„Numele de domnişoară al soţiei mele era Richter, dar nu mi-am dat seama la început. Aristiţa Richter. Am făcut legătura abia după ce am devenit directorul Institutului”, a declarat recent profesorul Gheorghe Mărmureanu.
Într-un interviu, Mărmureanu a recunoscut că atunci când bucureştenii îl văd pe stradă, îl opresc să-l întrebe când să aştepte următorul cutremur.
Dar ce spune şi cum arată Aristiţa Mărmureanu, fostă Richter? „Nu sunt o persoană care intră în panică. Aşa sunt eu, mă mobilizez în situaţii critice. Un cutremur nu înseamnă mare lucru pentru mine. La cutremurul din ’77 eram cu fetiţa mea acasă. Nu am ieşit repede pentru că nu este bine să te arunci pe scări în timpul unui cutremur. Faci «nani» dacă ieşi. La noi, scările nu sunt proiectate antiseism”, spunea Aristiţa Mărmureanu.
Femeia îi este alături profesorului Mărmureanu din 1964. Atunci s-au căsătorit, la doi ani după ce s-au cunoscut la Rădăuţi, unde Mărmureanu făcea practică.
„Am dansat, am vorbit la o reuniune, iar el s-a ţinut de capul meu”, şi-a adus aminte cu plăcere Aristiţa. Doamna Mărmureanu şi-a susţinut mereu soţul şi l-a însoţit peste tot în lume.
„A muncit mult de mic, iar din clasa a V-a a stat la internat. Liceul l-a făcut la Bacău şi mergea şi 50 de kilometri pe jos ca să ajungă acasă, în vacanţă. Este un om înţelept, calm, echilibrat. A avut posibilitatea să muncească în străinătate. Acum câţiva ani, japonezii i-au oferit un salariu de 25.000 de dolari. Am stat de vorbă şi a refuzat. Ne place aici, nici nu se pune problema să ne mutăm în altă ţară”, a povestit Aristiţa Mărmureanu.
“De aceea, în Drumul Taberei, unde locuiesc, mă cunoaşte lumea ca pe un cal breaz. De multe ori caut să nu prea ies”, a precizat seismologul.
Cât despre un cutremur mare, Mărmureanu a arătat: “Numai ce trece de 7 contează, căci numai acolo se poate lăsa cu victime. În ceea ce priveşte marele cutremur… Eu nu-l mai prind. Poate între 2042 şi 2060 să fie unul peste 7 grade pe scara Richter, şi poate o să fim mai pregătiţi atunci.
Va afecta mai puţin Bucureştiul şi mai mult Moldova, Bucovina. Oricum, până în 2022, când va lucra Asia, putem să stăm liniştiţi. Oamenii trebuie să priceapă că nu la orice cutremur trebuie să sară pe geam”.
De zeci de ani, de când este directorul Institutului Naţional de Fizică a Pământului, n-a avut concediu adevărat, căci n-a simţit nevoia. În zilele sale libere s-a dus să se relaxeze tot pe lângă observatoarele seismice împrăştiate prin ţară.
Ideea să se facă geolog i-a încolţit când era elev de liceu şi se uita la un film rusesc cu nişte exploratori. Când i-a spus tatălui, om simplu, că vrea să fie geolog, tatăl i-a replicat: „Mă, tu n-ai ce mânca?”. Şi cum adică, să ajungă, cumva, ca săracii din comuna lor ce cară toată ziua pietre în spinare? Dar n-a cărat niciodată pietre. Prin anii ’70 fiul studia la Cornell University, New York, cu bursă Fulbright, nişte lucruri aproape SF pentru vremea aceea.
Citeşte şi