Număr record de MILIARDARI, chiar înainte de PANDEMIE: Omenirea a ajuns la 2.825 de miliardari

Numărul miliardarilor lumii a crescut cu 8,5% în 2019, la 2.825, de la 2.604 în 2018, potrivit companiei de cercetare de piață Wealth-X, acesta fiind cel mai mare număr din 2010, când compania a început să întocmească statistica, relatează CNBC.
Romania TV
30 iun. 2020, 20:07
Număr record de MILIARDARI, chiar înainte de PANDEMIE: Omenirea a ajuns la 2.825 de miliardari

De ce au avut miliardarii un an atât de bun? „O inundație de lichidități din partea băncilor centrale” a ridicat piețele bursiere din întreaga lume în 2019, sporind și averea miliardarilor, spune raportul publicat marți. „Aceasta reflectă aproape un deceniu de expansiune economică globală în urma crizei financiare [2008-9], perioadă care a consemnat câștiguri mari pe piețele financiare și recuperări economice stimulate de politicile fiscală și monetară”, spune Maya Imberg, senior director la Wealth-X.

Cei mai mulți miliardari sunt în Europa – 847 în total, urmată îndeaproape de America de Nord, care avea 834. Dar averea miliardarilor din America de Nord, de 3.500 de miliarde de dolari a depășit-o cu mult pe cea a europenilor, de 2.500 de miliarde de dolari.

O astfel de bogăție imensă distribuită între mai puțin de trei mii de persoane este în contrast puternic cu celălalt capăt al spectrului și evidențiază decalajul global al averilor.

Conform datelor culese de Bloomberg Businessweek în septembrie, 1,5 miliarde de adulți din întreaga lume au o avere de câte 1.000 $ sau mai puțin.

Analizând cifrele Băncii Mondiale din 2015 (cele mai recente estimări), 10% din populația globală, sau 734 de milioane de oameni, trăiesc sub pragul sărăciei internaționale, cu mai puțin de 1,90 dolari pe zi.

Anunţ şoc, Michael Bloomberg s-a retras din cursa pentru preşedinţia SUA. A cheltuit în campanie o jumătate de miliard de dolari 

În ultimele decenii, populația care trăia sub pragul sărăciei internaționale a scăzut; în 1990, era 36% din populația globală, sau 1,9 miliarde de oameni. Din păcate, tendință pare să nu mai continue.

„În urma crizei COVID-19, precum și a scăderii prețului petrolului, această tendință se va inversa în 2020″, potrivit Băncii Mondiale. „Criza COVID-19 va avea un impact disproporționat asupra săracilor, prin pierderea locurilor de muncă, pierderea remitențelor, creșterea prețurilor și întreruperi în servicii precum educația și îngrijirea sănătății.”

Spynews
Fetița lovită cu mașina de șoferul minor, în Pantelimon, s-a trezit fix în ziua în care fratele său a fost înmormântat! A aflat că medicii i-au amputat piciorul, însă nu știe că băiatul a murit
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Bancnota din România din 1988 care costă aproape cât o Dacia Duster III hybrid nouă. Dacă o ai în casă, ai șansa să te îmbogățești peste noapte
Capital.ro
Regula de care cei cu casa la curte trebuie să țină cont. Păstrează o distanță de 6 metri
Playtech.ro
Se verifică OBLIGATORIU buletinele de identitate. Legea este oficială acum în România și...
DailyBusiness
România vizează aderarea la OCDE în 2026. Secretarul general al Guvernului: „Este cel mai important obiectiv de țară”
Adevarul
Locul din București în care o friptură de porc costă 14 lei, iar supa sub 8 lei. „E fragedă, gustoasă și sățioasă” VIDEO
Spynews
Maria Georgiana, imagini cu burtica de gravidă! Cum decurge sarcina celei mai dorite românce de pe platformele pentru adulți | VIDEO
Spynews
Imaginile care pun capăt speculațiilor. Dovada clară că la volan, în timpul accidentului din Pantelimon, era minorul în vârstă de 17 ani | VIDEO
Evz.ro
Impozit pentru românii care nu sunt însurați. O idee bizară și costisitoare
Ego.ro
Imaginile pe care Carmen Iohannis NU le-ar vrea publice! Cum arată când nu este în ținuta oficială
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au atras numeroase comentarii
wowbiz.ro
Lavinia și Ștefan Bănică Jr., distanți în aeroport, ea cu brațul plin de răni. Avem imagini bombă
Cancan.ro
Iulia Vântur, amanta lui Bogdan Vlădău?! Gina Chirilă a spus TOT 😲 'Am zis să fiu total sinceră'
Playsport.ro
Incredibil! Ce cadou îi face Țiriac lui Popovici după aurul câștigat la Jocurile Olimpice de la Paris
kanald.ro
Se schimbă vremea în România. În ce județe din țară sunt așteptate averse torențiale și vijelii
Capital.ro
A murit una din cele mai iubite actrițe. Vocea ei a încântat milioane de români
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu cele mai frumoase sportive de la Jocurile Olimpice, care fac avere din site-urile pentru adulți
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Nicu Covaci: Nu mă doare nimic, dar sunt așa de amețit că...
substantial.ro
Marea Britanie Intensifică Pregătirile pentru Evacuarea Cetățenilor din Liban în Contextul Escaladării Tensiunilor Regionale
MediaFlux
RĂSTURNARE TOTALĂ la ALEGERILE PREZIDENȚIALE
Shtiu.ro
De ce David Popovici se stropește cu apă înainte de cursă? De ce poartă înotătorii căști?