La aproape jumătate de an de la divorţul de Ştefan Bănică Jr., Andreea Marin pare pregătită să-şi refacă viaţa alături de alt bărbat. Zâna Surprizelor a fost surprinsă în compania unui specialist fizioterapeut şi osteopat, Tuncay Ozturk.
Tuncay este unul din cei mai apreciaţi profesionişti în domeniul în care activează, el lucrând în mod curent cu sportivi de performanţă din întreaga lume în cadrul centrului acreditat FIFA al spitalului Acibadem. Printre aceştia se numără şi sportivi romani precum Sandra Izbaşa, Andreea Răducan şi Marian Dragulescu.
Andreea nu a confirmat informaţiile, dar nici nu le-a negat.
„Nu îmi doresc să vorbesc despre viaţa mea privată, vă rog să nu vă supăraţi. Consider că e firesc ca la un moment dat viaţa să meargă mai departe, atât pentru mine, cât şi pentru tatăl copilului meu. Însă nu simt nevoia să justific nimic din ce se întâmplă în viaţa mea intimă, dacă se întâmplă! E dreptul meu să fiu un om discret”, a declarat prezentatoarea TV.
Vezi şi Andreea Marin a pozat din nou sexy într-o revistă pentru bărbaţi