Număr-record de imigranţi relocaţi din Grecia, în luna iunie

Comisia Europeană a anunţat, miercuri, că relocarea imigranţilor din Grecia şi Italia către alte state din Uniunea Europeană a atins un nivel record în luna iunie, dar a atras atenţia că unele ţări continuă să nu dea dovadă de solidaritate în această privinţă.
Filip Stan
27 iul. 2017, 05:45

"Relocările au atins un nivel record în luna iunie (cu peste 2.000 de persoane transferate din Grecia şi aproape 1.000 de persoane din Italia), iar aproape toate statele membre care s-au angajat în relocarea continuă îşi pot îndeplini obiectivele înainte de luna septembrie. Cu toate acestea, sunt necesare mai multe eforturi pentru a accelera transferurile din Italia, în special având în vedere situaţia actuală din Marea Mediterană. În acelaşi timp, s-au înregistrat progrese în relocarea persoanelor vulnerabile din Libia, Egipt, Niger, Etiopia şi Sudan, iar relocările din Turcia continuă", se arată într-un comunicat al Comisiei Europene, informează Mediafax.

Oficialii europeni au anunţat transmiterea unei scrisori către premierul italian Matteo Renzi prin care Blocul comunitar se angajează să ia măsuri privind accelerarea relocărilor, repartizarea fondurilor suplimentare de urgenţă, delegarea personalului UE pentru susţinerea proceselor de relocare şi acordare de azil.

Citeşte şi CJUE a decis că expulzarea solicitanţilor de azil în Croaţia este legitimă

Avramopoulos a lăudat Finlanda, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta şi Suedia pentru numărul mare de relocări în rândul imigranţilor, potrivit Mediafax.

În paralel, Comisia Europeană a anunţat continuarea procedurilor de infringement împotriva Cehiei, Ungariei şi Poloniei, pentru nerespectarea obligaţiilor de a accepta imigranţi în baza unui acord din septembrie 2015.

„Relocările au atins un nivel record în luna iunie (cu peste 2.000 de persoane transferate din Grecia şi aproape 1.000 de persoane din Italia), iar aproape toate statele membre care s-au angajat în relocarea continuă îşi pot îndeplini obiectivele înainte de luna septembrie. Cu toate acestea, sunt necesare mai multe eforturi pentru a accelera transferurile din Italia, în special având în vedere situaţia actuală din Marea Mediterană. În acelaşi timp, s-au înregistrat progrese în relocarea persoanelor vulnerabile din Libia, Egipt, Niger, Etiopia şi Sudan, iar relocările din Turcia continuă”, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene, informează Mediafax.

Oficialii europeni au anunţat transmiterea unei scrisori către premierul italian Matteo Renzi prin care Blocul comunitar se angajează să ia măsuri privind accelerarea relocărilor, repartizarea fondurilor suplimentare de urgenţă, delegarea personalului UE pentru susţinerea proceselor de relocare şi acordare de azil.

Citeşte şi CJUE a decis că expulzarea solicitanţilor de azil în Croaţia este legitimă

Avramopoulos a lăudat Finlanda, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta şi Suedia pentru numărul mare de relocări în rândul imigranţilor, potrivit Mediafax.

În paralel, Comisia Europeană a anunţat continuarea procedurilor de infringement împotriva Cehiei, Ungariei şi Poloniei, pentru nerespectarea obligaţiilor de a accepta imigranţi în baza unui acord din septembrie 2015.

DailyBusiness
Dani Oțil dă lovitura cu o nouă afacere, în 2025. Cât costă un abonament la studioul său de yoga și pilates
Spynews
Rețetă de burgeri din cartofi și cașcaval. Alternativa perfectă pentru înlocuirea cărnii
Bzi.ro
Andra a avut parte de o surpriză neașteptată în Canada! Ce a făcut un mare campion
Fanatik.ro
Ce este „demonul negru” și cum arată. A fost văzut într-o destinație frecventată de turiștii români
Capital.ro
Udrea și Băsescu au înlemnit. Anunțul care îi îngroapă definitiv. Totul s-a terminat acum
Playtech.ro
Oraşul din România care nu se mai opreşte din dezvoltare. A luat un avânt serios în....
DailyBusiness
Ajutor de la stat pentru părinții nou-născuților în 2025. Ce sume de bani primești în primii ani de viață ai copilului
Adevarul
Un antrenor abuzator se iubește în taină cu o campioană din tenis: fără mine, culegeai cartofi în Rusia
wowbiz.ro
Alina Sorescu, șocată de discuția dintre Alex Ciucu și mama lui: „O să ajungă ca Mădălina Manole”
Spynews
10 fructe bogate în fibre, care te ajută să slăbești. Ce alte beneficii au pentru sănătate
Spynews
De ce nu ar putea Mihai Petre să fie concurent la Te cunosc de undeva! Juratul a dezvăluit ce frici ar avea: ”Nu mă simt stăpân”
Evz.ro
România, din nou victimă a războiului. Ce a descoperit Armata
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. El are 72 de ani, ea doar 24. Milionarul nu mai are nicio jenă și se afișează cu ea peste tot
kanald.ro
Ajutorul de deces crește în 2025! Cât vor ajunge să primească românii asigurați
Cancan.ro
Soacra Dalidei din ”Las Fierbinți”, condamnată la închisoare! Sentință definitivă + ce infracțiune a comis
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Final pentru Călin Georgescu. Va fi înlocuit. I se pregătește lovitură de grație
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Vicecampioana olimpică și-a arătat tatuajele și piercing-ul dintr-o zonă delicată
stirilekanald.ro
Cum s-a petrecut, de fapt, tragedia din Mureș? Surioarele de 2 și 3 ani, care au căzut în apa înghețată a unui bazin de acumulare, au murit la spital
substantial.ro
Sancțiuni pentru Petro Poroșenko și alți oligarhi: Zelenski acuzat de motivație politică
MediaFlux
Anunț MApN privind DRONELE RUSEȘTI: Au avut la bord încărcături explozive
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine a pierdut un cangur alb în București?