Datele puse la dispoziție de Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR) arată că suspendările de firme efectuate în 2014 comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut au scăzut cu -28.5%,de la 22.079 la 15.788. În București diferența este de -14.31%, numărul de firme suspendate coborând de la 2.334 la 2.000.
Totodată, numărul total de dizolvări de firme a scăzut în 2014 cu -20,99% în România, de la 23.208 la 18.336. Față de 2013, în București au fost cu -13.37% mai puține firme dizolvate (de la 4.629 la 4.010).
Dinamica este similară și în cazul radierilor de firme, al căror număr a scăzut cu -5,33% la nivel național (80.785 în 2013 și 76.483 în 2014) și cu -2,33% în București (10.911 în 2013 și 10.657 anul trecut).