Lamenda Kingdon, o femeie de 62 de ani, a vrut să viziteze staţiunea spaniolă Granada, dara primit un bilet pentru o insulă din Caraibe, Grenada, după ce a comandat biletele prin telefon, potrivit Daily Mail.
Citeşte şi Cascadorie incredibilă la 93 de ani. A zburat pe un avion VIDEO
Ea a fost recent diagnosticată cu cancer la sân şi o tumoare pe creier, motiv pentru care a întocmit o listă cu lucrurile pe care vrea să le vadă înainte să moară. Printre acestea, se număra şi o excursie în Spania, dar a fost la un pas să o rateze din cauza unei greşeli. Astfel, ea a sunat să cumpere bilete, dar angajatul companiei aeriene nu a înţeles destinaţia, oferindu-i un bilet pentru un alt continent. Inedit este faptul că bătrâna a realizat greşeala când se afla deja în avion.
„După ce am luat masa în avion am început să vorbesc cu femeia de lângă mine declarându-i că de abia aştept să vizitez Spania. Ea mi-a spus că am luat avionul greşit. Apoi a oprit o însoţitoare de zbor şi i-a spus că vreau să ajung în Spania. M-am uitat la bilet şi chiar scria Grenada. Am observat că orele de plecare şi de sosire erau diferite, dar m-am gândit că are legătură cu diferenţa de fus orar„, a explicat Lamenda.
Citeşte şi A devenit VEDETĂ în somn, fără să ştie. Reacţia unui bărbat care nu poate scăpa de o FEMEIE VIDEO
La prima oprire a avionului, în St. Lucia, femeia a fost urcată într-un alt avion după ce a primit scuzele de rigoare de la angajaţii companiei. Mai mult, timp de o noapte a rămas în Malaga, oferindu-se o cameră la hotel, înainte să se îmbarcheze spre destinaţai iniţială, Granada.