Bancheri: Noul Robor nu se aplică şi la Prima Casă. Teodorovici îi contrazice

Noul indice de referinţă trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor (IRCC), care a înlocuit ROBOR, se aplică la creditele de consum si ipotecare standard, Prima Casă făcând excepţie, potrivit prevederilor OUG 19, iar dobânda fixă pentru creditul BCR Casa Mea, acordată în primii 5 ani, a scăzut din 2 mai, de la 6,45% la 6,25%, potrivit informaţiilor transmise, la solicitarea News.ro, de Banca Comercială Română (BCR).
Romania TV
03 mai 2019, 10:05
Bancheri: Noul Robor nu se aplică şi la Prima Casă. Teodorovici îi contrazice

UPDATE: Ministerul Finanţelor a anunţat, vineri, că modifică, printr-un proiect de act normativ, legislaţia specifică programelor guvernamentale cu garanţia statului pentru clarificarea modalităţii de aplicare a prevederilor OUG 19, astfel încât noul indice de referinţă trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor (IRCC), care a înlocuit ROBOR, să poată fi aplicat pentru toate creditele garantate de stat, inclusiv pentru Prima Casă.

Astfel, va fi modificată Hotărârea Guvernului nr.717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului „Prima casă”. În acest fel, se propune înlocuirea sintagmei privind referinţa la ROBOR cu noul indice calculat exclusiv pe baza tranzacţiilor interbancare la o anumită perioadă, la care creditorul adaugă marja de dobândă prevăzută în normele de aplicare, şi anume rata dobânzii IRCC plus o marjă de maximum 2% pe an pentru creditele în lei.

În plus, se modifică Hotărârea Guvernului nr.1053/2014 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.66/2014 privind aprobarea Programului de stimulare a cumpărării de autoturisme noi. În acest mod, se propune înlocuirea sintagmei privind referinţa la ROBOR cu noul indice de referinţă calculat exclusiv pe baza tranzacţiilor interbancare la o anumită perioadă, la care creditorul adaugă marja de dobândă prevăzută în normele de aplicare astfel, rata dobânzii IRCC plus o marjă de maximum 3% pe an.

În plus, ministerul a anunţat că se modifică Hotărârea Guvernului nr.741/2018 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.50/2018 privind implementarea Programului guvernamental „INVESTEŞTE ÎN TINE” – se propune înlocuirea sintagmei privind referinţa la ROBOR cu noul indice de referinţă calculat exclusiv pe baza tranzacţiilor interbancare la o anumită perioadă, la care creditorul adaugă marja de dobândă prevăzută în normele de aplicare astfel, rata dobânzii IRCC plus o marjă de maximum 2% pe an.

„În termen de 10 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a actului normativ, finanţatorii vor transmite Ministerului Finanţelor Publice şi Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii – S.A. – I.F.N., Fondului Român de Contragarantare sau fondurilor de garantare, după caz, nivelul costurilor totale, respectiv marja maximă anuală peste nivelul IRCC, pe care le vor aplica creditelor acordate în cadrul programelor guvernamentale de garantare în numele şi în contul statului”, se arată în comunicat.


UPDATE: Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a afirmat, vineri, la Dâmboviţa, că se va întâlni săptămâna viitoare cu reprezentanţii băncilor pentru a găsi o modalitate de a scădea sau chiar de a elimina costurile de refinanţare a creditelor aflate în derulare.

„Vom avea săptămâna viitoare o întâlnire cu Asociaţia Română a Băncilor, pentru a vedea care sunt primele efecte ale OUG 19/2019, acest nou indice de referinţă, şi să vedem exact cum putem să acţionăm şi pe zona contractelor în derulare. În zona cererilor de refinanţare, să analizăm să vedem dacă putem să eliminăm anumite costuri pe care românii le au la momentul refinanţării şi aici mă refer la costuri legate de cadastru, la cele notariale, adică cheltuieli şi de partea statului, şi de partea băncilor şi să găsim un numitor comun pentru ca românii să plătească mai puţin sau deloc atunci când vor face refinanţarea creditelor în derulare”, a spus ministrul.

