NYT: Moscova este gata să folosească armament nuclear tactic în Ucraina

Oficialii americani citaţi nu prezintă, însă, scenariile pe care oficialii miliari ruşi le iau în calcul în folosirea armamentului nuclear.
Filip Stan
02 nov. 2022, 16:57
NYT: Moscova este gata să folosească armament nuclear tactic în Ucraina

Oficiali militari ruşi de rang înalt au discutat recent despre momentul şi felul în care Moscova să folosească armament nuclear tactic în Ucraina, alimentând îngrijorări la Washington şi în alte capitale aliate, declară mai mulţi oficiali americani de rang înalt, relatează The New York Times (NYT).

Preşedintele rus Vladimir Putin nu a luat parte la aceste discuţii, care au avut loc în contextul unei intensificări a retoricii nucleare a Moscovei şi unor înfrângeri ale armatei ruse pe câmpul de luptă, scrie ziarul.

Însă faptul că oficiali militari ruşi de rang înalt poartă aceste discuţii a alarmat administraţia lui Joe Biden, arată cât de ”frustraţi” sunt generalii ruşi de eşecurile lor pe teren şi sugerează că ameninţările voalate ale lui Putin cu folosirea armei nucleare nu sunt doar vorbe goale, comentează NYT.

Americanii afirmă că nu au văzut probe ale vreunei deplasări de armament nuclear rusesc sau alte măsuri tactice în vederea pregătirii vreunei lovituri nucleare.

Imaginile dezastrului! Ucrainenii își fac cumpărăturile la supermarket pe întuneric! S-au deschis centre publice de „căldură”, unde oamenii merg să se încălzească
Aceste informaţii despre aceste discuţii ruseşti au circulat în Guvernul Biden la jumătatea lui octombrie, potrivit NYT.

Oficialii americani citaţi nu prezintă, însă, scenariile pe care oficialii miliari ruşi le iau în calcul în folosirea armamentului nuclear.

Însă directorul CIA William Burns a avertizat că Putin este ”disperat” să smulgă o victorie în Ucraina şi înfrângerile pe care le-a suferit l-ar putea determina să folosească arma nucleară.

Un purtător de cuvânt al Consiliului Securităţii Naţionale (NSC) de la Casa Albă, John Kirby, contactat de NYT, a refuzat să comenteze ”detalii ale acestei relatări”.

”Am spus clar de la început că ameninţări ale Rusiei cu privire la o eventuală folosire a armamentului nuclear sunt foarte îngrijorătoare şi că le luăm în serios”, a declarat el.

”Continuăm să monitorizăm acest lucru cât mai bine putem şi nu vedem indicii că Rusia pregăteşte o astfel de folosire”, a subliniat el.

Pentagonul estimează că Rusia deţine un stoc de 2.000 de arme nucleare tactice, menite să fie folosite pe câmpul de luptă pentru a copleşi forţe convenţionale.

Însă nicio armă nucleară tactică nu a fost folosită în luptă, iar o astfel de armă poate fi desfăşurată în diverse feluri – inclusiv cu rachete sau cu obuze de artilerie.

Armamentul tactic nuclear are un randement mic şi este folosit cu o rază de acţiune mai scurtă decât a rachetelor balistice intercontinentale (ICBM).

Experţi militari avertizează că folosirea unei arme nucleare – pentru prima oară în mai bine de 75 de ani – ar schimba în mod fundamental forma războiului.

Distrugerile pe care le-ar produce depind de numeroşi factori, inclusiv de de mărimea armei, de direcţia vântului, iar chiar şi o explozie nucleară mică ar putea cauza mii de morţi şi ar transforma unele zone din Ucraina în zone nelocuibile

Numai Putin are autoritatea să folosească sau nu un dispozitiv tactic şi ar putea desfăşura unul în pofida sfaturilor generalilor săi.

Aceste noi informaţii clasificate apar după ce Moscova a răspândit ideea – fără fundament – că Ucraina ar plănui să folosească o ”bombă murdară” – o bombă convenţională care conţine material radioactiv.

