O ambulanţă, implicată într-un accident grav în Piteşti: Două persoane au murit, şase sunt rănite VIDEO

Două persoane au murit şi mai multe au fost rănite marţi, la Piteşti, în urma unui accident rutier în care a fost implicată şi o ambulanţă BGS care transporta pacienţi la dializă. 
Romania TV
29 oct. 2013, 09:40
O ambulanţă, implicată într-un accident grav în Piteşti: Două persoane au murit, şase sunt rănite VIDEO

În ambulanţa care s-a răsturnat în urma accidentului se aflau şase pacienţi. Doi dintre aceştia au murit. Alte două persoane au suferit leziuni grave şi au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti, iar două persoane care suferiseră leziuni uşoare au fost preluate de o ambulanţă privată.

„Unul dintre pacienţi a intrat în stop cardio-respirator în timpul transportului către spital. A fost resuscitat şi a fost predat la unitatea de primiri urgenţe”, a declarat directorului Serviciului Judeţean de Ambulanţă Argeş, doctorul Luminiţa Paul, citată de Agerpres.

Din primele cercetări efectuate de poliţişti a rezultat că ambulanţa privată a fost lovită de un autoturism care a pătruns pe contrasens, după care s-a răsturnat. În urma impactului, cele două vehicule implicate în accident au acroşat şi alte autoturisme aflate în trafic.

Din cauza accidentului, circulaţia pe bulevardul Nicolae Bălcescu, care asigură legătura între centrul municipiului Piteşti şi zona de nord, a fost blocată timp de aproape o oră.

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea lumea la picioare până pe 2 martie 2025. Cinci nativi sunt plini de șansă
Capital.ro
S-a pus limită la autoturismele diesel. Decizia luată de UE pentru șoferii cu mașini pe motorină
Playtech.ro
Câte limbi se vorbesc în România? Sunt de ordinul zecilor. Idiş, chineza şi croata, printre graiurile surprinzătoare
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Vaticanul și OZN-urile: Este ascuns un secret despre extratereștri în misterioasele arhive ale Papei? „Cine suntem noi să închidem ușile?”
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
Românii care au dreptul de a-și alege pensia. Ce spune, concret, legea
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, de nerecunoscut la înmormântare! În ce ipostază neașteptată a fost surprinsă
Cancan.ro
Fiica Regelui imobiliarelor l-a tocmit pe celebrul Tarzan ca să răpească căţelul multimilionarului de la Braiconf! Martorul CANCAN a dat în vileag întregul scenariu
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Bucurie imensă pentru Călin Georgescu. Drum liber către Cotroceni. Au venit datele în seara aceasta
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
FCSB câștigă derby-ul cu Dinamo și revine pe primul loc în Superligă
MediaFlux
800 de LEI în PLUS la PENSIE! Cine BENEFICIAZĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!