Număr-record de noi cazuri în Germania! Nemţii au înregistrat aproape acelaşi număr de noi infecţii ca şi România, peste 15.000, dar la o populaţie de peste 80 de milioane de locuitori!

Germania a înregistrat, sâmbătă, cea mai ridicată rată a infectărilor cu Covid-19 de la jumătatea lunii mai, atingând pentru ultimele şapte zile pragul de 100 de cazuri la 100.000 de locuitori.
Oana Anghel
23 oct. 2021, 23:00
Număr-record de noi cazuri în Germania! Nemţii au înregistrat aproape acelaşi număr de noi infecţii ca şi România, peste 15.000, dar la o populaţie de peste 80 de milioane de locuitori!

Număr-record de noi cazuri în Germania. Până în luna august, această incidenţă era stabilită ca limită pentru introducerea unui lockdown strict, relatează Reuters citata de Agerpres. Jens Spahn, ministrul german al sănătății, a dat, însă, asigurări că ţara va reuşi să depăşească acest nou val datorită ratei ridicate de vaccinare.

El a adăugat că vor fi introduse unele măsuri, precum purtarea măștii și limitarea accesului la activitățile din interior pentru nevaccinați, care se vor menţine până în primăvara lui 2022.

Număr-record de noi cazuri în Germania!

Sâmbătă au fost confirmate 15.145 de noi cazuri de COVID-19 și 86 de noi decese.

În acest timp, liderii celor 16 landuri germane discută despre măsurile pe care le vor lua odată cu expirarea, pe 25 noiembrie, a stării de urgenţă la nivel naţional, în lipsa unei extinderi a acesteia prin votul parlamentului restricţiile antiepidemice fiind retrase automat.

Citeste si În Anglia, a început deja valul 5! Peste 300.000 de cazuri într-o săptămână! Cauzele creșterii: scăderea imunității și o nouă tulpină Delta

Spahn nu exclude ridicarea stării de urgenţă, dar cu menţinerea anumitor măsuri restrictive, precum purtarea măştii sau certificatul verde obligatoriu pentru accesul în majoritatea spaţiilor publice închise.

‘Această trecere de la o stare de urgenţă la o stare de atenţie specială şi la o stare de normalitate, probabil în primăvară dacă nu apare vreo nouă variantă de coronavirus, este, cred, una care ne dă încredere”, spune oficialul german.

El a atras, însă, atenţia că, în zone ale Germaniei în care rata de vaccinare este redusă – precum Saxonia sau Turingia, presiunea pe spitale este una destul de mare ca urmare a înmulţirii cazurilor de COVID-19.

Circa 66% din populaţia Germaniei este vaccinată anti-COVID-19 cu schema completă, procent puţin peste cel de 63,3% pe ansamblul Uniunii Europene.

Citeste si Austria vrea să-i bage în lockdown pe nevaccinaţi. „Ne împiedicăm de o pandemie a celor neprotejaţi”

DailyBusiness
În aprilie, autostrada A0 Sud va fi gata! Drumul de la Pitești la Constanța, ca în Occident!
Spynews
Imagini exclusive de la ceremonia de decorare a lui Gheorghe Hagi cu cea mai înaltă distincție a statului român. Ce invitați de seamă participă / VIDEO
Bzi.ro
Loredana a sărutat un celebru tiktoker! Acesta a rămas fără reacție
Fanatik.ro
Zodiile care intră sub grație divină până în aprilie 2025. Zile de belșug pentru 4 nativi
Capital.ro
Călin Georgescu a dat ordin. A decis cine va candida în locul său: Ne-am întâlnit, vă putem spune!
Playtech.ro
Mașina românească de care nu ai auzit! Renașterea mărcii care a avut mare succes
DailyBusiness
Amendă uriașă în 2025 pentru cei fără talon auto. Lista actelor obligatorii
Adevarul
Meseria viitorului pentru românii fără studii superioare. „Unii se bucură de un program lejer, pentru alții este un coșmar”
wowbiz.ro
Semnul divin primit de la Minerva de buna ei prietenă, astrolog Sanda Ionescu! Pur și simplu nu i-a venit să creadă și a surprins totul pe filmare | EXCLUSIV
Spynews
Alex Bodi iubește din nou! După despărțirea de Ema Uta, o altă domnișoară i-a furat inima / FOTO
Spynews
Plăcinte leneșe din ovăz, mere și caise uscate. Rețeta simplă și rapidă
Evz.ro
ANAF își bagă nasul în familiile românilor. Te pun să justifici dacă le dai bani copiilor
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Banii oferiți între rude vor fi verificați de ANAF! Se vor impozita cu 70% cadourile, dacă nu se știe proveniența banilor
Cancan.ro
Simona Halep, prinsă într-un triunghi amoros! Dorin Mateiu are iubită. Cine este Luciana și cu ce se ocupă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
EL îi va lua locul lui Călin Georgescu. Anunț oficial de candidatură: Sunt singurul român care...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
Candidat-surpriză la alegerile prezidențiale. A pus umărul la anularea turului I de către CCR în 2024!
Casa de Pensii a transferat banii pe carduri. La ce oră intră în cont pensia pe luna martie
MediaFlux
Prima reacție a Rusiei după înțelegerea între SUA și Ucraina pentru armistițiu în război
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ce rămâne după Călin Georgescu? O țară pârjolită de ură