Când jurnaliştii i-au menţionat că unele bănci şi-au majorat deja marjele, după apariţia noului indice de referinţă, mai mic decât ROBOR-ul, Teodorovici a răspuns că acestea trebuie să fie un partener pentru români, persoane fizice şi persoane juridice şi că este „foarte curios dacă băncile au înţeles ceea ce am făcut în prima parte a acestui an”.

„Eu am un mesaj foarte clar. Acum se poate vedea dacă băncile cu adevărat vor să fie un partener pentru români, persoane fizice şi persoane juridice. Şi sunt foarte curios dacă băncile au înţeles ceea ce am făcut în prima parte a acestui an. Sper să fi înţeles”, a susţinut ministrul de resort.

Totodată, referitor la declaraţiile reprezentanţilor Băncii Naţionale a României (BNR), potrivit cărora dobânzile sunt direct proporţionale cu inflaţia, iar acest indicator a fost în creştere în ultimii ani, ministrul a afirmat că băncile pot acoperi respectivele costuri suplimentare.

„Sunt convins că băncile au suficiente resurse pentru a acoperi şi aceste posibile costuri. Repet: băncile, în percepţia mea, dacă doresc să fie cu adevărat un partener în economia din România, au şi un stimulent legal să facă acest lucru, trebuie să finanţeze, să o facă la un cost rezonabil, să spunem, fie că vorbim de business, fie că vorbim de persoane fizice. Ştiţi foarte bine că acesta a fost şi scopul ordonanţei noastre, de a stimula finanţarea reală a economiei”, a susţinut oficialul guvernamental.

Teodorovici a subliniat că noul indice de referinţă se va aplica şi Programului Prima Casă. „Va fi posibil, cu prevederi legale în acest sens”, a arătat acesta, fără a oferi însă detalii.

Joi, Banca Naţională a României (BNR) a publicat noul indice referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, care este de 2,36% pe an, acesta fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul IV 2018.

Adrian Vasilescu, consultant de strategie la BNR, a declarat, joi, pentru AGERPRES, că şi acest indicele de referinţă trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor va fi influenţat de inflaţie.

„Nu are cum să fie altfel. Orice indice care stabileşte o dobândă ţine cont de inflaţie. De inflaţie, când e vorba de credite, nu poate fugi nimeni. Inflaţia va stabili întotdeauna costul creditului, pentru că apare o dorinţă. Dorinţă care spune aşa: să avem credite cu dobânzi ca afară. Ca să avem credite cu dobânzi ca afară ar însemna să avem inflaţie ca afară şi în acelaşi timp condiţii economice ca afară. În anii cu inflaţie negativă am avut credite cu dobânzi mai bune decât în Cehia, Polonia şi Ungaria pentru că inflaţia era sub zero. Când a crescut inflaţia peste zero, a crescut şi ROBOR-ul”, a explicat Vasilescu.

Banca Naţională a României (BNR) a publicat, joi, pentru prima dată, IRCC, un indice care a înlocuit ROBOR în calculul creditelor în lei cu dobândă variabilă. Ministerul Finanţelor a anunţat că acest indice va fi aplicat inclusiv programului Prima Casă.

ŞTIREA INIŢIALĂ: BCR a transmis, la solicitarea News.ro, că potrivit OUG 19, IRCC se aplică doar creditelor de consum şi celor ipotecare standard.

”Din informaţiile noastre, OUG19 prevede că noul indice IRCC se aplică creditelor reglementate prin OUG50/2020 şi OUG52/2016 – aici sunt creditele de consum si cele ipotecare standard, excepţie Prima Casă. Prima Casă are preţ reglementat de către statul român prin legislaţie specifică, ROBOR 3M + marja de maximum 2%”, a anunţat BCR, la solicitarea News.ro.

Totodată, banca a anunţat că va menţine strategia de creditare cu dobândă fixă, care asigură mai multă predictibilitate. Astfel, creditele de nevoi personale ale BCR, care vin doar cu dobândă fixă, nu vor suferi niciun impact din punctul de vedere al costurilor.

”În ceea ce priveşte restul produselor, vom avea următoarele modificări: în cazul descoperitului de cont şi a cardului de credit, vom înlocui ROBOR cu IRCC. În ceea ce priveste produsul de finanţare pentru locuinţă “Casa Mea”, dobânda fixă pe 5 sau 10 ani va continua să joace un rol-cheie, motiv pentru care vom continua să o promovăm, ca parte din strategia BCR de a oferi predictibilitate şi stabilitate pe termen lung clienţilor noştri”, a anunţat banca.

