Aurorele au fost detectate de două ori de telescopul spaţial Hubble, în 2011. Însă, faţă de aurorele terestre, care colorează cerul în roz sau verde pentru ore întregi, cele de pe Uranus durează doar câteva minute.
În general, aurorele au loc în magnetosferă. Magnetosfera planetei Uranus este, însă, foarte puţin cunoscută. Aurorele de pe Uranus sunt mai slabe decât cele de pe Terra, iar planeta se află la 2,5 miliarde de km distanţă.
„Această planetă a fost investigată detaliat o singură dată, atunci când sonda Voyager a trecut pe lângă ea, în 1986”, a declarat dr. Laurent Lamy, de la Observatoire de Paris din Meudon, Franţa. „De atunci, nu am mai avut şansa de a face noi observaţii asupra magnetosferei ciudate a lui Uranus”, a mai spus Lamy.
Experţii planetari ştiu că Uranus este o ciudăţenie în sistemul solar, din cauza orientării axei sale de rotaţie. Majoritatea planetelor se învârt pe o axă aproape perpendiculară pe planul eliptic, însă axa lui Uranus este aproape paralelă cu elipsa. La trecerea lui Voyager 2, polul sud al lui Uranus era orientat aproape direct înspre Soare. Aceasta conduce la ciudatul fapt prin care regiunile polare ale lui Uranus recepționează mai multă energie de la Soare decât regiunile ecuatoriale. Uranus este totuși mai caldă la ecuator decât la poli. Mecanismul care stă la baza acestor fapte este necunoscut. Cercetătorii cred că bizarele aurore apărute recent sunt cauzate de această axă de rotaţie ciudată a lui Uranus.