Această acuzaţia a apărut în timpul unui val de contacte între oficiali americani şi occidentali cu omologii lor ruşi, inclusiv în convorbiri la telefon ale secretarului american al Apărării Lloyd Austian cu omologul său rus Serghei Şoigu.

Război în Ucraina, alertă la frontiere. Cad rachete foarte aproape de România
Riscul unei eventuale escaladări rămâne ”tulburător”, comentează NYT, însă oficiali din administraţia Biden şi din ţări aliate afirmă că discuţiile la telefon între omologi occidentali şi ruşi de la sfârşitul lunii trecute relaxează unele dintre tensiunile nucleare.

Putin a negat într-un discurs, săptămâna trecută, că Moscova s-ar pregăti să folosească arma nucleară în Ucraina, iar acest lucru a scăzut, de asemenea, tensiunile, potrivit unor oficiali.

”Nu vedem necesitatea acestui lucru”, a spus Putin în acest discurs. ”Acest lucru nu are niciun sens, nici politic şi nici militar”, a subliniat el.

Putin însuşi a alimentat temeri cu privire la faptul că ar putea folosi armament nuclear, după ce a invadat Ucraina, la 24 februarie, şi a suferit pierderi semnificative în război.

Potrivit unui oficial european, acest discurs al lui Putin este considerat de către aliaţi ca făcând parte din tactica obişnuită a lideruluide la Kremlin de a inflama tensiunile şi de a observa apoi reacţia Occidentului şi a publicului rus, şi de a lua apoi măsuri pentru a potoli situaţia.

Rusia a efectuat un exerciţiu militar anual săptămâna trecută, în care a testat rachete cu capacitate nucleară.

Austin a declarat că oficiali americani nu cred că aceste manevre au fost un fel un ”activitate de acoperire” în vederea folosirii unei arme nucleare tactice împotriva Ucrainei.

Oficiali din administraţia de la Washington declară că nu cred că Putin şi-a făcut planuri de folosire a unei arme nucleare tactice şi nici a unei ”bombe murdare”.

”N-am văzut nimic care să indice că Putin a luat decizia de a folosi o bombă murdară”, declara joia trecută Austin presei la Pentagon, subliniind că inclusiv a vorbi despre armamentul nuclear este ”periculos”.

Însă administraţia Biden este ”cert îngrijorată de o escaladare”, aşa cum a fost de la începutul războiului, a subliniat el.

”Ar fi pentru prima oară când o bombă nucleară ar fi folosită de 70 de ani”, declara el. ”În cazul în care se întâmplă acest lucru, noi am fost clari de la bun început că veţi vedea un răspuns foarte important al comunitrăţii internaţionale”, avertiza el.

Administraţia Biden a refuzat să prezinte în mod public care ar fi această reacţie, însă preşedintele american a declarat că nu intenţionează să se răzbune cu un dispozitiv nuclear american.

”Eu sunt tipul care-i recomandă şefului meu ce să facă şi cum să facă, dacă trebuie s-o facem, şi mă voi asigura că el are un răspuns credibil, cu adevărat eficient în privinţa a ceea ce vrem să facem”, a declarat Austin atunci, fără alte detalii.

Pentru Putin, folosirea unei arme nucleare tactice, mai slabă, în Ucraina, este mai complicată decât să ordone să se tragă o armă strategică – un ICBM.

Deplasarea unei arme nucleare tactice nu înseamnă doar să dai ordinul, iar două persoane să învârstă nişte chei.

Ar exista faze tehnice pe care comandanţii ruşi ar fi alretaţi să fie pregătiţi să le efectueze, inclusiv cu privire la o atenuare a riscului la adresa personalului militar rus în zona exploziei.

”În cazul în care se dă un ordin de la Kremlin, nu poate fi îndeplinit ca prin magie”, declara într-un interviu, săptămâna trecută, un general în retragere din US Army cu o stea, Peter B. Zwack, care a fost ataşatul american al Apărării la Moscova în perioada 2012-2014.

