„Acum câteva luni, am trecut prin cea mai îngrozitoare experienţă de viaţă: tatăl meu a murit. Avea cancer.
În societatea noastră, nu poţi plânge moarte unei persoane, trebuie să munceşti. Nu doar la locul de muncă, ci şi la teancul de acte, solicitările celor din jur şi alte probleme cotidiente. În sfârşit, când am crezut că toată munca grea s-a terminat, a trebuit să golesc apartamentul tatălui meu.
A fost o muncă dureroasă şi de migală. Pe măsură ce mă ocupam de lucrurile vechi ale tatălui meu, îi simţeam lipsa cu fiecare obiect pe care îl sortam. Şi am avut multe de sortat.
Mi s-a părut că a trecut o viaţă cât timp m-am ocupat de tot ce avea tata în acel apartament mic. Săptămâni de muncă, de vândut, de donat, de reciclat şi de aruncat. Am aruncat cu alte cuvinte tot ce a acumulat el o viaţă. O viaţă prin care trecem tu şi eu. Timp, bani şi efort au fost investite în achiziţionarea acestor obiecte, doar pentru a fi aruncate cu uşurinţă.
Distrugem planeta pe care vor trăi generaţiile viitoare, doar pentru a ne bucura de ceea ce deţinem, care de cele mai multe ori sunt obiecte care nu ne sunt necesare, nu le folosim sau chiar uităm de ele. Astfel, am decis să fac un experiment şi pentru 200 de zile să nu cumpăr nimic nou, excluzând medicamentele, alimentele, o pereche de încălţări de căţărare şi diferite articole de toaletă”, povesteşte tânăra.
IATĂ CE A ÎNVĂŢAT ACEASTA DIN EXPERIMENTUL DE 200 DE ZILE:
1. EXISTĂ DEJA PREA MULTE LUCRURI ÎN LUME
În timp ce se uita prin magazine, pe site-uri şi pe Facebook, a fost şocată de volumul de obiecte pe care l-a creat oamenii. Munţi de haine, tone de mobilier, vase, tigăi, un ocean de lucruri pe care ţi le poţi imagina. Pe măsură ce unele sunt aruncate, tot mai multe sunt create, ceea ce înseamnă că de fapt nu mai avem nevoie de nimic.
Bubele i-au MĂCINAT corpul şi i-au AMPUTAT mâinile. Povestea cutremurătoare a unei mame cu doi copii
2. OAMENII CUMPĂRĂ OBIECTE DIN PURĂ PLĂCERE
Aceasta a rămas surprinsă în timpul experimentului de toate obiectele la ofertă sau în tendinţe, care ulterior ajungeau în magazinele second-hand. Acest lucru a făcut-o să înţeleagă că acţiunea de a cumpăra este confundată cu nevoia sau dorinţa. Totul era ca o constrângere care trebuia satisfăcută.
Citeşte continuarea pe feminis.ro.