Numărul mare de urşi din zona Cetăţii Poenari, pericol pentru turişti

Autorităţile din Argeş au tras un semnal de alarmă, miercuri, cu privire la înmulţirea urşilor în judeţ şi fac apel la agenţiile de turism de a nu mai include în pachetul de servicii vizitarea Cetăţii Poenari, închisă din cauza pericolului reprezentat de aceste animale sălbatice.
Filip Stan
19 iun. 2019, 14:33
Numărul mare de urşi din zona Cetăţii Poenari, pericol pentru turişti

„Fără nicio excepţie, fiecare dintre cei care au luat cuvântul a subliniat pericolul reprezentat de înmulţirea excesivă a urşilor, binecunoscută fiind prezenţa acestora în zona Transfăşărăşan – Cetatea Poenari – Vidraru. Preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Dan Manu, a făcut cu acest prilej un apel, atât la turişti, cât şi la reprezentanţii agenţiilor de turism, hoteluri, pensiuni, de a nu mai include în pachetele de servicii vizitarea Cetăţii Poenari, până la normalizarea situaţiei”, se arată într-un comunicat de presă al CJ Argeş.

Reprezentanţii Consiliului Judeţean Argeş au precizat că închiderea cetăţii nu a fost o măsură uşoară, însă viaţa turiştilor nu poate fi pusă în pericol.

„În contextul creşterii numărului de urşi în zona Arefu – Cetatea Poenari – Vidraru, pentru a nu fi puse în pericol vieţile turiştilor care doresc să viziteze Cetatea Poenari, Consiliul Judeţean Argeş, prin Muzeul Judeţean Argeş, a decis închiderea Cetăţii. Din păcate, sunt semnale că turiştii şi anumiţi agenţi economici ignoră pericolul reprezentat de prezenţa animalelor sălbatice, riscurile la care se expun astfel putând fi extrem de mari, chiar cu preţul vieţii. Măsura închiderii Cetăţii nu a fost uşoară, Consiliul Judeţean Argeş, prin Muzeul Judeţean Argeş, punând mai presus de orice integritatea şi siguranţa turiştilor, asumându-şi pierderile materiale, de aproape 2 miliarde de lei, precum şi de imagine cauzate de această măsură radicală. Nu discutăm şi nu negociem siguranţa turistului”, a precizat preşedintele CJ Argeş, Dan Manu.

Participanţii la dezbatere au concluzionat că sunt necesare măsuri concrete privind gestionarea urşilor din zona montană a judeţului, precum şi alocarea fondurilor necesare reabilitării infrastructurii rutiere, în special Transfăgărăşan şi DN 73 C.

Din partea reprezentanţilor mediului privat au fost subliniate necesitatea modificării legislaţiei, informarea şi mediatizarea la timp cu privire la evenimentele din judeţul Argeş, astfel încă agenţiile de turism să poată promova pachetele turistice, organizarea la nivelul judeţului a unui târg de turism şi a unor infotrip-uri, înfiinţarea unui grup de lucru pentru dezvoltarea turismului, care să cuprindă toţi factorii decizionali din administraţie şi din mediul economic, în cadrul căruia să fie realizate proiecte la nivel judeţean pentru exploatarea potenţialului natural al Argeşului.

Consfătuirea „Turismul argeşean – prezent şi perspective” a fost organizată de Consiliul Judeţean Argeş în parteneriat cu Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Argeş. Întâlnirea a reunit reprezentanţii administraţiei publice şi locale, respectiv primari din zona de nord a judeţului Argeş şi directori ai instituţiilor publice argeşene, reprezentanţi ai agenţiilor de turism şi din industria ospitalieră din Argeş, precum şi reprezentanţii Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului

DailyBusiness
Sute de angajați din școlile de stat, concediați în urma unei ordonanțe. Decizia se aplică și medicilor
Spynews
Alessia Năstase a vorbit despre divorțul părinților ei, Amalia și Ilie Năstase. Cum a afectat-o separarea: „A fost o perioadă în care nu am înțeles unde mă duc"
Bzi.ro
Se știu primele echipe eliminate de la Asia Express 2025! La acest cuplu nu te așteptai să plece
Fanatik.ro
Wizz Air lansează o nouă rută din România către o țară cu multe obiective turistice. Biletele s-au pus deja în vânzare la prețuri excelente
Capital.ro
Călin Georgescu revine direct președinte! Cutremur total în România. S-a dat undă verde
Playtech.ro
Vin din nou ninsorile. Vremea se schimbă radical, temperaturile scad cu 20 de grade în București
DailyBusiness
Dispar paracetamolul și amoxicilina din farmacii! UE a dat ordinul!
Adevarul
Imaginile virale cu căruțașii furioși din România i-au uluit pe străini. Turist american: „Sunt răi, izolați și furioși”
wowbiz.ro
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Spynews
Cotlete de porc în sos cremos după rețeta lui Chef Horia Manea. Secretul pentru un preparat fraged și gustos
Spynews
Alerta de vreme extremă a fost prelungită și în weekend! Meteorologii au anunțat precipitații mixte și vânt puternic
Evz.ro
Tragedie în fotbal. Moarte misterioasă a unui fost portar din Superligă
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Când are loc înmormântarea lui Răzvan, jandarmul împușcat accidental în cap. Familia nu își poate reveni din șoc: „Răzvaneeee...”
Cancan.ro
Gigi Becali și-a dat demisia din AUR 😲 'Primele declarații: George Simion a făcut o GREȘEALĂ mare!'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Interzis pentru românii care stau la bloc. Primăria a dat verdictul: Este ilegal!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
”Plânge cerul, Răzvane!” Mama jandarmului mort, distrusă de durere, a făcut un anunț cutremurător
Reacția furioasă a lui Elon Musk după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu
MediaFlux
Vești bune pentru aproape cinci milioane de seniori! Pensia medie lunară a crescut la 2.898 lei
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Insula scoțiană mai ieftină decât un apartament în Londra sau București. Un refugiu pentru iubitorii de liniște