Informaţia, potrivit căreia modelele ajungeau să mănânce şerveţele de hârtie, a făcut vâlvă pe Internet în ultimele ore şi este inclusă în cartea „The Vogue Factor”, publicată recent în Australia. În carte, fosta editoare susţine că, de-a lungul experienţei sale în fruntea revistei, a trăit numeroase experienţe în care a văzut cum manechinele ţineau regimuri alimentare drastice, dând exemplul uneia care, pe durate unei călătorii de trei zile, nu a mâncat nici măcar odată, scrie Agerpres.
Ea mai scrie că atunci când fetele nu reuşesc să se afirme în Australia şi aleg o carieră în domeniul modellingului în altă ţară, ele apelează la astfel de diete severe pentru a scădea în talie suficient de mult astfel încât să ajungă la ceea ce jargonul Vogue numeşte „supleţe tip Paris”.