Pensionări pe bandă rulantă la MApN. Peste 700 de militari au cerut să iasă la pensie în august

În luna august, imediat după izbucnirea scandalului legat de pensiile speciale, 730 de angajaţi ai Ministerului Apărării Naţionale (MApN) au solicitat să iasă la pensie, numărul acestora fiind de nouă ori mai mare faţă de cel înregistrat în prima lună a anului 2017, potrivit Mediafax.
Romania TV
01 oct. 2017, 07:14
Pensionări pe bandă rulantă la MApN. Peste 700 de militari au cerut să iasă la pensie în august

Potrivit MApN, de la începutul anului, până la jumătatea lunii septembrie, la Casa de pensii sectorială (CPS) a Ministerului Apărării Naţionale s-au înregistrat 2.815 cereri de înscriere la pensie militară de serviciu pentru limită de vârstă.

„În perioada ianuarie-septembrie, unui număr de 2.074 de persoane li s-a soluţionat cererea de înscriere la pensia militară de serviciu pentru limită de vârstă prin emiterea deciziei de stabilire şi plată a drepturilor de către Casa de pensii sectorială a Ministerului Apărării Naţionale”, conform MApN.

La nivelul ministerului, situaţia lunară a cererilor aprobate de ieşire la pensie este următoarea: în ianuarie au ieşit din câmpul muncii 83 de militari, în februarie, 80, în martie, 96, în aprilie, 107, în mai, 321, în iunie, 338, în iulie, 287, iar în august, 730.

Aşadar, numărul pensionarilor este aproape dublu în august faţă de lunile iunie sau iulie, dar este de nouă ori mai mare faţă de prima lună din 2017.

În anul 2016, la Casa de pensii sectorială a MApN s-au înregistrat şi soluţionat un număr de 3.508 cereri de înscriere la pensia militară de serviciu pentru limită de vârstă, în luna noiembrie 2016 înregistrându-se cele mai multe cereri, precizează instituţia în răspunsul transmis.

Scandalul pensiilor speciale a izbucnit la începutul lunii august a acestui an. Atunci, guvernanţii anunţau că vor modifica modul de calcul al pensiilor militarilor. Conform noului algoritm, pensiile urmau să se reducă în mod evident, pentru cei care se pensionau după adoptarea actului normativ.

Acesta este motivul pentru care sute de militari au ajuns să ceară să se pensioneze.

DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Spynews
Adrian Minune a recunoscut că a înșelat-o pe Cati Simionescu! Cum a reacționat soția manelistului, după ce a aflat totul: ”Am 200 de gagici, nu una”
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Patru zodii care vor avea lumea la picioare până pe 15 aprilie. Vor fi în al nouălea cer
Capital.ro
Șoferii care nu mai trebuie să dea examen. Reguli noi pentru obținerea permisului de conducere
Playtech.ro
Ajutor dublu de Paște 2025 pentru unii pensionari: bani pentru miel și cozonac, pe lângă cei 400 de lei de la Guvern
DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Adevarul
Cele trei combinații periculoase de vitamine. Medic: Trebuie luate separat
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Două zodii vor fi cerute în căsătorie până la finalul aprilie! Nativii vor avea parte de surprize uimitoare
Spynews
Tzancă Uraganu recunoaște idila cu Laura Vass, după ce paparazzii Spynews.ro i-au surprins împreună: „Mai pici în ispită”. Cum a reacționat Alina Marymar
Evz.ro
Zi neagră pentru nouă milioane de români. Scumpire semnificativă a unor taxe
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
Ce publicase pe Facebook românca Andreea Mottram, înainte să fie omorâtă de fiica ei adoptivă. „Problema este că...”
Cancan.ro
Cum a dat soarele, au ieșit la ÎNCĂLZIT! Vedetele au încins atmosfera în parcul Herăstrău - Nu le-a fost rusine deloc
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Anunțul serii despre Elena Udrea. Vestea dată chiar de avocatul său: Întrunește toate celelalte condiții
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
„Alt copil, viața merge înainte” Igor Cuciuc a dat vestea mult așteptată, după moartea Andreei: „Un nou Început”. Artistul și soția sa sunt de nedespărțit acum
Schimbare importantă pentru șoferi: Cei cu două mașini vor plăti o nouă taxă obligatorie
MediaFlux
Pensiile, alocațiile și indemnizațiile se dau mai devreme. Data anunțată de Ministerul Muncii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cum să ieși la pensie fără dureri de cap: ghid complet și actualizat pentru românii care se apropie de vârsta pensionării