Agenţiile americane de informaţii caută, de la începutul Războiului rus în Ucraina, indicii ale unor pregătiri ale lui Putin în vederea folosirii unei arme nucleare – precum un exerciţiu nedeclarat sau plasarea în alertă a Forţelor strategice ruse.

Însă oficiali americani afirmă că sistemele de alertă ale detectării unor astfel de măsuri sunt imperfecte şi că nu există nicio garanţie că oficiali din armată sau spionaj ar fi în măsură să avertizeze Casa Albă cu mult timp în avans.

Acesta este motivul pentru care informaţiile clasificate despre discuţiile nucleare ruse au fost privite cu un interes atât de mare.

În aceste discuţii nucleare la nivel înalt, armata rusă evaluează ce anume poate determina Moscova să folosească o armă tactică nucleară în Uceaina, iar orice discuţii intense întrre oficiali de rang înalt despre folosirea unei arme nucleare îi îngrijorează profund pe oficialii americani – mai ales dacă armata rusă s-ar prăbuşi în sudul Ucrainei, subliniază NYT.

Tensiunile cu privire la folosirea armamentului nuclear au crescut în mod constant de la contra-ofensiva plină de succes a armatei ucrainene, la începutul lui septembrie.

De atunci, Putin a luat măsuri de escaladare a conflictului – a ordonat o mobilizare, a anexat teritorii în Ucraina, s-a implicat mai mult în plănuirea războiului şi a aprobat o campanie de atacare şi degradare a reţelei electrice a Ucrainei cu rachete de croazieră şi drone iraniene.

Aceste măsuri nu au schimbat însă sorţii Rusiei, iar forţele ucrainene continuă să înainteze atât în nord-estul, cât şi în sudul Ucrainei.

Cu toate acestea, unele dintre aceste măsuri de escaladare – precum suplimentarea trupelor – ar putea să aibă un imnpact mai mare pe câmpul de luptă la începutul lui 2023, comentează NYT.

Oficiali se aşteaptă la o continuare a confruntărilor armate intense luna viitoare, însă condiţiile de pe teren şi vremea mai rece în următoarele câteva săptămâni ar putea conduce la o ”pauză” până la începutul anului viitor.

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Mutare neașteptată în scandalul dintre urmăritul internațional Horațiu Potra și fosta soție / Miza: averea de milioane!
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Orașul din România considerat Meridianul Zero al lumii. A fost în prima linie a astronomiei europene
Capital.ro
Regulă pentru șoferii care nu au schimbat anvelopele de iarnă. Devine obligatoriu începând cu 15 aprilie
Playtech.ro
Cine plăteşte alocaţiile copiilor? Detaliul din lege cunoscut de puţini români
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Cel mai puternic „purificator al sângelui” din lume. Este afrodiziac, scade tensiunea arterială, dă energie și era adorat de romani
wowbiz.ro
Mariana Moculescu a dispărut! Nimeni nu mai știe nimic de ea de când a vorbit public despre datoriile pe care le are
Spynews
Documente-bombă! Cum a încercat Honorius Prigoană să-și execute tatăl mort! Un singur detaliu i-a scăpat
Spynews
Când urmează să nască soția lui Adrian Velea. Prezentatorul de la Acces Direct și partenera lui vor deveni părinți de băiețel
Evz.ro
Zodii cu care nu e bine să ai de-a face. Reacționează urât
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
Destin spulberat într-o secundă. Trei tineri de 17 și 18 ani au murit într-un accident cumplit, după ce mașina lor s-a transformat într-o bilă de foc
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu, manipulat și păcălit? Victor Ponta rupe tăcerea: Cine l-a chemat știa...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Petre Măgurean, fost jucător și antrenor de baschet, a murit la 67 de ani, cu doar două zile înainte de ziua de naștere: „A cucerit medaliile de bronz în Divizia A”
MediaFlux
Bani în plus la pensie pentru români. Se dau pentru cei cu minim 15 ani vechime
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Victor Ponta: omul care ”a salvat Belgradul” în urma unei ședințe secrete a Guvernului! ”A plagiat, dar a și inundat” – remarcă Cristian Preda