească amenda, în caz contrar să rămână pietoni.

Astfel, potrivit NOULUI COD RUTIER, autorităţile introduc „tichetul de contravenţie”. Practic, este vorba despre un tichet care va fi anexat permisului de conducere şi în care se va ţine o evidenţă a amenzilor plătite. Lipsa acestuia poate dovedi neachitarea contravalorii amenzii şi, în condiţiile în care nu a fost exercitată o cale de atac împotriva procesului verbal de constatare a contravenţiei, poate atrage după sine suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule până la plata amenzii. De asemenea, autorităţile doresc crearea unui serviciu care le va permite utilizatorilor plata amenzilor online.

„Este o mare porcărie. Cum să mă obligi pe mine să plătesc amenda că altfel îmi iei permisul. Cum rămâne cu dreptul la libera circulaţie? Am permisul dobândit pe drept şi dacă n-am făcut nicio infracţiune, de ce să mi-l ia cineva?”, explică Adrian M., un şofer constănţean care s-a arătat nemulţumit de prevederile proiectului de lege.

Citeşte şi COD RUTIER: Ai primit o amendă rutieră? Trebuie să citeşti asta

Alţii, în schimb, au fost de acord: „Atâta timp cât mergi cum trebuie, cât îţi pui centura, îţi iei un hands-free, mergi în limita legală de viteză şi respecţi legislaţia, într-un cuvânt, nu ai de ce să te temi. Pot fi amenzile de sute de milioane de lei, dacă nu încalci legea, n-are de ce să-ţi fie frică”

Faptele antisociale pedepsite

NOUL COD RUTIE înăspreşte sancţiunile pentru fapte cu pericol social deosebit şi care influenţează direct siguranţa traficului, precum nerespectarea normelor privind trecerea la nivel cu calea ferată, conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, conducerea pe autostradă pe contrasens sau a unui autovehicul a cărui înmatriculare este suspendată, dar şi pentru depăşirea limitei legale de viteză cu peste 60 km/h.

Potrivit NOULUI COD RUTIER, şoferii vor avea de respectat câteva noutăţi şi în privinţa centurii de siguranţă. Astfel, conducătorii auto sunt cei care vor fi traşi la răspundere dacă regulile sunt încălcate. Mai mult, spune actul normativ, şoferii vor avea obligaţia de a se asigura, înainte de a pleca de pe loc, că minorii poartă centurile de siguranţă sau că sunt transportaţi numai în dispozitive de fixare în scaune omologate.

Citeşte şi COD RUTIER: În ce condiţii se poate recupera un permis anulat

Cum mergem cu copiii în maşină 

Şoferii nu vor mai putea transporta copiii în maşină ca şi până acum. Maşinile vor trebui scaune speciale prevăzute cu sisteme de fixare şi asigurare gândite pentru confortul şi siguranţa celui mic. Scaunele se fixează de bancheta din spate, cu ajutorul unor centuri speciale sau a celei de siguranţă a maşinii. Scaunele destinate copiilor sunt de mai multe tipuri, fiind adaptate în funcţie de vârsta şi greutatea celor mici. 

Citeşte şi Cea mai sexy reclamă pentru siguranţa rutieră VIDEO

Începând de duminică, este strict interzis transportul copiilor de până la trei ani în maşini care nu sunt echipate cu sisteme de siguranţă. Excepţie de la această regulă vor face autovehiculele destinate transportului public de persoane, precum şi taxiurile, dacă în acestea din urmă copilul ocupă orice alt loc decât cel de pe scaunul din faţă. „Copiii cu vârste de peste trei ani, având o înălţime de până la 150 cm pot fi transportaţi în autovehicule care nu sunt echipate cu sisteme de siguranţă doar dacă ocupă, pe timpul transportului, orice alt loc decât cel de pe scaunul din faţă”, mai arată NOUL COD RUTIER.

Puncte de penalizare 

Astfel, va fi sancţionată cu trei puncte de penalizare „nerespectarea obligaţiei conducătorului de autovehicul de a se asigura că persoanele minore poartă centuri de siguranţă sau sunt transportate în dispozitive de fixare în scaune pentru copii omologate”. La aceasta se adaugă patru sau cinci puncte de amendă, adică între 360 şi 450 lei, ţinând cont că un punct de amendă este 90 lei. Amenda se reduce la jumătate dacă este plătită în 48 de ore – sau două zile lucrătoare.

