Dacă se va concretiza, ar fi a doua vizită a unui Suveran Pontif în România, după călătoria istorică din 1999 a Papei Ioan Paul al II-lea.
„În urmă cu mai puţin de o lună am vorbit cu Papa, ştiind că a fost invitat, l-am întrebat despre o posibilă vizită aici. Mi-a spus: Aş vrea să vin. Sper ca lucrurile să decurgă bine, iar vizita mea să ajute la unitatea tuturor românilor. De aceea, sper că aceasta vizită va fi posibilă. Eu, ca ambasador al Papei, voi face tot posibilul şi voi lucra cu autorităţile, cu Biserica Ortodoxă, cu Biserica Catolică, pentru ca aceasta vizită să aibă loc”, a declarat Nunțiul Apostolic pentru Digi24.
Precedenta vizită a unui papă în România a fost cea a Papei Ioan al II-lea, care a venit în România în 1999.
Vizita Papei Ioan Paul al II-lea, în România, a avut loc în perioada 7-9 mai 1999.
Înaltul oaspete a sosit la București, la 7 mai 1999, la prânz, fiind întâmpinat de președintele României, Emil Constantinescu, Patriarhul Bisericii Ortodoxe-Române, Prea Fericitul Teoctist, Arhiepiscopul romano-catolic, Ioan Robu, Mitropolitul Bisericii Române Unite cu Roma, Lucian Mureșan, Nunțiul Apostolic, Jean-Claude Perisset, și alte personalități ale vieții politice și publice românești.
Sancitatea Sa Papa Ioan Paul al II-lea s-a adresat în limba română în cuvântarea sa de sosire:
„Cu mare bucurie sosesc, astăzi, în România, națiune mult dragă mie și pe care de multă vreme doream să o vizitez. Cu profundă emoție i-am sărutat pământul, recunoscător înainte de toate lui Dumnezeu cel atotputernic care, în prevăzătoarea Sa bunăvoință, mi-a hărăzit să văd realizat acest gând. (…) Am încredere că vizita mea va contribui la cicatrizarea rănilor produse în relațiile dintre Bisericile noastre în timpul celor cincizeci de ani care s-au scurs și va deschide un anotimp de colaborare reciprocă plină de încredere (…)”. Papa a ținut să amintească misiunea apostolică a Sfântului Andrei pe meleagurile Dobrogei și lunga tradiție creștină a românilor: „Sămânța Evangheliei, căzută în teren fertil, a produs, în perioada acestor două milenii, roade abundente de sfințenie și de martiriu. Mă gândesc la Sfântul Ioan Cassian și la Dionisie Exiguul, care au contribuit la transmiterea comorilor spirituale, teologice și canonice ale Orientului grec, Occidentului latin; apoi, mult mai târziu, la voievodul Ștefan cel Mare și Sfânt, ‘un adevărat atlet al credinței creștine’, cum l-a numit Papa Sixt al IV-lea și la numeroși alți slujitori ai Evangheliei, între care domnitorul și martirul Constantin Brâncoveanu, iar mai recent, numeroșii martiri și mărturisitori ai credinței.”