Numărul solicitărilor pentru operaţii estetice a crescut semnificativ în perioada carantinei

Multe clinici de chirurgie estetică din întreaga lume au raportat o creştere a numărului de solicitări pentru intervenţii în perioada carantinei, informează BBC. Explicaţia constă în faptul că pacienţii clinicilor de chirurgie estetică au fost conştienţi de faptul că se pot recupera mai uşor stând acasă decât dacă ar fi fost obligaţi să meargă la serviciu. 
Romania TV
10 iul. 2020, 08:56
Numărul solicitărilor pentru operaţii estetice a crescut semnificativ în perioada carantinei

Chiar şi după perioada de lockdown cererile pentru intervenţiile estetice s-au menţinut ridicate, pacienţii putându-şi ascunde eventualele cicatrice sau semne lăsate de intervenţiile recente sub masca de protecţie.

Mai multe clinici din SUA, Japonia, Coreea de Sud și Australia au înregistrat o creștere semnificativă a numărului de pacienți care au dorit intervenţii precum injectări în buze, lifting facial, rinoplastii.

Am decis să apelez la aceste proceduri în perioada carantinei, deoarece statul în casă mi-a permis să mă vindec în ritmul meu„, a declarat pentru BBC Aaron Hernandez, care a apelat la procedura de mărire a buzelor avea şi la cea de eliminare a grăsimii de la nivelul obrajilor.

Mărirea buzelor nu este o intervenţie la care să apeleze mulţi bărbaţi, așa că unii ar putea privi acest lucru ca pe o ciudăţenie. De aceea a fost mai bine că am fost obligat să lucrez de acasă, ceea ce mi-a permis să mă recuperez pe deplin”, adaugă Aaron Hernandez.

Citeşte şi Proteste violente în Grecia, după ce parlamentul a adoptat o lege care reglementează protestele VIDEO

Ultima dată când Aaron a apelat la această procedură a fost înainte de carantină, iar el a fost nevoit să iasă în public cu buzele umflate şi vinete. 

Rod J Rohrich, chirurg estetician din Texas, a declarat că a consultat mulţi pacienți în această perioadă. „Chiar mai mult decât este normal. Probabil am putea opera șase zile pe săptămână dacă am dori„, a spus el pentru BBC.

El a adăugat că, atunci când îşi doresc o operaţie estetică, oamenii ar trebui să ia în considerare recuperarea la domiciliu, în mod obişnuit. „Ei se pot recupera mult mai bine acasă și, de asemenea, atunci când ies afară pot purta o mască dacă au suferit o rinoplastie sau un lifting facial”, explică medicul Rohrich.

În Coreea de Sud, deşi clinicile de chirurgie estetică au înregistrat o scădere a numărului de pacienţi străini, numărul rezidenţilor care le-a trecut pragul a crescut. Un coreean în vârstă de 54 de ani, care a avut o intervenție chirurgicală la nivelul pleoapelor în februarie, a spus că „fiecare clinică de chirurgie plastică pe care am vizitat-o era plină de clienţi”.

Citeşte şi Foametea riscă să ucidă milioane de oameni mai mult decât Covid-ul. Restricţiile din pandemie au dus la o criză fără precedent

Spitalul BK din Seul a declarat BBC că, la începutul pandemiei, când oamenii nu aveau o stare psihică bună, mulţi dintre ei au început să se programeze la clinică.

Pacienţii au început să se simtă în siguranţă şi confortabil să facă intervenţii chirurgicale, în pofida coronavirusului. Numărul pacienţilor creşte continuu„, a spus purtătorul de cuvânt al spitalului din Seoul.

Şi în Japonia, deşi nu a existat lockdown, autorităţile au declarat stare de urgență până la 31 mai. Şi clinicile de chirurgie estetică japoneze au înregistrat o creştere a numărului de pacienţi în aecastă perioadă. 

DailyBusiness
Cum reacționează sistemul imunitar în cazul alergiilor de la veninul de albine. Descoperirile făcute de oamenii de știință
Spynews
Gogoșele minciunele ca la bunica acasă! Rețeta care îți va aduce aminte de copilărie! Se fac rapid și sunt delicioase
Bzi.ro
Pozele pe care astăzi le-ar vrea șterse au ieșit la suprafață! Cum arăta Melania Trump acum 25 de ani – FOTO
Fanatik.ro
Comuna bogată din România care poate deveni oraș, deși locuitorii nu își doresc acest lucru. O mulțime de persoane s-au mutat aici în ultimii ani
Capital.ro
Interzis pentru cei care locuiesc la casă. Vecinii te vor da în judecată pentru despăgubiri. Iei amenda și de la Primărie
Playtech.ro
Cum pot obține pensionarii o reducere de 50% la biletele de tratament și unde le pot folosi?
DailyBusiness
Capcanele contractelor prin telefon. Cum îți poți pierde banii și liniștea în doar câteva minute!
Adevarul
Cât de nazist a fost gestul făcut de Elon Musk la învestirea lui Donald Trump: „Nu știu cât a învățat el istorie”
wowbiz.ro
Vește șoc în lumea politică! Victor Ponta și Daciana Sârbu au divorțat după 19 ani de căsnicie
Spynews
Justin și Hailey Bieber s-au despărțit?! Ce indiciu anunță o posibilă separare la Hollywood | FOTO
Spynews
Cine e tânăra în vârstă de 34 de ani găsită moartă în casă, în Târgu Jiu. Trupul Andei a fost mâncat de câinii pe care îi avea / FOTO
Evz.ro
O altă zi cu mari probleme meteo. Temperaturile sunt bizare
Ego.ro
Imagini neașteptate cu Melania Trump! Mulți s-au întrebat dacă ea e în aceste poze
Prosport.ro
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
kanald.ro
Cine a creat rochia purtată de Melania Trump. Cât a costat creația unică a designer-ului care le-a îmbrăcat și pe Hillary Clinton, Laura Bush sau Michelle Obama
Cancan.ro
Anda, o tânără de 34 de ani din Târgu-Jiu, a fost găsită moartă în propriul apartament 😢
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Se retrage permisul de conducere pe viață. Șoferii nu mai au dreptul să îl recupereze vreodată
StirileBZI
O nouă minivacanță pentru români: Când pică Paștele Ortodox și Catolic în 2025
Prosport.ro
FOTO. Cum arată fiica legendarului fotbalist. Tânăra divorțează după 9 ani
stirilekanald.ro
Anda, găsită moartă în casă! Câinii începuseră să-i devoreze trupul neînsuflețit
substantial.ro
Atac cu cuțitul în Tel Aviv: Patru persoane rănite și atacatorul lichidat
MediaFlux
RĂZBOIUL e la FINAL! Trump PUNE LA cale PLANUL cu Zelenski
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Posibil spionaj de înalt nivel: Serviciile de informații maghiare, investigate la Strasbourg!