În octombrie 2015, cu o lună înainte ca familia Bodnariu să rămână fără cei cinci copii, o familie de români trecea printr-o dramă asemănătoare. Este vorba despre soţii Mihaela (37 de ani) și Dumitru Nan (44 de ani), doi maramureşeni stabiliţi în Norvegia în urmă cu cinci ani, părinţi a doi copii: Bianca (7 ani) şi Dragoş (un an şi jumătate), scrie libertatea.
Părinţii au rămas fără cei mici după ce o persoană le-a făcut plângere pentru violenţă, iar ulterior fetiţa lor, Bianca, a fost filmată la grădiniţă, fără acordul părinţilor, în timp ce spune că este bătută acasă.
CTEŞTE ŞI Prima explicaţie a Protecţiei Copilului din Norvegia, în cazul Bodnariu
Pe 27 octombrie, ambii români au fost chemaţi la poliţie şi interogaţi timp de câteva ore, iar la sfârşit li s-a spus că le vor fi luaţi copiii. Micuţii au fost preluaţi de către Barnevernet (Protecţia Copiilor din Norvegia) şi plasaţi în familii surogat aflate la 300 de kilometri distanţă de casa lor. Părinţii au primit dreptul de a-i vedea pe copii doar de două pe săptămână, timp în care la întâlniri asistau şi asistenţi de la Barnevernet.
Deşi medicii nu au găsit nicio urmă de violenţă pe trupul fetiţei şi nu a existat niciun martor care să susţină că părinţii şi-au bătut copiii, Mihaela şi Dumitru Nan au pierdut procesul cu Barnevernet. Decizia a fost luată la începutul acestei luni, iar autorităţile au justificat-o prin faptul că “părinţii nu au recunoscut că şi-au bătut copiii”.
Soţii Nan vor să conteste această hotărâre, dar în cazul în care contestaţia lor nu va fi aprobată, vor fi decăzuţi definitiv din drepturile părinteşti, iar copiii pot deveni adoptabili.