Prin urmare, odată cu implementarea noului indice, la creditul Casa Mea, din 2 mai, clienţii vor putea avea o dobândă fixă de 6,25% (6,45% pînă în 2 mai), timp de cinci ani. Apoi, se va aplica IRCC + 3,3%, faţă de ROBOR la 6 luni + 3%, potrivit băncii.

Astfel, în cazul unui credit de 220.000 lei, pe o perioadă de 360 luni (30 de ani), rata lunară în primii 5 ani scade de la 1.383 lei, cât era înainte de 2 mai, la 1.355 lei după data de 2 mai.

Totodată, în cazul în care clienţii optează pentru încasarea salariului la BCR, vor avea o reducere cu 0,3 puncte procentuale, iar încheierea unui asigurări suplimentare de protecţie aduce o reducere de încă 0,3 puncte procentuale, potrivit băncii. Astfel, dobânda fixă pe 5 ani ajunge la 5,65%. Mai mult de atât, perioada de creditare cu dobândă fixă se poate prelungi ulterior cu cel puţin 5/10 ani, potrivit băncii.

Principalii competitori ai BCR, pe piaţa din România, sunt BRD şi Banca Transilvania.

DailyBusiness
Atenționare urgentă pentru români. Suedia reintroduce controale stricte la frontiere, suspendând parțial Schengen!
Spynews
Bucurie imensă în familia lui Gabi Bădălău! Sora afaceristului, Sabina, e însărcinată / FOTO
Bzi.ro
Andreea Esca este hotărâtă să rupă normele! Vrea să dea lovitura pe scena de la Untold
Fanatik.ro
Locul secret de la malul mării desemnat „cel mai frumos loc de locuit”. Toți visează să trăiască aici
Capital.ro
Guvern PSD-AUR cu Călin Georgescu prim-ministru. Nicușor Dan a făcut anunțul serii
Playtech.ro
Blackout în Londra. Panică la metrou, trenurile au rămas blocate: „Luminile s-au stins, pur și simplu”
DailyBusiness
Fum alb la Vatican! Cardinalul protodiacon va ieși la balconul central pentru a anunța „Habemus Papam!”
Adevarul
Pastila banală care poate salva viața în caz de infarct, de care românii au uitat. Cum o administrezi corect
wowbiz.ro
De ce s-a spânzurat de fapt judecătoarea Georgeta Ciungan! Breaking news
Spynews
Cu ce se ocupă Radu Mazăre în Madagascar. Fiul lui, Răducu, urmează să îl viziteze
Spynews
Imagini înduioșătoare cu Nasrin Ameri însărcinată. Prezentatoarea este mama unui băiețel de aproape doi ani / FOTO
Evz.ro
Un mare fotbalist român, în stare gravă. Este în comă
Ego.ro
Motivul pentru care s-au certat Smiley și Pavel Bartoș la Românii au Talent! ”A fost singurul!” EXCLUSIV
Prosport.ro
Prezentatoarea TV a apărut în costum de baie, iar soțul ei a fost numit pe loc „cel mai norocos bărbat din lume”
kanald.ro
Judecătoarea Georgeta Ciungan a fost găsită moartă în propria casă! Aceasta a fost o figură emblematică în sportul românesc
Cancan.ro
Ce afecțiunea avea judecătoarea Georgeta Ciungan, care s-ar fi sinucis în Bihor. A fost internată la începutul anului, dar…
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu a făcut anunțul înainte de alegeri. Toți românii trebuie să știe
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Gimnasta, în bikini, după ce s-a retras la 22 de ani
stirilekanald.ro
Tatăl care și-a lăsat fetița de 2 ani să moară în mașină! Uluitor ce făcea
Nicușor Dan răstoarnă toate calculele. La asta nu se aștepta nimeni
MediaFlux
A revenit Călin Georgescu! Mesajul care răstoarnă cursa prezidențială
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Orbán a băgat hârtia igienică la rație: când statul îți numără sulurile, e clar – vine ”deranjul” sistemic