Liderul socialiştilor europeni şi bulgari Serghei Stanişev, un fost premier bulgar, s-a căsătorit „în secret” cu Monika Ianova duminică, după o săptămână de la alegerile generale de la 12 mai, relatează site-ul Novinite.com.
Ziarul Dnevnik scrie la rândul său că cei doi s-au căsătorit religios la Biserica Sfânta Sofia, iar la ceremonie au fost prezenţi doar naşii şi un fotograf.
Cuplul are deja o fiică, Daria, şi aşteaptă un fiu în iulie. Daria s-a născut pe 1 mai 2011, sărbătorită de socialişti ca Ziua Muncii, scrie novinite.com citat de Mediafax.
Stanişev plănuia să se căsătorească în primăvară, însă alegerile anticipate l-au obligat să mute data, a recunoscut el într-un interviu pentru un post de televiziune. Cuplul a luat această decizie după ce a discutat cu alţi doi copii ai Monikăi dintr-o căsătorie anterioară cu bancherul Venţislav Iosifov.