Potrivit Ministerului Afacerilor Interne, clarificarea procedurii de sancţionare pentru nerespectarea obligaţiei de a purta centura de siguranţă, în cazul persoanelor minore transportate, este necesară întrucât actuala normă nu permitea amendarea şoferului pentru săvârşirea faptei de către o persoană minoră.

Probe biologice la locul accidentului

Cel mai important punct din document arată că în cazul unui accident, şoferul poate da probe biologice direct la faţa locului, în ambulanţă, în prezenţa unui poliţist, dar şi în unităţi de asistenţă medicală.

Acum, probele de sânge, în astfel de cazuri, se recoltează doar la IML. În plus, posesorii unui permis de categorie B vor putea să conducă tractoare cu masa maximă de 3,5 tone, iar conducătorilor auto care au provocat un accident cu victime, pentru că nu au respectat regulile de circulaţie, li se poate anula permisul de conducere, chiar dacă nu au fost condamanaţi la închisoare, ci s-au ales doar cu o amendă. Noile legi în domeniul rutier clarifică şi regimul cetăţenilor străini. Cei care locuiesc de cel puţin şase luni în România pot solicita obţinerea unui permis de conducere şi îşi pot înmatricala maşinile pe teritoriul ţării noastre.

Accidentul cu victime aduce anularea permisului

Permisul de conducere poate fi anulat chiar şi în varianta în care şoferul care a provocat un deces sau vătămare corporală primeşte drept pedeapsă amendă, nu doar dacă este condamnat la închioare. Noua formă stabileşte drept condiţie de anulare a permisului de conducere situaţia următoare: „titularul permisului de conducere a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă la pedeapsa închisorii sau amenzii ori când instanţa a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pentru o infracţiune care a avut ca rezultat uciderea sau vătămarea corporală a unei persoane, săvârşită ca urmare a nerespectării regulilor de circulaţie”. Forma actuală, aflată acum în vigoare, este mai puţin specifică: „titularul permisului de conducere a fost condamnat printr-o hotarare judecatoreasca ramasa definitiva pentru o infractiune care a avut ca rezultat uciderea sau vatamarea corporala a unei persoane, savarsita ca urmare a nerespectarii regulilor de circulatie”.

În plus, posesorii unui permis de categorie B vor putea să conducă tractoare cu masa maximă de 3,5 tone.

 

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Vijelii puternice în România. Vântul a mișcat mașinile care erau parcate. Imagini incredibile / FOTO
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Ce se întâmplă cu românii care au credite la bănci. Toți trebuie să cunoască ultima decizia. Se aplică la Banca Transilvania, CEC Bank, Raiffeisen, BCR, BRD sau ING
Capital.ro
E zi de doliu în România. Ne-a părăsit un mare nume al țării. Memoria sa va rămâne vie veșnic
Playtech.ro
Pensiile vor scădea drastic în următorii ani. Ce trebuie să facă viitorii pensionari, conform experţilor
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Convorbiri interceptate. Soldați ruși blocați pe front mănâncă medicamente și câini. „Au mâncat chiar și Theraflu!”
wowbiz.ro
Fratele Minervei, interviu cu ochii în lacrimi! Valentin Dima, amintiri cu Gabriela: „Mi-aaș dori ca toată lumea să aibă o soră cum am avut eu” | EXCLUSIV
Spynews
Robert Lele anunță despărțirea de Andra Volos? Mesajul ciudat pe care l-a postat și l-a sters imediat: ”Ne-am separat” | FOTO
Spynews
Armin Nicoară, prima imagine cu fiul său, Amir Efrem. Micuțul a venit pe lume cu puțin timp în urmă / FOTO
Evz.ro
Anunț despre autostrada așteptată de toți românii. Impactul colosal al proiectului
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
Cine e Georgiana Lobonț. Biografie, CV și familie. Cum a ajuns pe culmile succesului și câți copii are artista
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
George Simion a ieșit la rampă. Anunțul mult așteptat despre Călin Georgescu: Avem un plan...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Horoscop de weekend 11–13 aprilie 2025. Este o perioadă încununată de succes
MediaFlux
Emisarul lui Trump, primit de Vladimir Putin la Kremlin! Mesajul transmis de președintele american
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Se schimbă regulile pentru portarea numerelor de telefon. Ce trebuie să ştii